Cum se poate evita o nouă reevaluare a imobilizarilor corporale şi cum se pot estima pierderile din deprecieri la 31 Decembrie 2010

Până la apariţia Ordinului Ministerului de Finanţe Publice 3055/2009 („OMFP 3055/2009”), reglementările contabile nu prevedeau informaţii explicite cu privire la modul, paşii şi etapele în care ajustările de depreciere puteau fi estimate.

Ca element de noutate, OMFP 3055/2009, copiază parţial la articolul 56.1 paragrafele despre sursele externe şi interne de informaţii pe baza cărora se poate concluziona dacă există sau nu indicii de depreciere a imobilizărilor corporale din Standardul Internaţional de Contabilitate 36 („IAS 36”) legat de deprecierea activelor imobilizate şi a fondului comercial.

Menţionăm că aceste noi prevederi au doar un caracter facultativ, entităţile nefiind obligate la o astfel de analiză, ci doar la constatarea faptică a existenţei deprecierii acestor imobilizări efectuată la inventar. Totuşi cerinţele impuse de respectarea principiului imaginii fidele, de auditorii financiari ai entităţilor respective cât şi de normele fiscale, vor impune efectuarea acestei analize de către entităţi, pentru a demonstra dacă există sau nu o astfel de depreciere.

OMFP 3055/2009 precizează la acelaşi articol 56.1 şi faptul că la determinarea piederilor din depreciere, evaluatorii independenţi sau personalul entităţii pot avea în vedere şi alte metode de evaluare, dând ca exemplu metodele bazate pe fluxuri de numerar. Ordinul nu dă şi alte explicaţii sau instrucţiuni precise asupra modului în care se va face această determinare.

La fel ca în vechile prevederi contabile continuă să fie menţionate expresiile valoare de utilitate, starea activului şi preţul pietei, ca elemente principale în stabilirea valorii de inventar a bunurilor respective, fără însă să fie dată vreo definiţie a acestora sau exemple concrete de cum pot fi acestea determinate.

În practică, cele mai afectate de lipsa unor astfel de prevederi vor fi entităţile auditate, cele cu cerinţe majore de finanţare externă şi cele care sunt listate pe pieţele financiare la care ponderea imobilizărilor corporale în total active este semnificativă, au aplicat metoda alternativă de evaluare a imobilizărilor şi care s-au confruntat în ultimii ani cu o scădere a activităţii datorită conjuncturii economice actuale. Aceste entităţi vor fi nevoite să apeleze în majoritatea cazurilor la un evaluator pentru a detemina dacă există sau nu deprecieri, iar în cazul entităţilor care aplică evaluarea alternativă a imobilizărilor corporale, să efectueze chiar o nouă reevaluare a acestora la 31.12.2010.

Intenţia noastră este aceea de a oferi în acest articol un scurt ghid cu privire la etapele pe care personalul unor astfel de entităţi le poate parcurge pentru:

• - a concluziona dacă există sau nu indicii de depreciere a imobilizărilor corporale
• - a putea estima rezonabil eventualele deprecieri ale imobilizărilor corporale
• - a decide dacă, după parcurgerea tututor etapelor din acest ghid este cazul sau nu să apeleze la un evaluator independent pentru efectuarea unei noi reevaluări a imobilizărilor corporale şi eventual estimarea ajustărilor de depreciere ale acestora

Procedurile prezentate în acest ghid, ca şi în oricare altă metodă pot fi aplicate numai în anumite condiţii şi desigur sunt perfectibile, prezentând atât avantaje cât şi dezavantaje. Acest ghid nu se doreşte o altă „metodă” de evaluare ci doar un set de paşi /etape preliminare pe care orice entitate le poate parcurge înainte de a se decide dacă este cazul sau nu să se apeleze la evaluatori autorizaţi. Nu trebuie uitat că aplicarea acestor proceduri va trebui efectuată prin utilizarea în primul rând a raţionamentului profesional.

Considerăm totuşi că rezultatul parcurgerii acestor etape, în multe dintre cazuri, va face posibilă evitarea reevaluării imobilizărilor corporale, va putea fi folosit ca o bază pertinentă de discuţie a entităţii cu auditorii săi cât şi pentru estimarea şi înregistrarea într-un mod rezonabil a eventualelor ajustări din depreciere.

