Aprobarea procedurii de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari

Mirela Şerban

Managing Partner

R&M Audit

Au fost aprobate procedurile de organizare şi funcţionare a Registrului operatorilor intracomunitari (ROI), precum şi modelul şi conţinutul anumitor formulare în legatură cu acest registru (Ordinul nr. 2101 publicat în Monitorul Oficial nr. 429/25.06.2010).



Vă prezentăm mai jos principalele prevederi ale ordinului.

Ordinul aprobă modelul, conţinutul precum şi instrucţiunile de completare ale următoarelor formulare:

  • Cerere de înregistrare în / radiere din Registrul operatorilor intracomunitari;
  • Decizie privind înscrierea / respingerea înscrierii în Registrul operatorilor intracomunitari;
  • Decizie privind radierea, la cerere, din Registrul operatorilor intracomunitari;
  • Decizie privind radierea, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari;
  • Notificare privind modificarea listei asociaţilor si/sau administratorilor.
Documente necesare înscrierii în ROI

În vederea înscrierii în ROI, contribuabilii trebuie să depună la organul fiscal competent următoarele documente:

  • formularul (095) „Cerere de înregistrare în/radiere din Registrul operatorilor intracomunitari”;
  • certificatele de cazier judiciar eliberate de autoritatea competentă din România ale tuturor asociaţilor, cu excepţia societăţilor pe acţiuni, şi ale administratorilor;
  • documente suplimentare din care să rezulte dacă acţiunea penală este sau nu este în legatură cu operatiunile intracomunitare (în cazul în care în certificatul de cazier judiciar este înscrisă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de oricare dintre asociaţi sau administratori), sau din care să rezulte dacă infracţiunea este sau nu este în legatură cu operaţiunile intracomunitare (în cazul în care în certificatul de cazier judiciar este înscrisă infracţiune).
Radierea din ROI

Radierea din Registrul operatorilor intracomunitari se poate face fie la cererea contribuabilului, fie din oficiu de către organul fiscal competent.

Radierea la cerere presupune depunerea formularului (095) la registratura organului fiscal competent.

Radierea din oficiu de către organul fiscal competent poate interveni în una din următoarele situaţii:

  • 1. contribuabilul este declarat inactiv;
  • 2. contribuabilul intră în inactivitate temporară;
  • 3. contribuabilul nu a efectuat nicio operaţiune intracomunitară în anul următor celui în care s-a înscris în Registrul operatorilor intracomunitari;
  • 4. contribuabilul a solicitat anularea înregistrării în scopuri de TVA;
  • 5. persoanele impozabile au un asociat sau administrator împotriva căruia s-a pus în miscare acţiune penală în legatură cu oricare din operaţiunile intracomunitare;
  • 6. persoanele pentru care organele fiscale competente anulează din oficiu înregistrarea în scopuri de TVA.
Obligaţia actualizării constante a datelor

În cazul în care ulterior înregistrării în Registrul operatorilor intracomunitari intervin modificări în ceea ce priveşte lista asociaţilor sau administratorilor, contribuabilul are obligaţia ca în termen de 30 de zile de la data modificării să anunţe organul fiscal competent prin depunerea unei noi anexe la cererea de înregistrare, însoţită de cazierul judiciar al noilor asociaţi/administratori şi, după caz, de documente doveditoare.

sus

Video

Micaela Jugravu, Director General, C.E.C.C.A.R.F.

Mirela Şerban, Managing Partner, R&M Audit

Ce e nou în legislaţie

21 iulie 2010

Ministerul Justiţiei (MJ) a elaborat un proiect de lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului, prin care se propune ca activitatea de registru să se desfăşoare sub control administrativ, şi nu sub controlul judecătorului delegat. Mai mult...

14 iulie 2010

OPANAF 2157/2010 privind depunerea online a formularelor 318 şi 319 De: c.j. Cristina Dumitraşcu Fiscal, 14 iulie 2010 Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a emis un Ordin privind depunerea prin mijloace electronice a formularului (318) "Cerere de rambursare a taxei pe valoarea adăugată pentru persoanele impozabile stabilite în România, depusă potrivit art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal" şi a formularului (319) "Declaraţie de ajustare a pro-ratei, potrivit dispoziţiilor art. 147^2 alin. (2) din Codul fiscal şi ale pct. 49^1 alin. (8) din normele metodologice". Mai mult...

Arhiva revista tipărită

În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.