Despre vizarea declaraţiei 101 “Declaraţia privind impozitul pe profit” pentru exerciţiul financiar 2010

Analiză legislativă, opinii şi comentarii

Maria Bădoi

Expert contabil
 contact@contabilii.ro

Toate sistemele de drept conţin reguli mai mult sau mai puţin perfecte care prevăd răspunderea subiectelor (organelor statului), respectiv subiecţilor (persoanelor fizice sau juridice) pentru anumite fapte. Pentru ca legislaţia fiscală să fie mai bine înţeleasă şi să fie pusă în aplicare în mod corect, este esenţial să fie asigurată calitatea redactării sale.


În acest context, redactarea unui act legislativ trebuie să fie:
(a) clară, uşor de înţeles şi fără echivoc;
(b) simplă, conscisă, fără elemente inutile;
(c) precisă, fără să lase loc de incertitudine în mintea cititorului.

Acest principiu elementar reprezintă, de asemenea, expresia unor principii generale de drept, precum:
- egalitatea cetăţenilor în faţa legii, prin care se înţelege că legea trebuie să fie accesibilă tuturor şi înţeleasă de toţi;
- securitatea juridică, legea trebuind să fie previzibilă în aplicarea sa.

Vom analiza în cele ce urmează, punctual, vizarea declaraţiei 101 “Declaraţia privind impozitul pe profit” pentru exerciţiul financiar 2010 de către consultanţii fiscali.

Dispoziţii legale privind exercitarea activităţii de consultanţă fiscală

Consultantul fiscal este orice persoană provenind dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European, care este autorizată să îşi desfăşoare activitatea profesională de consultant fiscal într-un stat membru.

Activitatea de consultanţă fiscală constă în:

  • acordarea de servicii profesionale în domeniul fiscal;
  • acordarea de servicii şi asistenţă de specialitate pentru întocmirea declaraţiilor de impozite şi taxe;
  • asistenţă şi servicii pe probleme de procedură fiscală;
  • asistenţă privind întocmirea documentaţiei pentru exercitarea căilor de atac împotriva titlurilor de creanţă şi a altor acte administrative fiscale;
  • asistenţă privind creanţele bugetului general consolidat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
  • asistenţă şi reprezentare în faţa organelor fiscale, inclusiv acordarea de asistenţă de specialitate pe parcursul derulării inspecţiei fiscale;
  • realizarea de expertize fiscale la solicitarea organelor judecătoreşti, organelor de cercetare penală, organelor fiscale sau a altor părţi interesate;
  • asistenţă fiscală în cauzele aflate pe rolul unei autorităţi jurisdicţionale.

(Sursa: art. 3 din OG nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală)


Comentariu: Deşi OG nr. 71/2001 defineşte conceptul de activitate de consultanţă fiscală, până în acest moment nu au fost emise norme sau instrucţiuni referitoare la modul de certificare a declaraţiilor fiscale (proceduri, tehnici, reguli şi instrucţiuni clare, aspecte privind răspunderea juridică etc.).

Dispoziţii legale privind depunerea declaraţiilor fiscale

Conform prevederilor art. 83 din Codul de procedură fiscală:

“(1) Declaraţia fiscală se depune la registratura organului fiscal competent sau se comunică prin poştă cu confirmare de primire. Declaraţia fiscală poate fi transmisă prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă. În cazul impozitelor, taxelor şi al contribuţiilor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, procedura privind transmiterea declaraţiilor prin mijloace electronice sau prin sisteme de transmitere la distanţă se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) Declaraţiile fiscale pot fi redactate de organul fiscal sub formă de proces-verbal, dacă din motive independente de voinţa contribuabilului acesta este în imposibilitatea de a scrie.

(3) Data depunerii declaraţiei fiscale este data înregistrării acesteia la organul fiscal sau data depunerii la poştă, după caz. În situaţia în care declaraţia fiscală se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, data depunerii declaraţiei este data înregistrării acesteia pe pagina de internet a organului fiscal, astfel cum rezultă din mesajul electronic de confirmare transmis ca urmare a primirii declaraţiei.