Enumerăm mai jos aceste etape:

1. Efecturarea analizei informaţiilor din sursele externe şi interne conform articolului 56.1 din Ordinul 3055/2009 prin obţinerea răspunsurilor la următoarele întrebări:

• A scăzut semnificativ valoare de piaţă a activului mult mai mult decât s-a aşteptat ca rezultat al trecerii timpului sau utilizării în cursul perioadei ?
• Au avut loc sau în viiorul apropriat vor avea loc modificări semnificative cu efect negativ asupra entităţii (modificări în mediul tehnologic, comercial, juridic, sau economic în care entitatea îşi desfăşoară activitatea sau pe piaţa căreia îi este dedicat activul respectiv) ?
• Există indicii de uzură fizică sau morală a imobilizării respective ?
• Au avut loc sau în viitorul apropriat vor avea loc modificări semnificative cu efect negativ asupra entităţii în ceea ce priveşte gradul sau modul în care imobilizarea este utilizată sau se aşteaptă să fie utilizată (imobilizarea va deveni neproductivă, există planuri de restructurare sau de întrerupere a activităţii unde funcţioneaza imobilizarea respectivă, planificarea cedării imobilizării înainte de data estimată anterior).
• Există informaţii generate de rapoartele interne care menţionează faptul că rezultatele economice ale unei imobilizări sunt sau vor fi mai slabe decât cele scontate ?
• Este fluxul de numerar necesar pentru achiziţionarea unei imobilizări similare, pentru exploatarea sau întreţinerea imobilizării semnificativ mai mare decât cel prevăzut iniţial în buget ?
• Rezultatul din exploatare generat de imobilizare este vizibil inferior celui prevăzut în buget ?
• A avut loc o scădere semnificativă a profitului din exploatare prevăzut în buget, respectiv o creştere semnificativă a pierderilor prevăzute în buget, generate de imobilizare ?

2. La sursele interne şi externe de informaţii care pot fi luate în considerare, le putem adăuga şi pe cele incluse în Standardul Internaţional de Contabilitate 36 care nu sunt menţionate de Ordinul 3055/2009:

• a) Utilizarea activului/imobilizării respective generează pierdere sau fluxuri negative de numerar dacă sunt adunate rezultate curente cu cele bugetate
• b) Au crescut în perioada analizată ratele de piaţă ale dobânzilor sau ratele de piaţă cu privire la recuperarea investiţiilor? (dacă aceste rate ar putea afecta rata de actualizare folosită în estimarea valorii de folosinţă ducând la o scădere semnificativă a valorii de recuperare a activelor respective). Termenii folosiţi sunt detaliaţi la punctul 9 de mai jos.
• c) Cum este valoarea bilanţieră a activelor nete ale entităţii la data bilanţului comparativ cu valoarea capitalizată la bursă a entităţii (pentru entităţile care sunt listate pe astfel de pieţe financiare) ? O valoare bilanţieră mai mare decât valoarea capitalizată este considerat un indiciu de depreciere a activelor

Presupunând că răspunsurile primite la întrebările de mai sus converg în mare măsură asupra concluziei că s-ar putea să existe o ajustare de depreciere a imobilizărilor corporale ale entităţii analizate sau că nu se poate concluziona nici că există nici că nu există o astfel de depreciere, se poate trece la etapa următoare parcurgându-se următorii paşi:

3. Se analizează gradul de utilizare al imobilizărilor corporale din perioada analizată pentru secţiile productive/operaţionale/ segmentul de activitate ale entităţii respective, comparativ cu capacitatea lor normată de producţie (cât ar fi trebuit să funcţioneze într-un an în condiţii normale de producţie) sau de operare.

În funcţie de răspunsurile de la pct.2 de mai sus şi dacă:

• se constată că nu au avut loc scăderi semnificative în cursul anului faţă de capacitatea normată de producţie/sau de operare şi/sau faţă de anii precedenţi
• bugetele de venituri şi cheltuieli pentru anii următori nu indică o scădere semnificativă

Se poate concluziona că nu există argumente suplimentare pentru a se efectua o ajustare de depreciere.

În caz contrar la cele de mai sus, se trece la etapa următoare.

