Conexiuni şi influenţe în manifestarea procesului inflaţionist din România

Etapele procesului inflaţionist

Odată cu demararea tranziţiei la economia de piaţă România a cunoscut o recrudescenţă a procesului inflaţionist. Au existat mai multe subperioade ale experienţei inflaţioniste ale României:

În debutul tranziţiei economia României s-a confruntat cu două şocuri majore: o explozie a cererii agregate şi o scădere puternică a ofertei agregate ceea ce a dus la un debut în forţă a procesului inflaţionist. Mai mult, gradualismul excesiv al liberalizării preţurilor (din noiembrie 1990 până în mai 1997) nu a permis articularea funcţională a sistemului de preţuri specifică unei economii de piaţă. În plus, inflaţia a fost nu doar ridicată, ci şi extrem de volatilă, atingând 100 – 200% în primii ani de tranziţie, ca apoi între mijlocul anului 1995 şi anul 1996 să revină la circa 35%, după care s-a înregistrat o nouă accelerare (figura 1).

Liberalizarea preţurilor la produsele agricole şi la energie în 1997 a condus la o nouă explozie a inflaţiei, la mijlocul anului situându-se puţin sub 180% şi menţinându-se foarte ridicată şi în 1998. Inflaţia a încetinit în 1999 atingând un minim de 33% în februarie 1999 ca urmare a unei politici monetare restrictive şi a încetinirii deprecierii monedei naţionale. Costul a fost acela al deteriorării competitivităţii externe prin aprecierea puternică a cursului real de schimb care a atras, alături şi de alţi factori, o depreciere corectivă a monedei naţionale în 1999 care a accelerat din nou rata inflaţiei la un maxim de 57% în ianuarie 2000. Anul 1997 a fost marcat de două decizii importante: liberalizarea pieţei valutare şi o nouă etapă în liberalizarea preţurilor, decizii care au generat presiuni inflaţioniste majore.

Anul 2000 reprezintă punctul de cotitură în evoluţia economiei României după o perioadă de scădere economică (1997-1999). Astfel, anul 2000 reprezintă începutul unei perioade caracterizate prin creştere economică ridicată, îmbunătăţire a echilibrului intern şi extern – reducerea deficitului bugetar, un deficit de cont curent sustenabil şi implicit reducerea inflaţiei. Procesul de dezinflaţie a fost susţinut de un ansamblu de factori, în cadrul cărora o contribuţie deosebită au avut :

• - relaxarea presiunilor exercitate de preţurile produselor alimentare;
• - politica monetară prudentă adoptată de BNR;
• - evoluţia cursului de schimb, moneda naţională apreciindu-se în termeni reali;
• - menţinerea la nivel scăzut a deficitului bugetar şi finanţarea neinflaţionistă a acestuia din surse preponderent externe;
• - reducerea durabilă a anticipaţiilor inflaţioniste ale agenţilor economici;
• - reducerea necesarului de corecţii la nivelul preţurilor reglementate pe parcursul intervalului 2001-2005;
• - limitarea creşterilor salariale în sectorul public.

După anul 2000, mix-ul de politică economică a fost concentrat către consolidarea trendului de evoluţii macroeconomice pozitive, prin asigurarea bazelor pentru o creştere economică sustenabilă. Ritmul mediu de creştere economică medie în România în perioada 2000-2008 a fost de peste 5% (figura 2). Relansarea economică începută în anul 2000 datorându-se ritmului ridicat de creştere al cererii interne, în special a consumului neguvernamental, dar şi creşterii investiţiilor.

Creşterile salariale rapide din 2007 şi 2008 au generat o presiune suplimentară asupra cererii interne, presiune amplificată şi de expansiunea rapidă a creditului pentru populaţie ca urmare a finanţărilor externe generoase şi a competiţiei în creştere dintre băncile care acţionează pe piaţa locală.

