Calculaţia costurilor – ţintă. Metoda TC

• 1. Obiectivul preţului de vânzare este stabilit încă din faza de dezvoltare a noului produs, luând în calcul piaţa;
• 2. Obiectivul marjei de profit este stabilit pe parcursul planificării produsului, pe baza planului strategic de profit;
• 3. Costul-ţintă reprezintă un compromis între costul admisibil şi costul estimat, ca diferenţă dintre costul curent şi costul estimat. Costul admisibil reprezintă diferenţa dintre obiectivul preţului de vânzare şi obiectivul marjei de profit. Corespunde opticii pieţei şi unei logici funcţionale de realizare a produsului. Se determină în funcţie de concurenţă, prioritar după considerente comerciale. Profitul-ţintă poate fi determinat după o rată normală constatată în funcţie de tipul de piaţă (rata marjei întreprinderii sau a concurenţilor săi, obiectivele pe termen-lung privind rezultatul). Costul estimat este de obicei mai ridicat şi ia în calcul reala atingere a obiectivelor de reducere a costurilor. Corespunde unei logici organice de construcţie şi se determină în funcţie de mijloacele de producţie curente şi tehnologia utilizată;
• 4. Costul-ţintă este divizat în costuri-ţintă pentru subansambluri, componente sau aspect;
• 5. Informaţiile detaliate referitoare la cost sunt furnizate pe durata dezvoltării noilor produse, pentru a putea susţine reducerea costurilor;
• 6. Nivelul costului produsului viitor este comparat cu obiectivele costurilor sale în diferite faze ale dezvoltării;
• 7. Pe parcursul întregului proces de calcul al costurilor-ţintă, regula generală care trebuie respectată este cea conform căreia obiectivul costului nu poate fi niciodată depăşit la lansarea produsului.

Dacă avem un cost-ţintă stabilit la un nivel mult mai scăzut decât cel al costului deja existent, inginerul de proiecţie trebuie să caute idei de reducere a costurilor pentru a obţine acest greu de atins cost-ţintă. Atunci când costul-ţintă este stabilit la un nivel de cost puţin mai redus decât cel curent, inginerii de proiecţie au de-a face cu un cost-ţintă mult mai uşor de atins.

Metoda de calculaţie a costului-ţintă ia în considerare strategia de piaţă, managementul producţiei, managementul resurselor umane, relaţiile de mediu, etc.

Procesul de calculaţie a costului-ţintă nu este recomandat întotdeauna pe parcursul dezvoltării noilor produse. Are un impact favorabil asupra produselor complet noi doar dacă inginerii de proiecţie trebuie să dezvolte un tip de produs derivat (adăugând doar câteva schimbări produselor existente) şi dacă timpul de îndeplinire a obiectivelor dezvoltării de noi produse este stabilit la un nivel uşor de supravegheat. Mai exact, procesul de calculaţie a costurilor-ţintă trebuie să decidă procentajul schimbărilor asupra produselor deja existente pentru a fi competitive. De fapt, produsul este plasat între standardizare şi flexibilitate. În acest caz, stabilirea unui cost-ţintă pretenţios conduce la costuri mai mici pentru noi produse, fără a avea un impact asupra nivelului calităţii şi fără întârzieri în atingerea obiectivelor în comparaţie cu un cost non-ţintă. Utilizarea metodei de calculaţie a costurilor-ţintă nu este deloc folositoare în dezvoltarea noilor tipuri de produse viitoare, datorită impactului negativ asupra nivelului calităţii.

Costul-ţintă poate fi obţinut prin însumarea unor costuri-ţintă parţiale care, la rândul lor, constituie costuri angajate de diferitele funcţii ale întreprinderii pentru fabricarea şi vânzarea unui produs.

O altă abordare presupune determinarea costului-ţintă ca sumă dintre costurile de producţie ale diferitelor componente ale produsului. Metoda ABC poate contribui la simplificarea şi accelerarea acestor calcule, însă pot fi utilizate şi alte metode de tipul analizei valorii.

Costul-ţintă reprezintă o bază de negociere dintre diferitele funcţii ale întreprinderii în scopul asigurării viabilităţii pe termen lung a noului produs, deci competitivitatea sa. Metoda costurilor-ţintă face astfel parte dintr-un demers global, care vizează reducerea costurilor de-a lungul procesului de ameliorare continuă a tehnologiilor şi proceselor de fabricaţie presupunând, în acelaşi timp, un nou stil de management al resurselor umane şi competenţe sporite. Reducerea continuă a costurilor trebuie să privească toată întreprinderea, ceea ce presupune un stil de management adaptat.

Concret, este vorba despre următoarele aspecte:

• Controlul diferitelor faze ale vieţii produsului;
• Analiza costurilor începând de la faza de concepţie a produselor, în funcţie de caracteristicile lor şi de preţurile de vânzare posibile;
• Asigurarea, în mod progresiv, că noile produse vor fi profitabile pe durata ciclului lor de viaţă;
• Reducerea termenelor de concepţie a produselor;
• Diminuarea costurilor de dezvoltare şi asigurarea unei amortizări mai rapide;
• O mai bună organizare a relaţiilor cu furnizorii şi colaboratorii;
• Mobilizarea şi motivarea tuturor competenţelor din interiorul companiei printr-o abordare transversală, favorizând o mai mare competitivitate.

Din această perspectivă sunt vizate patru dimensiuni pentru a fi integrate în managementul unei întreprinderi:

1) Luarea în considerare a mediului (pieţele şi concurenţa);

2) Integrarea competenţelor diferitelor funcţiuni ale întreprinderii;

3) Previziunea efectelor deciziilor prezente asupra rezultatelor viitoare (concepţia produselor);

4) Crearea de legături mai strânse între planificarea şi controlul activităţilor curente.

Metoda costurilor-ţintă nu exclude însă urmărirea costurilor din momentul producţiei. Dar mizele se situează în amonte şi este fundamentală concentrarea, pentru acest stadiu de producţie, a tuturor eforturilor de control al costurilor, chiar dacă incertitudinile sunt mai mari. În avalul concepţiei produselor, programele de reducere a costurilor vor putea fi reunite prin implementarea unui sistem global de control al costurilor. (Total Cost Management System).