4. Se analizează valoarea rămasă neamortizată la data bilanţului a imobilizărilor corporale din aceste secţii de producţie, linii de fabricaţie etc. atât ca valoare per total secţie/linie de fabricaţie, etc. cât şi ca valori individuale. Aceste valori se compară cu valoarea pragului de semnificaţie aferent situaţiilor financiare ale entităţii în cauză.

Pragul de semnificaţie conform articolului 23.3 din OMFP 3055/2099 este informaţia care se consideră a fi semnificativă pentru utilizatorii situaţiilor financiare dacă omisiunea sau prezentarea sa eronată poate influenţa deciziile economice ale utilizatorilor luate pe baza situaţiilor financiare anuale. Nu există prevederi în OMFP 3055/2009 legate de modul cum se determină acest prag de semnificaţie. În practica internaţională există o multitudine de astfel de determinări care trebuie însă adaptate la specificul fiecărei entităţi şi al utilizatorilor situaţiilor financiare ale entităţii respective, la riscurile şi complexitatea mediului în care entitatea respectivă îşi desfăşoară activitate. Nu trebuie uitat că decizia utilizării unui anumit prag de semnificaţie trebuie justificată în primul rând prin prisma cerinţelor utilizatorilor situaţiilor financiare, nefiind un simplu exerciţiu mecanic de aplicare al unui procent la o bază de referinţă.

Ca exemplu aplicat în practică, pragul de semnificaţie orientativ conform ghidului de utilizare a Standardelor Internaţionale de Audit IFAC pentru întreprinderile mici şi mijlocii se poate stabili ca un procent din:

• valoarea vânzărilor anuale din activitatea de bază (între 3%-7%) pentru entităţile care au înregistrat pierderi în anul curent şi/sau care nu au înregistrat fluctuaţii majore în valorea vânzărilor în ultimii ani
• valoarea vânzărilor anuale din activitatea de bază (între 1%-3%) pentru entităţile care au înregistrat pierderi în anul curent şi/sau au înregistrat fluctuaţii majore în valoarea vânzărilor în ultimii ani
• valoarea cheltuielilor înregistrate în cursul perioadei între (3%-7%)
• total active 1`%-3%
• capitalurilor proprii (între 3%-5%)

Există şi alte practici care folosesc atât valorile de mai sus, dar şi un procent din:

• marja brută din vânzările anuale (între 1%-2%)
• capitalurilor proprii (între 1%-3%)
• profitul brut fără cheltuielile cu amortizarea provizioanele şi dobânzile EBITDA (între 2%-5%),

Cu cât riscurile de operare ale entităţilor respective sunt mai ridicate (generate de mediul în care entitatea respectivă îşi desfăşoară activitatea, forma juridică etc.), pragul de semnificaţie va trebui estimat la nivelul inferior al fiecărui interval.

Pentru entităţile publice sau care nu se încadrează în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, de regulă procentele utilizate pentru estimarea pragului de semnificaţie sunt cel puţin la jumătate din nivelele practicate pentru micile întreprinderi detaliate mai sus.

5. Dacă valoarea neamortizată per total a imobilizărilor corporale de la pct. 4 este mai mică decât valoarea pragului de semnificaţie, coroborat cu analiza răspunsurilor de la punctele de mai sus se poate concluziona că o eventuală ajustare de depreciere ar putea să nu fie semnificativă şi deci se poate evita estimarea acestei ajustări.

Dacă se adoptă această decizie, considerăm că pornidu-se de la necesitatea respectării principiului imaginii fidele, în funcţie de diferenţa dintre valoarea totală neamortizată a acestor imobilizări şi pragul de semnificaţie stabilit, entitatea respectivă va avea totuşi obligaţia detalierii acestei situaţii în notele explicative la situaţiile financiare. În acest caz este recomandat ca entitatea să includă mişcările în cursul anului aferente acestor imobilizări pornind de la soldurile de deschidere ale valorilor brute, amortizarea cumulată şi a valorii rămase şi să detalieze soldurile aferente acestora de la sfârşitul anului. De asemenea raportul administratorilor va trebui să includă aceste detalii precum şi o explicaţie pe scurt a cauzelor actualei situaţii şi asupra intenţiilor de viitor ale entităţii cu privire la aceste imobilizări.

