Dicţionar de termeni folosiţi în convenţiile de evitate a dublei impuneri

conf. univ. dr. Grigorie Lăcriţa

Dr. Nedeluț Marinel

Drd. Pop Vasile Radu

Drd. Dinescu Emilian

În aplicarea unei Convenţii de evitare a dublei impuneri de un Stat Contractant, orice termen care nu este definit în Convenţie va avea, dacă contextul nu cere o interpretare diferită, înţelesul pe care îl are în cadrul legislaţiei acestui stat (în cazul României, în Codul fiscal,) cu privire la impozitele la care Convenţia se aplică.

Trimiterile, în textul ce urmează, la „Modelul de convenţie de evitare a dublei impuneri OCDE” sunt abreviat cu “M.C.-OCDE”.

Termenii sunt preluaţi, în cea mai mare parte, din „Modelul de convenţie de evitare a dublei impuneri OCDE” şi din Codul fiscal.

Agent dependent. Prin agent dependent se înţelege o persoană fizică, juridică sau altă entitate care îşi desfăşoară activitatea în România, în numele, pe contul şi sub controlul unei persoane fizice sau juridice străine, în baza unui înscris între aceştia, şi încheie contracte în numele acesteia, cu excepţia reprezentanţelor autorizate să funcţioneze pe teritoriul României.

Alte venituri. Elementele de venit al unui rezident al unui stat contractant, indiferent de unde provin, care nu sunt tratate la articolele unei convenţii, sunt impozabile numai în acel stat.

În această categorie se cuprind: a) veniturile obţinute din jocuri de noroc; b) veniturile sub formă de câştiguri din transferul dreptului de proprietate asupra valorilor mobiliare şi părţilor sociale; c) veniturile sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni de acest gen; d) veniturile sub formă de premii în bani şi/sau în natură, altele decât veniturile din proprietăţi imobiliare şi din capital; e) diverse venituri care nu se regăsesc menţionate în mod expres în convenţie, precum şi veniturile cu caracter întâmplător.

Apatrizi. Persoană care nu are cetăţenia nici unui stat. Vezi şi “Nediscriminare”.

Aplicarea convenţiei de evitare a dublei impuneri. Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei impuneri beneficiarul venitului va prezenta organelor fiscale din România certificatul de rezidenţă fiscală, în original, eliberat de organul fiscal din ţara de rezidenţă, prin care să se ateste că este rezident al statului respectiv şi că îi sunt aplicabile prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri.

Când nu se face dovada rezidenţei sau persoana fizică aparţine unui stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri, prevederile Codului fiscal se aplică pentru veniturile impozabile, altele decât cele supuse impunerii potrivit legislaţiei privind impunerea unor venituri realizate din România de persoane fizice şi persoane juridice nerezidente.

Reglementările convenţiilor de evitare a dublei impuneri prevalează faţă de prevederile Codului fiscal.

În situaţia în care cotele de impozitare din legislaţia internă sunt mai favorabile decât cele din convenţiile de evitare a dublei impuneri, se aplică cotele de impozitare mai favorabile.

Aquis comunitar reprezintă cadrul legal şi instituţional prin intermediul căruia Uniunea Europeană îşi pune în practică obiectivele, respectiv asigurarea funcţionării după aceleaşi reguli a tuturor componentelor vieţii economice şi sociale a statelor membre.

În domeniul fiscalităţii, măsurile întreprinse de Uniunea Europeană privesc cu prioritate impozitele indirecte, aquis-ul comunitar referindu-se la (1) taxa pe valoarea adăugată, (2) accizele şi (3) taxele vamale.

Realizarea obiectivelor urmărite de Comunitatea Europeană – respectiv realizarea “principiului liberei circulaţii”, care presupune mişcarea liberă a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor – reclamă crearea unei pieţe interne unice care să înglobeze întreg spaţiul statelor membre.

O asemenea piaţă presupune eliminarea frontierelor fiscale între statele membre, inclusiv desfiinţarea definitiv a taxelor percepute asupra importurilor şi reducerea taxelor la exporturi în cadrul schimburilor comerciale dintre acestea.

Cadrul legal şi instituţional prin intermediul căruia Uniunea Europeană îşi pune în practică obiectivele (asigurarea funcţionării după aceleaşi reguli a tuturor componentelor vieţii economice şi sociale a statelor membre), este cunoscut sub denumirea de “aquis comunitar”.

Procesul armonizării impozitelor indirecte presupune ca legislaţia Uniunii Europene să fie încorporată adecvat în legislaţia naţională şi să fie corect aplicată, prin intermediul structurilor administrative corespunzătoare fiecărui domeniu.

Prin introducerea în practică, începând cu 1 ianuarie 1993, a principiului liberei circulaţii (a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor) în cadrul Uniunii Europene, s-a pus capăt impunerii de taxe la import şi la export în comerţul dintre ţările membre.

Odată cu aplicarea principiului liberei circulaţii în cadrul Uniunii Europene, comerţul între statele membre nu mai este considerat “import” şi “export” (ci „achiziţie intracomunitară” şi, respectiv, „livrarea intracomunitară”), ceea ce a condus la desfiinţarea completă a controlului la trecerea frontierei dintr-o ţară în alta, inclusiv pentru aplicarea t.v.a.

În aceste condiţii, în cazul operaţiunilor de comerţ (din care a dispărut noţiunea de taxe vamale) dintre două state membre, noţiunea de “export”, folosită anterior de statul de plecare a mărfii, este folosită acum prin termenul de „livrarea intracomunitară”, iar noţiunea de “import” este înlocuită cu termenul de „achiziţie intracomunitară”.

Odată cu dispariţia frontierelor fiscale devine inutilă efectuarea de controale cu caracter fiscal asupra bunurilor originare dintr-un stat membru la intrarea acestora pe teritoriul altui stat membru şi, respectiv, încetarea efectuării de controale asupra bunurilor care părăsesc teritoriul unui stat membru pentru a ajunge la destinaţia situată pe teritoriul altui stat membru.

Ca urmare, Consiliul european a hotărât desfiinţarea controalelor interne începând de la 1 ianuarie 1993 pentru toate tranzacţiile între statele membre.

După data de 1 ianuarie 1993, perceperea de taxe la import şi reducerea taxelor la export s-a prevăzut să se aplice numai asupra schimburilor comerciale efectuate de statele membre cu teritoriile din afara comunităţii.