Figura 1: Dinamica ratei inflaţiei în România în perioada 1990- 2010

Sursă date: INSSE

Figura 2: Creşterea economică în România pe perioada 1990-2012* (*estimări Eurostat) (%)

Sursă date: INSSE, Eurostat

În 2009 rata inflaţiei a fost de 4,97%, cu aproape 1,5 puncte procentuale peste ţinta stabilită. Accelerarea ritmului de creştere a preţurilor de consum s-a datorat în mare măsură efectelor deprecierii semnificative a monedei naţionale, în urma înrăutăţirii percepţiei investitorilor cu privire la vulnerabilităţile şi perspectivele economiilor din Europa Centrală şi de Est, pe fondul accentuării crizei financiare şi economice globale. Rata anuală a inflaţiei s-a înscris pe o traiectorie ascendentă în prima parte a anului 2009, ca urmare a crizei economice. Este foarte probabil însă ca, efectele propagate ale politicii de venituri laxe din anul precedent şi ale majorării abrupte a deficitului bugetar în ultima parte a anului 2008, precum şi creşterea cheltuielilor bugetare curente la începutul anului 2009, să fi contribuit la abaterea de la ţinta de inflaţie. Aceste efecte s-au adăugat influenţei rigidităţilor structurale de pe piaţa muncii, care au condus la creşterea costului unitar cu forţa de muncă în industrie în condiţiile scăderii semnificative a producţiei. Incertitudinea ridicată referitoare la durata şi intensitatea crizei economice globale s-a transmis asupra evaluării perspectivelor macroeconomice pe plan intern. O dimensiune importantă a incertitudinii se referă la magnitudinea efectelor nefavorabile ale crizei asupra dinamicii cererii agregate şi a PIB potenţial, creând dificultăţi de evaluare a amplitudinii deficitului de cerere şi a intensităţii presiunilor dezinflaţioniste exercitate de acesta.

Figura 3: Evoluţia preţurilor la categoriile de bunuri şi servicii incluse în IPC (variaţie anuală - %)

Sursă date: BNR

La sfârşitul anului 2009, rata anuală a inflaţiei IPC a coborât la 4,97%, nivel situat cu 0,47 puncte procentuale peste limita superioară a intervalului de variaţie din jurul ţintei de 3,5%. Efecte favorabile scăderii inflaţiei au fost exercitate de deficitul persistent de cerere, precum şi de dinamica cursului de schimb al leului. Acestea au fost însă în mare măsură atenuate de influenţa nefavorabilă a factorilor de natura ofertei, dominant fiind impactul majorărilor accizelor pentru produsele din tutun (figura 4). Pe parcursul anului 2009, preţurile produselor din tutun au contribuit cu peste o treime la creşterea anuală a preţurilor de consum, ca urmare a majorărilor succesive de accize. O contribuţie dezinflaţionistă semnificativă a provenit din partea preţurilor volatile ale unor mărfuri alimentare, al căror ritm anual de creştere a coborât la valori negative în ultima parte a anului. În schimb, un efect advers a fost generat de dinamica anuală puternic accelerată a preţurilor combustibililor, datorată atât creşterii preţului internaţional al petrolului, cât şi unui amplu efect de bază (figura 4).

Figura 4: Contribuţia diferitelor preţuri la creşterea ratei inflaţiei (%)

*) produse cu preţuri volatile: legume, fructe, ouă, combustibili

Sursă date: BNR

În anul 2010 rata inflaţiei a continuat să crească ajungând la 7,96%, iar cauza principală a acestei evoluţii se pare că a fost majorarea cu 5 puncte procentuale a cotei taxei pe valoare adăugată (TVA), începând cu 1 iulie 2010 (figura 5). Influenţe nefavorabile suplimentare au fost generate de dinamica preţurilor administrate şi de propagarea asupra preţurilor produselor agroalimentare a şocurilor adverse de pe pieţele interne şi internaţionale. Creşterea cotei TVA s-a transmis etapizat şi în proporţii diferite în componentele IPC, conform BNR, cele mai afectate fiind produsele din tutun, preţurile administrate şi tarifele serviciilor de telefonie. În ceea ce priveşte mărfurile alimentare (figura 3) evoluţiile nefavorabile au fost determinate, pe lângă majorarea TVA, de creşterile substanţiale ale preţurilor externe în paralel cu contracţia ofertei interne la unele categorii de produse, în special în urma inundaţiilor din vara lui 2010.