6. Dacă valoarea neamortizată per total a imobilizărilor corporale de la pct 4 este mai mare decât valoarea pragului de semnificaţie atunci:

• Se analizează valoarea neamortizată totală pe fiecare secţie, linie de fabricaţie, etc. eliminându-se într-o primă fază secţiile ale căror valori neamortizate totale sunt mai mici decât pragul de semnificaţie aferent (dacă există aşa ceva)
• Din cele cu valori totale neamortizate peste pragul de semnificaţie, se analizează valorile individuale ale fiecărei imobilizări corporale în parte identificându-se activele care au cea mai mare pondere în total valori individuale
• Dacă valoarea adunată totală neamortizată a secţiilor, liniilor de fabricaţie etc., care la nivelul fiecărei secţii/linii de fabricaţie etc. au valori mai mici decât pragul de semnificaţie, este mai mare decât pragul de semnificaţie, atunci şi pentru aceste secţii se vor identifica imobilizările corporale ale căror valori individuale neamortizate au ponderea cea mai mare

7. În special pentru activele individuale identificate în grupa celor cu ponderea cea mai mare a valorii neamortizate din secţiile respective, se va căuta obţinerea unor informaţii legate de cele mai recente preţuri de achiziţie sau tranzacţii cu active similare. Folositoare sunt de asemenea şi informaţii similare despre celelalte imobilizări.

8. Dacă există astfel de informaţii se compară valorile respective cu valoarea neamortizată a activelor în cauză, stabilindu-se eventualele ajustări de depreciere, care se vor înregistra în contabilitate.

• Dacă după obţinerea acestor informaţii, valoarea neamortizată a imobilizărilor corporale altele decât cele de la pct. de mai sus, din secţiile, liniile de fabricaţie etc. supuse acestei analize şi pentru care nu s-au găsit informaţii legate de preţul lor de achiziţie sau tranzacţii similare recente este sub valoarea pragului de semnificaţie, atunci coroborat cu răspunsurile de la etapele precedente această analiză se poate încheia procesul concluzionându-se că nu este cazul estimării unor ajustări de depreciere suplimentară.
• Dacă valoarea respectivă este însă peste pragul de semnificaţie sau nu există informaţii legate de ultimele tranzacţii cu astfel de active, se va trece la etapa următoare.

Pentru ambele cazuri, entitatea respectivă va avea de asemenea obligaţia detalierii acestei situaţii în notele explicative la situaţiile financiare şi în raportul administratorilor conform celor descrise mai sus.

9. Utilizarea metodelor de evaluare bazate pe fluxul de numerar

Un exemplu practic de cum pot fi utilizate aceste metode de evaluare este dat de IAS 36. Conform acestui standard, la data bilanţului imobilizările trebuie prezentate la cea mai mică valoare dintre valoarea lor contabilă şi valoarea recuperabilă.

Această valoare recuperabilă este definită ca fiind cea mai mare valoare dintre valoarea justă şi valoarea de folosinţă („value în use”) a imobilizărilor respective.

De asemenea standardul precizează că acolo unde nu se pot obţine informaţii rezonabile legate de valoarea justă, entităţile pot estima valoarea de folosinţă prin metode bazate pe fluxul de numerar.

Metoda bazată pe fluxurile de numerar are la bază principiul potrivit căruia un activ nu poate fi recunoscut în bilanţ la o valoare mai mare decât fluxul de numerar generat de utilizarea sa.

Conform IAS 36, prima etapă în estimarea valorii de folosinţă este împărţirea secţiilor de producţie/liniilor de fabricaţie/punctelor lucru etc. ale entităţii respective în unităţi generatoare de numerar (unităţi care generează independent numerar) şi estimarea pe următorii cel puţin 5 ani a fluxurilor de numerar, dacă nu există informaţii corespunzătoare pentru o perioadă mai lungă de timp. De asemenea IAS 36 menţionează că estimarea acestor fluxuri de numerar dincolo de cele mai recente bugete/previziuni pot fi extrapolate utilizându-se o rată constantă de creştere/scădere pentru anii următori care nu poate fi mai mare decât ratele previzionate în sectorul de activitate al entităţii respective.