Potrivit Directivei Consiliului cu privire la desfiinţarea frontierelor fiscale, sistemul definitiv de impozitare a comerţului dintre statele membre se va baza în principiu pe impozitarea în statul membru de origine a bunurilor livrate şi a serviciilor prestate, iar nu în statul de destinaţie a acestora.

Armonizarea legislaţiei impozitelor indirecte. Procesul armonizării legislaţiei impozitelor indirecte – taxa pe valoarea adăugată, accizele şi taxele vamale – cuprind acele măsuri care sunt necesare pentru a se ajunge la un “numitor comun” în funcţionarea pieţei unice.

Mai precis, prin măsurile întreprinse cu privire la armonizarea legislaţiei impozitelor indirecte se urmăreşte eliminarea practicării unor impozite care să afecteze concurenţa la nivel intracomunitar sau să genereze discriminări împotriva cetăţenilor altor ţări.

De reţinut că mărimea şi structura impozitelor variază încă foarte mult între statele membre ale Uniunii Europene.

Spre exemplu, Danemarca şi Olanda au cele mai mari impozite, iar Spania cele mai mici.

Prin armonizarea impozitelor indirecte se urmăreşte să se prevină distorsiunea concurenţei şi să facă posibilă desfiinţarea obstacolelor în cale liberei circulaţii a bunurilor şi serviciilor.

În ceea ce priveşte t.v.a.-ul, realizările sunt următoarele:

1. Aplicarea acestei forme de impozitare de către toate ţările.

2. Stabilirea unei “baze de calcul comune” pentru t.v.a..

3. Acceptarea a două intervale procentuale: un procent “standard” de 14 – 20% şi un procent “redus”, pentru articolele de primă necesitate, de 4 – 9%.

Totuşi, pentru unele domenii mai sensibile, cum ar fi cel cultural, s-au acceptat cote mai reduse.

În ceea ce priveşte accizele, se urmăreşte “o armonizare totală a acestora”, respectiv “o valoare exactă a accizelor pentru toate produsele supuse accizării”.

Problema stabilirii unor cote unice de accize, pentru aceleaşi produse, a fost şi este foarte delicată, având în vedere diferenţele foarte mari între cotele aplicate de unele state.

Spre exemplu, statele nordice aplicau accize mari la alcool, tutun şi ţigări, în timp ce statele mediteraneene, mari producătoare şi exportatoare de vin şi tutun, aplicau accize scăzute sau chiar scutiri de la plata accizelor.

În concluzie, având în vedere cele menţionate mai sus, se poate preciza că, chiar şi în cadrul Uniunii Europene “unul şi acelaşi venit, pe aceeaşi perioadă de timp, poate fi supus la acelaşi tip de impozit direct de două state diferite, ceea ce conduce la o dublă impunere juridică internaţională”.

În scopul evitării impunerii repetate a veniturilor şi averii aceleiaşi persoane fizice şi juridice de către două state diferite se încheie convenţii fiscale bi sau multilaterale.

Artişti de spectacol şi sportivi. Independent de prevederile „Art. 14. Profesii independente” şi ale „Art. 15. Profesii dependente” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, veniturile obţinute de un rezident al unui stat contractant în calitate de artist de spectacol, cum sunt artiştii de teatru, de film, de radio sau de televiziune ori ca interpret muzical, sau de sportiv, din activităţile sale personale desfăşurate în această calitate în celălalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat.

Când veniturile în legătură cu activităţile personale desfăşurate de un artist de spectacol sau de un sportiv în această calitate nu revin artistului de spectacol sau sportivului, ci unei alte persoane, acele venituri, independent de prevederile „Art. 7. Profiturile întreprinderii”, „Art. 14. Profesii independente” şi ale „Art. 15. Profesii dependente” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, pot fi impuse în statul contractant în care sunt exercitate activităţile artistului de spectacol sau ale sportivului.

Autoritate competentă. În sensul „Art. 124⁴. Definiţia autorităţii competente” din codul fiscal, prin autoritate competentă se înţelege: a) pentru România - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; b) pentru ţările terţe - autoritatea competentă definită pentru scopul convenţiilor bilaterale sau multilaterale de evitare a dublei impuneri sau, în lipsa acestora, oricare altă autoritate competentă pentru emiterea certificatelor de rezidenţă fiscală.”

Baza fixă. Reprezintă locul prin intermediul căruia activitatea unei persoane fizice române care nu are domiciliul în România sau a unei persoane fizice străine pe teritoriul României se desfăşoară, în totalitate sau numai parţial, în scopul obţinerii de venit.

Conceptul de bază fixă are aplicabilitate pentru activităţile desfăşurate în mod independent (profesii independente), pe când cel de sediu permanent este specific activităţilor industriale şi comerciale.

Capital. Capitalul reprezentat de proprietăţi imobiliare, astfel cum sunt definite la „Art. 6. Venituri din proprietăţi imobiliare” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, deţinute de un rezident al unui stat contractant şi care sunt situate în celălalt stat contractant, poate fi impus în acel celălalt stat.

Capitalul reprezentat de proprietăţi mobiliare care fac parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant, sau de proprietăţi mobiliare care aparţin unei baze fixe pe care un rezident al unui stat contractant o are în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, poate fi impus în acel celălalt stat.

Capitalul constituit din nave şi aeronave, exploatate în trafic internaţional, şi vapoare angajate în transport pe ape interioare, şi din proprietăţile mobiliare care ţin de exploatarea unor asemenea nave, aeronave şi vapoare, este impozabil numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.

Toate celelalte elemente de capital ale unui rezident al unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat.

Câştiguri de capital.

1. Câştigurile realizate de un rezident al unui stat contractant din înstrăinarea proprietăţii imobiliare, astfel cum este definită la „Art. 6. Venituri din proprietăţi imobiliare” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, situată în celălalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare care face parte din activul unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant sau a proprietăţii mobiliare care ţine de o bază fixă de care dispune un rezident al unui stat contractant în celălalt stat contractant pentru exercitarea unei profesii independente, inclusiv câştigurile provenite din înstrăinarea unui asemenea sediu permanent (singur sau cu întreaga întreprindere) ori a acelei baze fixe, pot fi impuse în acel celălalt stat.

3. Câştigurile obţinute din înstrăinarea navelor sau aeronavelor exploatate în trafic internaţional, a vapoarelor angajate în transportul pe ape interioare sau a proprietăţilor mobiliare necesare exploatării unor asemenea nave, aeronave sau vapoare, sunt impozabile numai în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii.