Figura 5: Contribuţia creşterii TVA la rata anuală a inflaţiei – 2010 (%)

Sursă date: BNR

Pe fondul persistenţei unor incertitudini semnificative cu privire la evoluţiile macroeconomice interne şi internaţionale balanţa generală a riscurilor de abatere a ratei inflaţiei de la traiectoria proiectată este încă dificil de estimat.

Anticipările inflaţioniste ale populaţiei

Estimarea anticipărilor adaptive privind inflaţia a avut la bază un sondaj de opinie la nivel naţional privind starea de coeziune economică şi socială din România . Deoarece atitudinea populaţiei faţă de instituţiile naţionale reprezintă un element important, în cadrul acestui studiu am introdus printre instituţiile reprezentative pentru sistemul economiei de piaţă şi Banca Naţională. Rezultatele sondajului de opinie (figura 6) arată că Banca Naţională este cea mai credibilă instituţie din România (gradul de încredere este de circa 53% - în foarte mare măsură şi mare măsură) cu mult peste alte instituţii naţionale. Doar sistemul educaţional local se mai apropie de acest nivel de încredere (46% în foarte mare măsură şi mare măsură). De remarcat este faptul că încrederea în Parlamentul European depăşeşte nivelul de încredere în celelalte instituţii naţionale. Având în vedere acest nivel ridicat al credibilităţii Băncii Naţionale în rândul populaţiei putem susţine ipoteza că semnalele acestei instituţii au o influenţă foarte mare în formarea anticipărilor inflaţioniste ale populaţiei.

Figura 6: Măsura în care respondenţii au încredere în unele instituţii

O altă întrebare inclusă în chestionar a avut în vedere îngrijorarea populaţie în legătură cu creşterea generală a preţurilor (creşterea costului traiului zilnic). Rezultatele anchetei arată că populaţia este foarte îngrijorată privind perspectivele inflaţioniste (90% dintre răspunsuri indică în foarte mare măsură sau mare măsură). O astfel de atitudine creează condiţiile pentru un cadru favorabil fenomenului ”bani fierbinţi” (hot money). Aceasta înseamnă că inflaţia ar putea fi accelerată de anticipările populaţiei (figura 7).

Figura 7: Îngrijorarea respondenţilor cu privire la perspectiva creşterii costului vieţii (a creşterii preţurilor)

Distribuţia răspunsurilor privind nivelul anticipărilor inflaţioniste pe categorii de produse este foarte interesantă evidenţiind o asimetrie specifică preferinţelor extreme, în sensul că gradul de susţinere al anticipărilor inflaţioniste pentru niveluri mici şi moderate (2,5-6%) este mare, apoi scade brusc pentru pragul de 6-8% şi iarăşi creşte brusc pentru nivelul de peste 8% (figura 8). Aceasta relevă o anumită stare de confuzie în rândul populaţiei în ceea ce priveşte perspectivele inflaţioniste. Din perspectiva semnificaţiei indicatorilor statistici pentru populaţie, rezultatele sunt perfect normale, din moment ce nu există încă o bază a culturii economice care să-i permită populaţiei o interpretare relativ corectă a indicatorilor macroeconomici (dovadă fiind erorile din mass-media privind interpretarea corectă a acestor indicatori). În aceste condiţii, este normal ca răspunsurile să aibă ca referenţial simpla comparaţie a unor cifre cu o corecţie normală în raport cu marea îngrijorare privind perspectivele inflaţioniste.