(4) Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale. În cazul contribuabililor care au obligaţia declarării bunurilor sau veniturilor impozabile, stabilirea din oficiu a obligaţiei fiscale se face prin estimarea bazei de impunere, potrivit art. 67. Pentru impozitele, taxele şi contribuţiile administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, înştiinţarea pentru nedepunerea declaraţiilor şi stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se face în cazul contribuabililor inactivi, atât timp cât se găsesc în această situaţie.

(5) Declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal, în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.”


Comentariu: Dispoziţiile art. 83 din Codul de procedură fiscală nu sunt corelate cu prevederile Codului fiscal. Conform art. 1 alin. 3 din Codul fiscal, în materie fiscală, “dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal”.

Dispoziţii legale privind depunerea declaraţiilor de impozit pe profit

Conform prevederilor art. 35 din Codul fiscal,:

”(1) Contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 25 aprilie inclusiv a anului următor, cu excepţia contribuabililor prevăzuţi la art. 34 alin. (4), (5), (11), care depun declaraţia anuală de impozit pe profit până la termenele prevăzute în cadrul acestor alineate.  (3) Contribuabilii sunt răspunzători pentru calculul impozitului pe profit.”


Comentariu: În prevederile Codului fiscal nu se menţionează niciunde certificarea declaraţiilor de impozit pe profit de către un consultant fiscal.

Circulara emisă de Ministerul Finanţelor Publice în aplicarea art. 34 alin. (16) din Codul fiscal

În continuarea raţionamentului său, Ministerul Finanţelor Publice a emis la sfârşitul lunii ianuarie 2011, o circulară cu rol de îndrumare a contribuabililor. Conform dreptului administrativ, hotărârile Guvernului, actele administraţiei ministeriale şi extraministeriale, ale autorităţilor administrative centrale autonome etc. constituie izvoare ale dreptului administrativ în măsura în care au caracter normativ.

“În contextul abrogării prevederilor referitoare la impozitul minim începând cu 1 octombrie 2010, pentru a permite efectuarea comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim la această dată, au fost create reguli special pentru contribuabilii care au fost obligaţi la plata impozitului minim în această perioadă, în sensul că, anul fiscal 2010 cuprinde două perioade pentru determinarea impozitului pe profit, respectiv:

1. perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, în care se efectuaează comparaţia impozitului pe profit determinat pentru această perioadă cu impozitul minim corespunzător şi depunerea, în acest sens, a declaraţiei anuale privind impozitul pe profit pentru această perioadă;

2. perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2010, în care contribuabilii vor plăti impozitul pe profit fără efectuarea comparaţiei cu impozitul minim şi depunerea declaraţiei anuale privind impozitul pe profit pentru această perioadă.

În aplicarea acestor prevederi, atât pentru îndrumarea contribuabililor cât şi a autorităţilor fiscale teritoriale, au fost emise soşuţii potrivit cărora, obligaţia de împărţire a anului 2010 în două perioade fiscale şi depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit aferentă revine contribuabililor care au intrat sub incidenţa prevederilor art. 187 alin. 2 din Codul fiscal, respectiv, au avut obligaţia de comparare a impozitului pe profitu cu impozitul minim, indiferent de rezultatul comparaţiei, pentru a nu crea distorsiuni în ceea ce priveşte definitivarea impozitului pe profit aferent anului 2010, în special în ceea ce priveşte modul de determinare a nivelului de deducere a cheltuielilor deductibile limitat şi recuperarea pierderii fiscale anuale.

În ultima perioadă, atât societăţile de consultanţă, cât şi autorităţile fiscale, susţin faptul că, obligaţia de împărţire a anului 2010 în două perioade fiscale şi depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit aferentă, revine, în fapt, numai contribuabililor care au fost obligaţi la plata impozitului minim. De asemenea, contribuabilii care, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, urmare a efectuării comparaţiei impozitului pe profit cu impozitul minim au datorat şi plătit numai impozit pe profit, definitivarea impozitului pe profit datorat pentru această perioadă nu va genera diferenţe în ceea ce priveşte obligaţia de plată a impozitului minim.