4. Câştigurile provenite din înstrăinarea oricăror proprietăţi, altele decât cele la care se face referire în punctele 1, 2 şi 3 de mai sus, sunt impozabile numai în statul contractant în care este rezident cel care înstrăinează.

Câştigul de capital reprezintă diferenţa obţinută în plus dintre preţul de vânzare şi preţul de cumpărare pe tipuri de valori mobiliare, diminuată, după caz, cu comisioanele datorate intermediarilor.

Comisioane înseamnă plăţile făcute unui broker, agent comisionar general, intermediar sau altei persoane asimilate acestora pentru serviciile lor în promovarea şi în realizarea de operaţiuni comerciale.

Credit fiscal. Atât în legislaţia fiscală din ţara noastră, cât şi în convenţiile de evitarea a dublei impuneri încheiate de România cu alte state, se foloseşte noţiunea de credit fiscal.

În înţelesul „Art. 7. Definiţii ale termenilor comuni” din Codul fiscal, expresia „credit fiscal” are următoarea semnificaţie: „credit fiscal – o diminuare a impozitului pe venit sau a impozitului pe profit cu suma impozitului achitat în străinătate, conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri sau aşa cum se stabileşte în prezentul cod”.

De reţinut că, în unele lucrări de specialitate, se folosesc şi noţiunile de “degrevare”, “scutire”, “exonerare” fiscală, concomitent cu cea de "credit fiscal”.

Altfel spus, din punct de vedere fiscal, se consideră că noţiunile: “credit fiscal”, “degrevare fiscală”, “scutire fiscală”, “exonerare fiscală” sunt sinonime.

Întrucât prin nici un act normativ cu privire la convenţiile de evitare a dublei impuneri nu se precizează nici sensul şi conţinutul acestor noţiuni şi nici faptul că acestea au acelaşi sens şi conţinut (sunt sinonime, fie şi numai din punct de vedere fiscal), se ajunge la confuzii şi ambiguităţi în folosirea acestora de către unele persoane, inclusiv la a considera că este vorba denoţiuni diferite.

În ceea ce priveşte noţiunea de „credit fiscal”, nedumerirea porneşte de la faptul că aceasta nu corespunde sensului şi conţinutului categoriei economice de “credit”.

Noţiunea “credit” are, atât în vorbirea obişnuită, cât şi în domeniul financiar – bancar, următorul sens şi conţinut:

1. În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul credit apare cu următorul sens şi conţinut: “CREDIT, credite, s.n. 1. Relaţie (economică) bănească ce se stabileşte între o persoană fizică sau juridică (creditor), care acordă un împrumut de bani sau care vinde mărfuri sau servicii pe datorie, şi o altă persoană fizică sau juridică (debitor), care primeşte împrumutul sau cumpără pe datorie; împrumutul acordat (cu titlu rambursabil şi condiţionat de obicei pe plata unei dobânzi); creanţa creditorului; obligaţia (bănească), datoria celui creditat; (concr.) valoarea, suma de bani pe care creditorul o cedează cu titlu rambursabil debitorului său.”

2. Samuelson A. Paul si Nordhaus D. William, Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000: “Credit. (1) În teoria monetară, utilizarea fondurilor cuiva în schimbul promisiunii de a i le restitui (de regulă cu o dobândă) la o dată ulterioară. Exemple: împrumuturile pe termen scurt acordate de bănci, creditele acordate de furnizori şi efectele de comerţ. (2) Articol al balanţei de plăţi, cum ar fi exporturile, care aduce unui stat valută străină.”

3. Dicţionar de Economie Politică, editura Politică, Bucureşti, 1974: “CREDIT, relaţie bănească apărută în legătură cu acordarea de împrumuturi în bani unor persoane fizice sau juridice, cu condiţia de a fi rambursate la un termen numit scadenţă (v.) sau în legătură cu amânarea plăţii pentru mărfurile livrate şi serviciile prestate.”

Deci, din punct de vedere al sinonimiei, cuvântul “credit” are (aproape) acelaşi înţeles cu “împrumut”, “datorie”, fiind sinonime.

Legislaţia bancară şi reglementările date în aplicarea acesteia nu conţin şi nu cunosc noţiunea de “credit fiscal”.

Noţiunea de “credit fiscal” apare numai în legislaţia fiscală, care include şi prevederi din convenţiile de evitare a dublei impuneri, sensul şi conţinutul acesteia fiind stabilit prin „Art. 7. Definiţii ale termenilor comuni” din Codul fiscal.

În dicţionare şi nici în lucrările de specialitate definiţia noţiunii de “credit fiscal” trebuie să fie conformă cu cea din legislaţia fiscală şi, în mod special, în convenţiile de evitare a dublei impuneri.

Din prevederile convenţiilor de evitare a dublei impuneri rezultă că noţiunea de “credit fiscal” are următorul sens şi conţinut:

1. Impozitul total datorat de un contribuabil celor două state (de sursă şi de rezidenţă), în lipsa unei convenţii de evitare a dublei impuneri – impozitul total datorat celor două state, în condiţiile existenţei unei convenţii de evitare a dublei impuneri.

2. Impozitul datorat în lipsa convenţiei – impozitul datorat în condiţiile existenţei convenţiei.

3. Impozitul acceptat la scădere, de statul de rezidenţă, ca urmare a existenţei unei convenţii de evitare a dublei impuneri.

Deci, din punct de vedere al sensului şi conţinutului său real (cu care este folosit în legislaţia şi în practica fiscală din domeniu), se poate deduce că prin noţiunea de “credit fiscal” se înţelege “suma cu care se scad, cu care se reduc sarcinile sau obligaţiile fiscale (impozitele) ale unei persoane fizice sau juridice”.

În Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cuvântul “degreva” este definit astfel: “DEGREVA, degrevez, vb. 1. Tranz. A scădea, a reduce sarcinile sau obligaţiile impuse unei persoane fizice sau unei instituţii.”.

Autorii care folosesc, cu bună ştiinţă, în lucrările lor, noţiunea de “degrevare fiscală”, alături de cea de “credit fiscal”, sau în locul acesteia, au în vedere faptul că noţiunea de “degrevare fiscală” are un sens şi conţinut fiscal real, care exprimă cât mai fidel operaţiunea fiscală care are loc: scăderea, reducerea sarcinii fiscale, respectiv a impozitului datorat de un contribuabil statului de rezidenţă, cu impozitul (total sau parţial) plătit în statul de sursă ca urmare a aplicării convenţiei de evitare a dublei impuneri.