Figura 8: Categoriile de preţuri despre care respondenţii cred că vor creşte în viitorul apropiat

Distribuţia teritorială a presiunilor inflaţioniste în România

Există preocupări importante privind cercetarea bazelor precesului inflaţionist. Astfel, Banca Centrală Europeană (BCE) a lansat un important proiect de cercetare numit Stabilirea preţului şi reţeaua de persistenţă a inflaţiei, cu scopul de a înţelege mai bine comportamentul individual al firmelor în privinţa stabilirii preţurilor şi impactul asupra agregării fenomenului inflaţionist. O direcţie importantă în aceste cercetări este dată de dimensiunea teritorială a dinamicii preţurilor bunurilor de consum.

Problema prezintă importnţă şi pentru România datorită disparităţilor existente în ceea ce priveşte dezvoltarea regională. Din păcate, însă, pentru România nu se calculează, încă, indici de preţuri la nivel de regiune. Autorii au încercat să surmonteze handicapul informaţional realizând o analiză a preţurilor pentru anumite produse alimentare de bază. Această analiză este cu atât mai justificată cu cât ponderea mărfurilor alimentare în consumul total în România este de aproape 2,5 ori mai mare în comparaţie cu media UE, şi aproximativ de 3-4 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor dezvoltate din UE (figura 9).

În aceste condiţii, dinamica preţurilor la produsele alimentare de bază ar trebui să fie un indicator foarte important în estimarea distribuţiei regională a inflaţiei. Analiza am realizat-o pentru şase produse alimentare de bază: cartofi, fasole uscată, ceapa, ouă, lapte şi brânză din lapte de oaie - ce au o pondere de aproximativ 10% din coşul de bunuri şi servicii avut în vedere pentru calcularea Indicelui Preţurilor de Consum – conform Institutului Naţional de Statistică. În plus, există şi date statistice pentru aceste produse alimentare pentru pieţele locale ale reşedintelor de judeţ.

Figura 9: Ponderea cheltuielilor făcute cu mărfurile alimentare la nivelul gospodăriilor UE, 2009

Pentru a evalua impactul distribuţiei teritoriale a procesului inflaţionist asupra standardului de viaţă al populaţiei ne-am propus să verificăm corelaţia dintre variaţia preţurilor la aceste produse alimentare de bază şi variaţia veniturilor salariale. În acest scop am utilizat ca variabile de lucru ritmurile de variaţie ale preţurilor produselor de bază şi ritmul de variaţie a salariului mediu la nivel de unitate teritorială NUTS 3. În condiţiile în care rezultatele testelor econometrice au fost pozitive ne-am propus să testăm şi corelaţia dintre dispersia teritorială a preţurilor la aceste produse alimentare de bază şi dispersia veniturilor. Suplimentar, ne-am propus să testăm şi influenţa dinamicii procesului inflaţionist de la nivel macroeconomic asupra dispersiei teritoriale a preţurilor produselor de bază. Pentru aceasta am calculat abaterile cumulate ale preţurilor de pe pieţele locale faţă de media naţională din perioada 1993-2008 pentru produsele alimentare analizate. Separând quintilele extreme (maxime şi minime) am separat un subeşantion de 22 de judeţe în care se înregistrează abateri semnificative ale preţurilor faţă de media naţională pentru cel puţin un produs din cele şase produse alimentare de bază analizate. Corelând aceste abateri ale preţurilor cu abaterile faţă de media naţională a salariului mediu din fiecare judeţ, am realizat un profil al efectelor distribuţiei presiunilor inflaţioniste în teritoriu.

