15.000 de specialiști cu coarne

Toți – funcționari, sindicaliști și politicieni deopotrivă – strigă în gura mare că angajarea (și, implicit, menținerea pe posturi) trebuie făcută “după criterii strict profesionale”. Dacă îi intrebi ce e aia, foarte puțini ar fi in stare să spună altceva decât prostioara cu “bunul gospodar”.

Sigur, ar fi tare bine să ajungă firmele private să invidieze Statul pentru calitatea angajaților săi și să se dea peste cap ca să-i atragă. Ca să se ajungă la această situație ideală trebuie îndeplinite, insă, câteva condiții minimale și esențiale:

• Să poată cineva să definească ce înseamnă “competența” în Administrație, adică să poată să facă un profil al jobului și al candidatului ideal care să nu fie contestabil si contestat
• Să se facă un proces de recrutare serios si obiectiv
• Să existe instrumente de motivare eficiente
• Să se poată face o evaluare obiectivă a performanțelor în vederea menținerii sau promovării pe posturi a funcționarilor publici.

Or, să fim serioși, nici măcar una dintre “practicile” de mai sus nu a fost aplicată vreodată și nici nu va fi, cel puțin cât actuala generație de politicieni va fi încă în viață. Nu e realist să crezi că e posibil așa ceva în viitorul previzibil. Prima problemă e că nu există o “competența profesională” în administrația publică definibilă la modul absolut; întotdeauna va exista în “job description” și componenta “capabil să înțeleagă și să execute obiectivele politice ale momentului”, ceea ce relativizează complet profilurile, în funcție de obiectivele politice în vigoare în ciclul electoral respectiv. Apoi, recrutarea și selecția: cei care iau deciziile finale de angajare nu vor folosi prea curând criterii serioase de evaluare a candidaților, iar cei mai mulți nu ar ști să o facă nici dacă ar vrea. Uitați-vă la “concursurile” de la Stat: li se cere candidaților să vină cu strategii de management, cu planuri de restructurare etc. în avans, adică înainte de a ajunge în instituția respectivă ca să vadă despre ce e vorba și să se gândească la ce și cum ar trebui făcut. Evident că nu poți face ceva serios în 10 zile, de unul singur, doar din imaginație. Totuși, “strategiile” respective sunt “examinate” cu seriozitate de către “comisie” care spune că – iată – asta e mai bună decât celalaltă! Ca și cum examinatorul respectiv ar recunoaște o strategie bună doar dacă ar vedea-o scrisă pe un petic de hârtie… Ați văzut vreodată un politician care să spună că legea care reglementează “concursurile” astea e o mare tâmpenie? Nici nu veți vedea, vă asigur! În privința motivării, problemele sunt și mai complicate. Cu excepția unor companii comerciale (și nici acolo peste tot), salariile de la Stat nu pot fi calculate, asa cum se face in firmele private, ele sunt decise de către politicieni. Sau, ca să previn criticile instinctive, setul de criterii aplicabil la un anumit moment si intr-un anumit context (unul din multele seturi posibile) pentru calcularea salariilor de la Stat este ales în funcție de obiectivele politice ale celor de la putere. Nu e nimic rău în asta, e normal să fie așa și ar fi aberant să ceară cineva să se facă altfel. Nu în ultimul rând, dacă angajatului de la Stat nu îi este frică niciodată că ar putea fi dat afară pe motiv de randament slab e de rău. Rău de tot! Cât privește evaluarea performanțelor și menținerea sau promovarea în funcție de aceste rezultate…

Dacă funcționarii publici de la noi au ajuns acolo unde sunt fără îndeplinirea condițiilor de mai sus (și nu cred că există vreun dubiu în această privință!) atunci inamovibilitatea lor nu numai că nu mai are niciun sens, ci e periculoasă de-a binelea. Când funcționarii și managerii publici nu merg toți în aceeași direcție, iese ceea ce vedem la televizor de 20 de ani incoace. 15,000 de specialiști care își pun coarne și își fac în ciudă unul altuia, într-un sistem în care fiecare face lucrurile după cum îl taie capul, pot face mai mult rău decât 15,000 de proști care lucrează unitar, ordonat, bine coordonați în cadrul unei strategii clare si coerente. Care sunt acea direcție și acea strategie, asta decide electoratul, e dreptul lui. Lăsați politicienii și funcționarii să concureze între ei pentru câștigarea simpatiei populației. Faceți concursurile pentru ocuparea posturilor publice opționale, nu obligatorii, ca acum. Dacă vrea un politician să facă concurs sau o recrutare serioasă, și știe și cum, bravo lui, o să se acopere de glorie, va deveni eroul zilei, în lumina reflectoarelor. Dacă nu știe sau nu poate, el o să se faca de râs. Lăsați-le politicienilor întreaga responsabilitate pentru tot ceea ce fac, numesc, mențin și promovează, ca să nu mai poată avea nicio scuză în caz de eșec. Tot ce e realist să cerem e doar o transparență totală, pentru că marile măgării se fac în spatele secretelor de serviciu sau de stat. Nu are cum să fie mai rău decât acum. Însă lucurile vor fi mult, mult mai clare pentru toată lumea la următoarele alegeri.