Ca urmare, despre “credit fiscal” se poate vorbi numai în condiţiile în care între două state există o convenţie de evitarea a dublei impuneri.

În lipsa unei convenţii de evitarea a dublei impuneri între două state, nu se poate vorbi efectiv de credit fiscal, în stabilirea impozitului unui contribuabil, care obţine venituri din aceste două state.

Deci, în toate cazurile în care, între două state, există o convenţie de evitarea a dublei impuneri, impozitul aferent venitului obţinut din statul străin acceptat la scădere, de statul de rezidenţă, ca urmare a existenţei convenţiei de evitare a dublei impuneri, este folosit în legislaţia fiscală sub denumirea de “credit fiscal”.

În lucrările, în special în cele care abordează probleme de evitare a dublei impuneri, în care se întâlneşte noţiunea de “degrevare fiscală”, trebuie avut în vedere că aceasta este folosită cu sensul şi conţinutul de “credit fiscal”.

De menţionat că în legislaţia fiscală se folosesc şi alte noţiuni care nu exprimă sensul şi conţinutul lor fiscal real.

Exemplul cel mai semnificativ este cel al “taxei pe valoare adăugată”, a cărei denumire corectă este de “impozit pe valoare adăugată”.

Efectiv, este vorba de un impozit indirect, de un “impozit pe valoare adăugată”, şi nu de o taxă, care presupune o contraprestaţie.

În cazul în care şi noţiunea de “credit fiscal” s-ar “traduce” conform sensului şi conţinutului celor două cuvinte care o compun (respectiv de „credit” şi de „fiscal”), ar rezulta că aceasta exprimă:

1. “Amânarea la plată” a obligaţiilor fiscale (impozitelor) acordate de stat unui contribuabil şi condiţionat de obicei de plata unor majorări (dobânzi).

2. “Un împrumut fiscal”, respectiv “un împrumut de impozite condiţionat de obicei de plata unor majorări (dobânzi)”, care, într-un sens cât mai adecvat, ar însemna “o amânare la plată a impozitelor”, dar în nici un caz o scutire.

Cu toate că noţiunea de “degrevare fiscală” este cea care exprimă corect scutirea sau reducerea de impozit acordată de un stat unui rezident al său, pentru veniturile obţinute din alt stat, în baza prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiată între cele două state, din considerente de respectare a terminologiei din legislaţia fiscală, în lucrările de strictă interpretare şi prezentare a legislaţiei fiscale se foloseşte noţiunea de “credit fiscal”, care trebuie înţeleasă cu sensul şi conţinutul prezentat în cele de mai sus.

Situaţia este aceeaşi şi în ceea ce priveşte folosirea denumirii metodelor, în special la “metoda creditării ordinare”, care mai este folosită şi cu denumirea de “metoda creditării obişnuite”.

Chiar dacă cuvintele “ordinar” şi “obişnuit” sunt sinonime, numeroase persoane, mai puţin iniţiate în acest domeniu (în special studenţii), consideră, uneori, că este vorba de două metode diferite.

Legislaţia în vigoare trebuie să definească clar, precis şi la modul imperativ aceste metode, inclusiv denumirea lor, iar literatura de specialitate să folosească noţiunile şi termenii din reglementările fiscale cu privire la aplicarea convenţiilor de evitare a dublei impuneri.

Credit fiscal extern este definit prin art. 91 din Codul fiscal astfel:

„Art. 91. Creditul fiscal extern

(1) Contribuabilii persoane fizice rezidente care, pentru acelaşi venit şi în decursul aceleiaşi perioade impozabile, sunt supuşi impozitului pe venit atât pe teritoriul României, cât şi în străinătate, au dreptul la deducerea din impozitul pe venit datorat în România a impozitului plătit în străinătate, denumit în continuare credit fiscal extern, în limitele prevăzute în prezentul articol.

(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:

a) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de:

1. autoritatea fiscală a statului străin respectiv;

2. angajator, în cazul veniturilor din salarii;

3. alt plătitor de venit, pentru alte categorii de venituri;

b) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.

(3) Creditul fiscal extern se acordă la nivelul impozitului plătit în străinătate, aferent venitului din sursa din străinătate, dar nu poate fi mai mare decât partea de impozit pe venit datorat în România, aferentă venitului impozabil din străinătate. În situaţia în care contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai multe state, creditul fiscal extern admis a fi dedus din impozitul datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus, pentru fiecare ţară şi pe fiecare natură de venit.

(3¹) După data aderării României la Uniunea Europeană, pentru veniturile din economii, definite la art. 124⁵, obţinute de persoanele fizice rezidente din acele state membre care au perioada de tranziţie specificată la art. 124⁹, se aplică metoda de eliminare a dublei impuneri, prevăzută la art. 124¹⁴ alin. (2).

(4) Abrogat

(5) În vederea calculului creditului fiscal extern, sumele în valută se transformă la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului. Veniturile din străinătate realizate de persoanele fizice rezidente, precum şi impozitul aferent, exprimate în unităţi monetare proprii statului respectiv, dar care nu sunt cotate de Banca Naţională a României, se vor transforma astfel:

a) din moneda statului de sursă într-o valută de circulaţie internaţională, cum ar fi dolari S.U.A. sau euro, folosindu-se cursul de schimb din ţara de sursă;

b) din valuta de circulaţie internaţională în lei, folosindu-se cursul de schimb mediu anual al acesteia, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului respectiv.”

Denunţarea. Convenţia va rămâne în vigoare până la denunţarea ei de către un stat contractant. Fiecare stat contractant poate să denunţe convenţia pe canale diplomatice, prin transmiterea unei note de denunţare cu cel puţin şase luni înainte de sfârşitul oricărui an calendaristic. În această situaţie convenţie va înceta să aibă efect.

Desfiinţarea controalelor interne. Vezi “Dispariţia frontierelor fiscale”

Dispariţia frontierelor fiscale. Realizarea obiectivelor urmărite de Comunitatea Europeană, respectiv realizarea “principiului liberei circulaţii”, care presupune mişcarea liberă a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor, reclamă crearea unei pieţe interne unice care să înglobeze întreg spaţiul statelor membre.