Analiza a fost realizată la nivel de judeţ, inclusiv municipiul Bucureşti, în perioada 1992-2008. Abaterile preţurilor au fost corelate cu abaterile câştigurilor salariale medii brute pe judeţe, din aceeaşi perioadă de timp. Ne-am concentrat atenţia asupra abaterilor pozitive ale preţurilor produselor agricole de bază faţă de media naţională. În opinia noastră aceste abateri puteau să fie determinate de variaţii ale nivelului producţiei, de raportul dintre cerere şi ofertă de pe pieţele locale, de gradul de integrare a pieţelor locale, sau de existenţa unor monopoluri locale. Corelând aceste abateri ale preţurilor cu abaterile câştigului salarial nominal mediu brut lunar cu media naţională pentru fiecare judeţ din cele 22 alese, am realizat un profil al distribuţiei presiunilor inflaţioniste în profil territorial. Am considerat trei cazuri:

• 1) abateri pozitive ale preţurilor şi veniturilor de la medie;
• 2) abateri negative ale preţurilor şi veniturilor de la medie (efectul Keynes);
• 3) abateri diferite ale preţurilor şi veniturilor de la medie.

Cazul 1: Abateri pozitive ale câştigurilor salariale nominale medii brute lunare şi ale preţurilor unor produse de bază (figura 10 – a şi b). Abaterile pozitive ale câştigurilor susţin abaterile pozitive ale preţurilor. Judeţele relevante sunt : Bucureşti, Constanţa, Hunedoara, Cluj şi Galaţi. Acest caz este în concordanţă cu teoria neo-clasică ce susţine faptul că excesul de bani reprezintă un determinant principal al inflaţiei.

Figura 10: Judeţele în care s-au înregistrat abateri pozitive ale preţurilor şi cîştigurilor salariale de la medie

Cazul 2: Abateri negative ale câştigurilor salariale nominale medii brute lunare şi ale preţurilor unor produse de bază (figura 11 – a şi b). Nivelul scăzut al veniturilor determină un nivel scăzut al preţurilor. Judeţe relevante sunt : Botoşani., Călăraşi, Iaşi, Neamţ şi Bacău. Cu excepţia judeţul Călăraşi toate celelalte fac parte din cadrul celei mai sărace regiuni din România - Nord-Est. În acest caz presiunea inflaţionistă este blocată de nivelul scăzut al veniturilor.

Figura 11: Judeţele în care s-au înregistrat abateri negative ale preţurilor şi cîştigurilor salariale de la medie

Cazul 3: Abateri diferite ale câştigurilor salariale nominale medii brute lunare şi ale preţurilor unor produse de bază (figura 12 – a şi b). Acest caz este relevant pentru restul judeţelor din sub-eşantion nostru, dar este mai semnificativ pentru: Bihor, Timiş, Harghita şi Covasna). Asta înseamnă că există o eroziune important în puterea de cumpărare a populaţiei în special pentru aceste judeţe. În această situaţie există alte explicaţii pentru presiunile inflaţioniste decât cele din abordarea neoclasică.

Figura 12: Judeţele în care s-au înregistrat abateri diferite ale preţurilor şi cîştigurilor salariale de la medie

Concluzii

Există o corelaţie puternică între dispersia preţurilor şi dispersia câştigurilor salariale nominale medii brute lunare la nivelul judeţelor din România.

Evoluţia anterioară a venitului nu afectează, în mod semnificativ, corelaţia dintre dispersia preţurilor produselor alimentare de bază şi dispersia câştigurilor salariale nominale medii brute lunare. În timp ce evoluţia anterioară ale preţurilor afectează această corelaţie.

Variaţia preţurilor la produsele alimentare de bază este puternic influenţată de variaţia veniturilor şi de evoluţia anterioară a preţurilor (până la lag 2), în fiecare judeţ.

Abaterea câştigurilor salariale nominale medii brute lunare este cea mai mare parte negativă (în 17 din cele 22 de judeţe analizate).

Majoritatea preţurilor produselor alimentare de bază, se păstrează la un nivel ridicat faţă de deviaţia pozitivă a câştigurilor salariale, în cazul unora dintre cele mai bogate judeţe din România.

Presiunile inflaţioniste au erodat puterea de cumpărare a populaţiei în cele mai multe dintre judeţele analizate (se remarcă judeţele Braşov şi Timiş).