Prin urmare, pentru evitarea creării unor situaţii şi imagini negative în ceea ce priveşte introducerea unor obligaţii fiscale suplimentare, precum şi pentru evitarea creării unor proceduri administrative complexe, propunem emiterea unei circulare, în aplicarea prevederilor art. 34 alin. 16 din Codul fiscal.

Soluţia propusă în acest caz este ca, declaraţia privind impozitul pe profit pentru cele două perioade ale anului 2010 să se depună numai de către contribuabililor care au fost obligaţi la plata efectivă a impozitului minim cel puţin într-unul dintre cele trei trimestre aferente perioadei 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, doar în cazul acestora rezultând diferenţe de paltă sau de restituit a impozitului pe profit.

În acest context, contribuabilii care, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2010, au datorat numai impozit pe profit vor depune declaraţia privind impozitul pe profit pentru întreg anul 2010, detrminarea limitelor de deducere a cheltuielilor deductibile limitat efectuându-se la o bază mai mare prin luarea în calcul a veniturilor şi cheltuielilor înregistrate cumulat de la începutul anului (exemplu: cheltuielile de protocol, cheltuielile de sponsorizare, rezerva legală).” (Sursa: MFP, Notă cu privire la depunerea Declaraţiei privind impozitul pe profit 101 pentru cele două perioade ale anului 2010)


Comentariu: Aşa cum este formulat conţinutul acestei circulare, dispoziţiile par a avea un caracter de recomandare.. Mai mult decât atât, textul ar fi trebuit să fie clar, fluent şi inteligibil, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce. Cu toate acestea, forma şi estetica exprimării prejudiciază stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor, lăsând loc multor interpretări şi semne de întrebare. În ceea ce priveşte aducerea acestor instrucţiuni la cunoştinţa publicului, acestea nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, aşa cum prevede art. 5 alin. 4 din Codul fiscal, prin urmare nu pot fi opozabile terţilor.

În ceea ce priveşte certificarea declaraţiilor fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice de către un consultant fiscal, această circulară nu menţionează nimic în acest sens.

Opinia emisă de CECCAR cu privire la vizarea declaraţiei fiscale 101

“În ceea ce priveşte vizarea declaraţiei fiscale 101 de către un consultant fiscal, membri CECCAR trebuie să ştie că declaraţiile aferente anului 2009, această obligaţie a contribuabililor nu poate fi îndeplinită neexistând prevederi legale cu privire la procedurile de acordare a acestei vize. Potrivit art. 83 alin. (1) din OG nr. 92/2003 republicată, declaraţia fiscală poate fi depusă la registratura organului fiscal competent, sau la poştă, prin scrisoare recomandată sau transmisă prin mijloace electronice. Dacă declaraţiile fiscale au fost depuse sau transmise fără această viză, contribuabilul va primi o notificare din partea organului fiscal competent să se conformeze. ” (Sursa : CECCAR, adresa nr. 863 din 26.01.2010)

Concluzie

Legislaţia fiscală se aplică direct şi este obligatorie în toate elementele sale. Dispoziţiile legislaţiei fiscale trebuie să fie redactate astfel încât destinatarii (contribuabilii, organele de control etc.) să nu aibă nici o îndoială cu privire la drepturile şi obligaţiile care decurg din acestea. În ceea ce ne priveşte, apreciem cu fermitate că se impune o soluţie legală care să nu fie în discordanţă cu normele şi principiile generale ale actualului Cod fiscal.


Temeiul legal:
  • Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi compeltările ulterioare;
  • Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi normele de aplicare.
  • Ghidul practic comun al Parlamentului Europena, al Consiliului şi al Comisiei pentru redactarea textelor legislative în cadrul instituţiilor comunitare, 2008

sus

ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ

În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.