Odată cu aplicarea principiului liberei circulaţii în cadrul Uniunii Europene, comerţul între statele membre nu mai este considerat “import” şi “export”, ceea ce a condus la desfiinţarea completă a controlului la trecerea frontierei dintr-o ţară în alta, inclusiv pentru aplicarea t.v.a.

Ca urmare, Consiliul european a hotărât desfiinţarea controalelor interne începând de la 1 ianuarie 1993 pentru toate tranzacţiile între statele membre.

Potrivit Directivei Consiliului cu privire la desfiinţarea frontierelor fiscale, sistemul definitiv de impozitare a comerţului dintre statele membre se va baza în principiu pe impozitarea în statul membru de origine a bunurilor livrate şi a serviciilor prestate, iar nu în statul de destinaţie a acestora, ca în perioada de tranziţie.

Dividende. 1. Dividendele plătite de o societate care este rezidentă a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuşi aceste dividende pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende şi potrivit legislaţiei acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al dividendelor, impozitul astfel stabilit nu va depăşi:

a) 5% din suma brută a dividendelor dacă beneficiarul efectiv este o societate (alta decât un parteneriat) care deţine direct cel puţin 25 la sută din capitalul societăţii care plăteşte dividendele;

b) 15% din suma brută a dividendelor în celelalte cazuri.

Autorităţile competente ale Statelor Contractante vor stabili de comun acord modul de aplicare a acestor limitări.

Aceste prevederi nu afectează impunerea societăţii în ce priveşte profiturile din care se plătesc dividendele.

3. Termenul „dividende” folosit în convenţia model de evitarea a dublei impuneri înseamnă veniturile provenite din acţiuni, din acţiuni şi din drepturi de folosinţă, din părţi miniere, din părţi de fondator sau din alte drepturi, care nu sunt titluri de creanţă, din participarea la profituri, precum şi veniturile provenite din alte părţi sociale, care sunt supuse aceluiaşi regim de impunere ca veniturile din acţiuni, de legislaţia fiscală a statului contractant în care este rezidentă societatea distribuitoare a dividendelor.

4. Prevederile cu privire la dividende din convenţia model de evitarea a dublei impuneri nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dividendelor, fiind rezident al unui stat contractant desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant în care este rezidentă societatea plătitoare de dividende, printr-un sediu permanent situat acolo, sau desfăşoară în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile „Art. 7. Profiturile întreprinderii” sau ale „Art. 14. Profesii independente”, după caz, din convenţia model de evitarea a dublei impuneri.

5. Când o societate rezidentă a unui stat contractant realizează profituri sau venituri din celălalt stat contractant, acel celălalt stat nu poate percepe nici un impozit asupra dividendelor plătite de acea societate, cu excepţia cazului în care asemenea dividende sunt plătite unui rezident al acelui celălalt stat sau când deţinerea drepturilor generatoare de dividende în legătură cu care dividendele sunt plătite este efectiv legată de un sediu permanent sau o bază fixă situată în acel celălalt stat, nici să supună profiturile nedistribuite ale societăţii unui impozit asupra profiturilor nedistribuite, chiar dacă dividendele plătite sau profiturile nedistribuite reprezintă în întregime sau în parte profituri sau venituri provenind din acel celălalt stat. (M.C. - OCDE)

Dividendul este orice distribuire făcută de o persoană juridică, în bani şi/sau în natură, în favoarea acţionarilor sau asociaţilor, din profitul stabilit pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierderi. Se cuprind în această categorie de venit, în vederea impunerii, şi sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii.

Dobânzi. 1. Dobânzile provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Totuşi aceste dobânzi pot fi, de asemenea, impuse în statul contractant din care provin, potrivit legislaţiei acestui stat, dar dacă primitorul este beneficiarul efectiv al dobânzilor, impozitul astfel stabilit nu va depăşi 10% din suma brută a dobânzilor.

3. Termenul „dobânzi”, astfel cum este folosit în convenţia model de evitarea a dublei impuneri înseamnă veniturile din titluri de creanţă de orice natură, însoţite sau nu de garanţii ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului, şi în special veniturile din efecte publice, titluri de creanţă sau obligaţiuni, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, obligaţiuni sau titluri de creanţă. Penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi în sensul prezentului articol.

4. Prevederile punctelor 1 şi 2 de mai sus nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al dobânzilor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin dobânzile, printr-un sediu permanent situat acolo sau prestează în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar creanţa în legătură cu care sunt plătite dobânzile este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile „Art. 7. Profiturile întreprinderii” sau ale „Art. 14. Profesii independente”, după caz, din convenţia model de evitarea a dublei impuneri.

5. Dobânzile se consideră că provin dintr-un stat contractant când plătitorul este însuşi acel stat, o subdiviziune politică, o autoritate locală sau un rezident al acestui stat. Totuşi, când plătitorul dobânzilor, fie că este sau nu este rezident al unui stat contractant, are într-un stat contractant un sediu permanent sau o bază fixă în legătură cu care a fost contractată creanţa generatoare de dobânzi şi aceste dobânzi se suportă de acest sediu permanent sau bază fixă, atunci aceste dobânzi se consideră că provin din statul contractant în care este situat sediul permanent sau baza fixă.

6. Când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma dobânzilor, având în vedere creanţa pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care s-ar fi convenit între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă menţionată. În acest caz partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii. (M.C. - OCDE)

Dobânzi înseamnă veniturile provenite din titluri de creanţă de orice natură, însoţite sau neînsoţite de garanţii ipotecare, veniturile aferente efectelor publice, titlurilor de creanţă sau obligaţiunilor, inclusiv primele şi premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanţă sau obligaţiuni, precum şi plăţile de natura dobânzilor, în cazul contractelor de leasing. Penalităţile pentru plata cu întârziere nu sunt considerate dobânzi.

Veniturile sub formă de dobânzi sunt venituri obţinute din titluri de creanţe de orice natură şi orice fel de sume cuvenite pentru folosirea banilor împrumutaţi, precum şi din titluri de participare la fonduri deschise de investiţii pentru care preţul de răscumpărare este mai mare decât preţul de cumpărare.