Impactul inflaţiei asupra ocupării şi câştigului salarial în România

În vederea estimării ecuaţiilor am utilizat metoda celor mai mici pătrate (OLS), iar în ceea ce priveşte datele, am utilizate serii de date trimestriale pentru perioada: trimestrul I al anului 2000 - trimestrul 4 al anului 2010, cumulând 44 de observaţii. Selecţia perioadei de analiză a fost condiţionată de indisponibilitatea seriei indicelui preţurilor producţiei industriale pentru perioada anterioară anului 2000.

Ecuaţia econometrică a venitului salarial arată că impactul inflaţiei asupra dinamicii salariului mediul brut este nesemnificativă, coeficienţii corespunzători din ecuaţia de regresie au valori foarte mici. Aceasta înseamnă că nu există un proces de tip spirală inflaţionistă în România în pofida ratărilor ţintelor de inflaţie şi a crizei economice mondiale. Explicaţia poate fi pusă atât pe seama procesului dezinflaţionist înregistrat în economia românească în perioada analizată, cât şi pe seama nivelului scăzut al salariilor în comparaţie cu cel din alte ţări central şi est europene membre ale Uniunii Europene.

A doua ecuaţie econometrică, cea a ocupării forţei de muncă relevă faptul că inflaţia influenţează mult mai puţin oscilaţiile ratei ocupării în raport cu impactul salariului minim. Interesant este faptul că şocurile inflaţioniste îşi ditribuie impactul printre cele ale salariului minim ca un fel de efect permanet dat de mediul inflaţionist. Astfel, şocurile semestriale survin după primele două şocuri (anual şi de 9 luni) ale salariului minim ca o foarte uşoară tendinţă de relaxare a îngustărilor variaţei ratei ocupării ca şi cum angajatorii şi-ar ajusta fondurile salariale cu inflaţia luând în calcul marje mai mari. În schimb şocul curent al inflaţiei restrânge foarte puţin variaţia pozitivă a şocului salariului minim din urmă cu un trimestru, semnalând o uşoară îngrijorare prudenţială faţă de persistenţa inflaţiei.

Cea de-a treia ecuaţie econometrică, reprezentând ecuaţia preţurilor relevă faptul că dinamica preţurilor bunurilor de consum este puternic inerţială şi oscilantă. Coeficientul însemnat al componentei autoregresive şi faptul că este asociat primului lag arată că persistenţa inflaţiei este consistentă în România având cauze structurale profunde. Interpretarea influenţei factorilor asupra preţurilor bunurilor de consum trebuie să ţină seama de contextul dezinflaţionist din ţara noastră. Astfel, dinamica preţurilor de consum este susţinută de variaţia preţurilor de producţie cu diferite lag-uri, indicând existenţa unor cicluri de producţie de dimensiuni diferite (anual, semestrial şi trimestrial). În rest, ceilalţi factori (salariul minim şi productivitatea muncii) au o influenţă nesemnificativă asupra preţurilor bunurilor de consum.

Concluzii

Procesul inflaţionist din România este persistent şi are la bază dezechilibre structurale profunde, ceea ce ar explica în bună măsură ratările ţintelor de inflaţie şi dificultăţile întâmpinate de Banca Centrală în tentativele de control a inflaţiei. Cu toate aceasta inflaţia nu influenţează semnificativ echilibrul pieţei forţei de muncă. Astfel impactul inflaţiei asupra variaţiilor ratei ocupării este ”umbrit” de cel al şocurilor salariului minim, iar efectele asupra salariului mediu brut sunt aproapte impercetptibile. Departe de a fi un semnal pozitiv impactul slab al procesului inflaţionist asupra pieţei forţei de muncă ar putea fi mai curând indiciul unor dezarticulări funcţionale ale economiei româneşti, verificând ipotezele Modelului Macroeconomic Dobrescu (2002) care consideră economia României ca un sistem slab structurat.