Simplificând şi aplicând la cazul unei entităţi din România, aceasta ar trebui să obţină fluxul de numerar generat pe cel puţin următorii 5 ani pentru fiecare secţie de producţie, linie de fabricaţie, sucursală etc. în parte.

Acest flux de numerar urmează să fie ajustat/actualizat cu o rată de actualizare corespunzătoare domeniului de activitate al entităţii respective (IAS 36 permite totuşi folosirea în locul acestei rate de actualizare şi a ratei dobânzii la împrumuturile bancare utilizată de entitatea în cauză). Astfel fluxul de numerar din fiecare an va fi ajustat cu 1/(1+rata de actualizare)la puterea n, unde n este numărul anilor, iar totalul acestor fluxuri de numerar vor reprezenta valoarea de folosinţă a imobilizărilor din secţiile/liniile de producţie etc. aferente.

Această valoare de folosinţă pentru fiecare unitate generatoare de numerar urmează să fie comparată cu valoarea bilanţieră a imobilizărilor corporale corespunzătoare. În cazul în care valoarea de folosinţă este mai mică decât valoare bilanţieră, se va înregistra o ajustare din depreciere.

În practică multe entităţi nu dispun de baze de date şi logistică necesară estimării corespunzătoare fluxurilor de numerar, cu atât mai mult a fluxurilor de numerar pe secţii, linii de fabricaţie etc.

Considerăm că se poate folosi ca indicator ce aproximează rezonabil pe termen mediu şi lung valoarea fluxurilor de numerar, profitul înainte de impozitare din care se vor exclude veniturile şi cheltuielile din cedarea activelor, veniturile şi cheltuielile extraordinare, veniturile şi cheltuielile cu dobânzile şi alte venituri şi cheltuieli financiare, veniturile şi cheltuielile cu provizioanele, cu ajustările de depreciere şi amortizările („PBITDA”).

Acest indicator poate fi utilizat într-o primă fază la nivelul întregii entităţi, în cazul în care nu există posibilitatea obţinerii informaţiilor pentru fiecare secţie de producţie/unitate generatoare de numerar.

De asemenea dacă nu sunt disponibile datele necesare pe următorii 5 ani se pot estima valorile PBITDA pornindu-se de la datele acestui indicator pe ultimii 3 ani, extrapolându-se pentru următorii 5 ani. Extrapolarea poate avea la bază şi ritmul mediu de creştere/scădere înregistrat de acest indicator în ultimii 3 ani. Sumele astfel extrapolate vor fi ajustate rezonabil pentru fiecare din următorii 5 ani, în funcţie de previziunile privind activitatea şi mediul în care va opera entitatea (nu vor trebui luate în considerare totuşi efectele asupra activităţii entităţii şi PBITDA generate de modernizările viitoare şi/sau noile investiţii).

La totalul PBTIDA pe următorii 5 ani astfel ajustat se va adăuga şi valoarea reziduală a imobilizărilor corporale respective ajustată şi ea la sfârşitul acelei perioade. Conform diverselor metode de evaluare a valorii reziduale a imobilizărilor corporale, pentru cazul de faţă, aceasta ar putea fi egală cu valoarea actualizată PBITDA din ultimul an de prognoză (anul 5) ajustată cu un coeficient specific, care de regulă este cuprins între 3 şi 6. în funţie de sectorul de activitate al entităţii respective

Acest total se va compara cu valoarea contabilă per total la data bilanţului a imobilizărilor corporale ale entităţii sau unităţii generatoare de numerar (dacă este cazul) putându-se estima şi înregistra eventualele ajustări din depreciere.

Conform acestei estimări considerăm că se poate înregistra rezonabil un provizion general de depreciere a imobilizărilor corporale. Din punct de vedere fiscal, valoarea acestor ajustări de depreciere poate fi alocată pe bază de pro-rată asupra valorilor rămase neamortizate individuale ale fiecărei imobilizări corporale.

În funcţie de rezultatul acestei analize, entitatea va avea de asemenea obligaţia detalierii acestei situaţii în notele explicative la situaţiile financiare şi în raportul administratorilor conform celor descrise mai sus şi de asemenea se va decide dacă este cazul sau nu să se efectueze o reevaluare a imobilizărilor corporale.