Eliminarea frontierelor fiscale - Vezi “Dispariţia frontierelor fiscale”

Extinderea teritorială. 1. Convenţia de evitarea a dublei impuneri poate fi extinsă fie în totalitate fie cu modificările necesare (oricărei părţi a teritoriului statului A sau statului B care este în mod special exclusă de la aplicarea Convenţiei sau) oricărui stat sau teritoriu pentru ale cărui relaţii internaţionale răspunde statul A sau statul B, care percepe impozite substanţial similare cu cele la care se aplică Convenţia. Orice astfel de extindere va avea efect de la data şi sub rezerva unor asemenea modificări şi condiţii, inclusiv condiţii cum ar fi denunţarea, ce se vor specifica şi conveni între statele contractante prin note care vor fi schimbate pe cale diplomatică sau prin orice altă formă potrivit procedurilor constituţionale ale acestora.

2. În afară de cazul în care ambele state contractante convin altfel, în cazul în care Convenţia va fi denunţată de unul din state potrivit articolului 30 din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, aceasta îşi va înceta aplicarea, în maniera prevăzută de acest articol, (la oricare parte a teritoriului statului A sau statului B sau) oricărui alt stat sau teritoriu asupra căruia a fost extinsă potrivit acestui articol. (M.C. - OCDE)

Funcţii publice. 1. a) Salariile şi alte remuneraţii similare, altele decât pensiile, plătite de un stat contractant, o subdiviziune politică sau de o autoritate locală a acestuia, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acestui stat sau subdiviziuni ori autorităţi, sunt impozabile numai în acest stat.

b) Totuşi, aceste salarii şi alte remuneraţii similare sunt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă serviciile sunt prestate în acel stat şi persoana fizică este rezidentă a acelui stat şi

(i) este un naţional al acelui stat; sau

(ii) nu a devenit rezidentă a acelui stat numai în scopul prestării serviciilor.

2. a) Pensiile plătite de sau din fonduri create de un stat contractant, o subdiviziune politică ori de o autoritate locală a acestuia, unei persoane fizice pentru serviciile prestate acelui stat sau subdiviziuni ori autorităţi, sunt impozabile numai în acel stat.

b) Totuşi aceste pensii sunt impozabile numai în celălalt stat contractant, dacă persoana fizică este rezident şi naţional al acelui stat.

3. Prevederile „Art. 15. Profesii dependente”, „Art. 16. Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie” şi ale „Art. 18. Pensii” se aplică salariilor şi altor remuneraţii similare şi pensiilor plătite pentru serviciile prestate în legătură cu o activitate de afaceri desfăşurată de un stat contractant, o subdiviziune politică ori de o autoritate locală a acestuia. (M.C. - OCDE)

Impozitul final este impozitul stabilit asupra categoriilor de venituri impuse separat şi care nu se includ în venitul anual (global) impozabil.

Impozite vizate. 1. Convenţie se aplică impozitelor pe venit şi pe capital, stabilite în numele unui Stat Contractant sau al subdiviziunilor sale politice ori al autorităţilor sale locale, indiferent de modul în care sunt percepute.

2. Sunt considerate impozite pe venit şi pe capital toate impozitele stabilite pe venitul total, pe capitalul total sau pe elementele de venit sau de capital, inclusiv impozitele pe câştigurile provenite din înstrăinarea proprietăţii mobiliare sau imobiliare, impozitul pe fondul total de salarii plătit de întreprindere, precum şi impozitele asupra creşterii capitalului.

3. Impozitele existente asupra cărora se aplică convenţia sunt, în special: a) în Statul A şi b) în Statul B

4. Convenţia se aplică, de asemenea, oricăror impozite identice sau în esenţă similare, care sunt stabilite după data semnării acestei convenţii, în plus, sau în locul impozitelor existente. La sfârşitul fiecărui an, autorităţile competente ale Statelor Contractante se vor informa reciproc despre orice modificări importante aduse în legislaţiile lor fiscale respective. (M.C. - OCDE)

Intrarea în vigoare. 1. Convenţia va fi supusă ratificării şi instrumentelor de ratificare.

2. Convenţia intră în vigoare după schimbul instrumentelor de ratificare şi prevederile sale se vor aplica: (1) în statul A: (2) în statul B: (M.C. - OCDE)

Întreprinderi asociate.

1. Când: a) o întreprindere a unui stat contractant participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a celuilalt stat contractant; sau b) aceleaşi persoane participă, direct sau indirect, la conducerea, controlul sau la capitalul unei întreprinderi a unui stat contractant şi al unei întreprinderi a celuilalt stat contractant şi, fie într-un caz, fie în celălalt, cele două întreprinderi sunt legate în relaţiile lor comerciale sau financiare prin condiţii acceptate sau impuse, care diferă de cele care ar fi fost stabilite între întreprinderi independente, atunci profiturile care, fără aceste condiţii, ar fi fost obţinute de una dintre întreprinderi, dar nu au putut fi obţinute în fapt datorită acestor condiţii, pot fi incluse în profiturile acelei întreprinderi şi impuse în consecinţă.

2. Când un stat contractant include în profiturile unei întreprinderi aparţinând acelui stat - şi impune în consecinţă - profiturile asupra cărora o întreprindere a celuilalt stat contractant a fost supusă impozitării în acel celălalt stat şi profiturile astfel incluse sunt profituri care ar fi revenit întreprinderii primului stat menţionat, dacă condiţiile stabilite între cele două întreprinderi ar fi fost cele care ar fi fost convenite între întreprinderi independente, atunci acel celălalt stat va proceda la modificarea corespunzătoare a sumei impozitului stabilit asupra acestor profituri. La efectuarea acestei modificări se ţine seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii şi, dacă este necesar, autorităţile competente ale statelor contractante se vor consulta reciproc. (M.C. - OCDE)

Întreprindere a unui stat contractant şi întreprindere a celuilalt stat contractant înseamnă, după caz, o întreprindere exploatată de un rezident al unui stat contractant şi o întreprindere exploatată de un rezident al celuilalt stat contractant. (M.C. - OCDE).

Membrii misiunilor diplomatice şi ai posturilor consulare. Prevederile convenţiei nu vor afecta privilegiile fiscale de care beneficiază membrii misiunilor diplomatice sau ai posturilor consulare în virtutea regulilor generale ale dreptului internaţional sau a prevederilor unor acorduri speciale. (M.C. - OCDE)

Metoda creditării.

1. Când un rezident al unui stat contractant realizează venituri sau deţine capital care în conformitate cu prevederile convenţiei pot fi impuse în celălalt stat contractant, primul stat menţionat va recunoaşte:

a) ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe venit plătit în acel celălalt stat;

b) ca o deducere din impozitul pe capitalul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul pe capital plătit în acel celălalt stat.

Această deducere, în ambele cazuri, nu va depăşi totuşi, acea parte din impozitul pe venit sau pe capital, astfel cum a fost calculat înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă după caz, venitului sau capitalului care poate fi impus în acel celălalt stat.

2. Când în concordanţă cu oricare prevederi ale convenţiei, venitul realizat sau capitalul deţinut de un rezident al unui stat contractant este scutit de impozit în acel stat, acest stat poate totuşi, la calcularea sumei impozitului pe venitul rămas sau capitalului acelui rezident, să ia în considerare venitul sau capitalul scutit. (M.C. - OCDE)

Metoda scutirii. 1. Când un rezident al unui stat contractant realizează venituri sau deţine capital care potrivit convenţiei pot fi impuse în celălalt stat contractant, primul stat menţionat, sub rezerva prevederilor punctelor 2 şi 3 de mai jos, poate să scutească de impozit acest venit sau capital.

2. Când un rezident al unui stat contractant realizează elemente de venit, care potrivit prevederilor „Art. 10. Dividende” şi „Art. 11. Dobânzi” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, pot fi impuse în celălalt stat contractant, primul stat menţionat va recunoaşte ca o deducere din impozitul pe venitul acelui rezident, o sumă egală cu impozitul plătit în acel celălalt stat. Această deducere nu va depăşi totuşi, acea parte a impozitului astfel cum a fost calculat înainte ca deducerea să fie acordată, care este atribuibilă acelor elemente de venit realizate din acel celălalt stat.

3. Când în concordanţă cu oricare prevederi ale convenţiei, venitul realizat sau capitalul deţinut de un rezident al unui stat contractant este scutit de impozit în acel stat, acest stat poate totuşi, la calcularea sumei impozitului pe venitul rămas sau capitalului acelui rezident, să ia în considerare venitul sau capitalul scutit. (M.C. - OCDE).

Naţional înseamnă: (1) orice persoană fizică având naţionalitatea unui stat contractant; (2) orice persoană juridică, parteneriat sau asociaţie având statutul în conformitate cu legislaţia în vigoare într-un Stat Contractant. (M.C. - OCDE). Vezi şi “nediscriminare”.

Nediscriminarea. 1. Naţionalii unui stat contractant nu vor fi supuşi în celălalt stat contractant nici unei impuneri sau obligaţii legate de aceasta, diferită ori mai împovărătoare decât impunerea sau obligaţia la care sunt sau pot fi supuşi naţionalii acelui celălalt stat, aflaţi în aceeaşi situaţie, mai ales în ce priveşte rezidenţa. Această prevedere, independent de prevederile articolului 1, se aplică de asemenea persoanelor care nu sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor State Contractante.

2. Apatrizii care sunt rezidenţi ai unui stat contractant, nu vor fi supuşi în vreunul din statele contractante la nici o impozitare sau obligaţie legată de aceasta care este diferită sau mai împovărătoare decât impozitarea sau obligaţia legată de aceasta, la care sunt sau pot fi supuşi naţionalii statului respectiv aflaţi în aceeaşi situaţie.

3. Impunerea unui sediu permanent pe care o întreprindere a unui stat contractant îl are în celălalt stat contractant, nu va fi stabilită în condiţii mai puţin favorabile în acel celălalt stat contractant, decât impunerea stabilită întreprinderilor acelui celălalt stat care desfăşoară aceleaşi activităţi. Această prevedere nu va fi interpretată ca obligând un stat contractant să acorde rezidenţilor celuilalt stat contractant vreo deducere personală, înlesnire şi reducere în ceea ce priveşte impunerea, pe considerente privind statutul civil ori responsabilităţile familiale pe care le acordă rezidenţilor săi.

4. Cu excepţia cazului în care se aplică prevederile paragrafului 1 al „Art. 9. Întreprinderi asociate”, paragrafului 6 al „Art. 11. Dobânzi” sau ale paragrafului 4 al „Art. 12. Redevenţe”, dobânzile, redevenţele şi alte plăţi făcute de o întreprindere a unui stat contractant unui rezident al celuilalt stat contractant se vor deduce, în scopul determinării profiturilor impozabile ale unei asemenea întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi cum ar fi fost plătite unui rezident al primului stat menţionat. În mod similar, orice datorii ale unei întreprinderi a unui stat contractant faţă de un rezident al celuilalt stat contractant vor fi deductibile, în vederea determinării capitalului impozabil al acestei întreprinderi, în aceleaşi condiţii ca şi când ar fi fost contractate faţă de un rezident al primului stat menţionat.

5. Întreprinderile unui stat contractant, al căror capital este integral sau parţial deţinut ori controlat în mod direct sau indirect de unul ori de mai mulţi rezidenţi ai celuilalt stat contractant, nu vor fi supuse în primul stat menţionat nici unei impuneri sau nici unei obligaţii legate de aceasta, care să fie diferită sau mai împovărătoare decât impunerea şi obligaţiile legate de aceasta, la care sunt sau pot fi supuse alte întreprinderi similare ale primului stat menţionat.

6. Aceste prevederi se aplică impozitelor de orice fel şi natură. (M.C. - OCDE)

Nerezident. Înseamnă orice persoană fizică care nu are reşedinţa sau domiciliul stabil în România sau care nu este prezentă în România pentru o perioadă sau perioade care depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în cursul anului calendaristic vizat, precum şi persoanele juridice străine şi orice altă entitate înregistrată în străinătate. Prevederile cu privire la nerezidenţi nu se aplică pentru veniturile realizate de către persoanele nerezidente din salarii. Veniturile din salarii obţinute de persoanele nerezidente se impozitează în baza Codului fiscal.

Pensii şi alte plăţi. 1. Sub rezerva prevederilor paragrafului 2 al „Art. 19. Funcţii publice” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, pensiile şi alte remuneraţii similare, plătite unui rezident al unui stat contractant pentru munca salariată desfăşurată în trecut, şi orice anuitate plătită acestui rezident vor fi impozabile numai în acel stat. (M.C. - OCDE)

Persoană: include o persoană fizică, o societate şi orice altă grupare de persoane. (M.C. - OCDE)

Persoane vizate: persoanele care sunt rezidente ale unuia sau ale ambelor State Contractante. (M.C. - OCDE)

Pierderi provenind din străinătate. Pierderea fiscală anuală înregistrată din activităţi independente se poate compensa cu rezultatele pozitive ale celorlalte categorii de venituri cuprinse în venitul anual, altele decât cele din salarii şi asimilate salariilor, obţinute în cursul aceluiaşi an fiscal. Pierderea care rămâne necompensată în cursul aceluiaşi an fiscal devine pierdere reportată.

Pierderile provenind din străinătate ale persoanelor fizice române se compensează cu veniturile de aceeaşi natură, din străinătate, pe fiecare ţară, înregistrate în cursul aceluiaşi an fiscal, sau se reportează pe următorii 5 ani asupra veniturilor realizate din ţara respectivă.

Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele:

a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 5 ani consecutivi;

b) dreptul la report este personal şi netransmisibil;

c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului;

d) compensarea pierderii reportate se efectuează numai din veniturile prevăzute în convenţie.

Principiul liberei circulaţii este impus de realizarea obiectivelor urmărite de Comunitatea Europeană şi presupune mişcarea liberă a persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor, înfăptuirea acestuia necesitând crearea unei pieţe interne unice care să înglobeze întreg spaţiul statelor membre.

Procedura amiabilă. 1. Când o persoană consideră că datorită măsurilor luate de unul sau de ambele state contractante rezultă sau va rezulta pentru ea o impunere care nu este conformă cu prevederile prezentei convenţii, ea poate, indiferent de căile de atac prevăzute de legislaţiile interne ale acestor state, să supună cazul său autorităţii competente a statului contractant al cărui rezident este sau, dacă situaţia sa se încadrează în prevederile paragrafului 1 al „Art. 26. Nediscriminarea”, acelui stat contractant al cărui naţional este. Cazul trebuie prezentat în termen de 3 ani de la prima notificare a măsurii din care rezultă o impunere contrară prevederilor convenţiei.

2. Autoritatea competentă se va strădui, dacă reclamaţia îi pare întemeiată şi dacă ea însăşi nu este în măsură să ajungă la o soluţionare corespunzătoare, să rezolve cazul pe calea unei înţelegeri amiabile cu autoritatea competentă a celuilalt stat contractant, în vederea evitării unei impuneri care nu este în conformitate cu prevederile convenţiei. Orice înţelegere realizată va fi aplicată, indiferent de perioada de prescripţie prevăzută în legislaţiile interne ale statelor contractante.

3. Autorităţile competente ale statelor contractante se vor strădui să rezolve pe calea înţelegerii amiabile orice dificultăţi sau dubii rezultate ca urmare a interpretării sau aplicării acestei convenţii. De asemenea, se pot consulta reciproc pentru eliminarea dublei impuneri în cazurile neprevăzute de convenţie.

4. Autorităţile competente ale statelor contractante pot comunica direct între ele în scopul realizării unei înţelegeri în sensul paragrafelor precedente. Când pentru a se ajunge la o înţelegere apare necesar un schimb oral de opinii, un atare schimb poate avea loc prin intermediul unei comisii formate din reprezentanţi ai autorităţilor competente ale statelor contractante. (M.C. - OCDE)

Profesii dependente. 1. Sub rezerva prevederilor „Art. 16. Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie”, „Art. 18. Pensii” şi ale „Art. 19. Funcţii publice” din convenţia model de evitarea a dublei impuneri, salariile şi alte remuneraţii similare obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată sunt impozabile numai în acel stat, în afară de cazul în care activitatea salariată este exercitată în celălalt stat contractant. Dacă activitatea salariată este astfel exercitată, remuneraţiile primite pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Independent de prevederile punctului 1 de mai sus, remuneraţiile obţinute de un rezident al unui stat contractant pentru o activitate salariată exercitată în celălalt stat contractant sunt impozabile numai în primul stat menţionat, dacă:

a) beneficiarul este prezent în celălalt stat pentru o perioadă sau perioade care nu depăşesc în total 183 de zile în orice perioadă de 12 luni care începe sau se sfârşeşte în anul calendaristic vizat; şi

b) remuneraţiile sunt plătite de o persoană sau în numele unei persoane care angajează şi care nu este rezidentă a celuilalt stat; şi

c) remuneraţiile nu sunt suportate de un sediu permanent sau de o bază fixă pe care cel care angajează o are în celălalt stat.

8. Independent de prevederile precedente ale acestui articol, remuneraţiile pe care un rezident al unui stat contractant le primeşte pentru activitatea salariată exercitată la bordul unei nave sau aeronave exploatată în trafic internaţional, sau la bordul unui vapor angajat în transportul pe ape interioare, pot fi impuse în statul contractant în care este situat locul conducerii efective a întreprinderii. (M.C. - OCDE)

Profesii independente. Veniturile realizate de un rezident al unui stat contractant din exercitarea unei profesii independente sau a altor activităţi cu caracter independent sunt impozabile numai în acest stat, în afară de cazul în care acesta dispune de o bază fixă la dispoziţia sa în celălalt stat contractant în scopul exercitării activităţilor sale. Dacă dispune de o astfel de bază fixă, poate fi impusă în acel celălalt stat contractant numai acea parte de venit care este atribuibilă acelei baze fixe.

Expresia „profesii independente” cuprinde în special activităţile independente de ordin ştiinţific, literar, artistic, educativ sau pedagogic, precum şi exercitarea independentă a profesiilor de medic, avocat, inginer, arhitect, dentist şi contabil. (M.C. - OCDE).

Veniturile din activităţi independente cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

Sunt considerate venituri comerciale veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la alin. (3), precum şi din practicarea unei meserii.

Constituie venituri din profesii liberale veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.

Veniturile din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.”

În convenţiile de evitare a dublei impuneri, profesiile independente (libere) exclud activităţile industriale sau comerciale, precum şi activităţile realizate la serviciu, în calitate de salariat al unei alte persoane fizice sau juridice, cum ar fi, spre exemplu, medicul lucrând ca angajat într-un cabinet medical.

De asemenea, în activităţile independente nu se includ activităţile realizate de artişti şi sportivi, care sunt cuprinse într-un articol separat.

Spre exemplu, un medic care desfăşoară activitatea în propriul său cabinet medical, se încadrează la profesii independente.

În cazul în care acelaşi medic desfăşoară activitatea în calitate de angajat (salariat) în cadrul unui cabinet medical sau spital, care este proprietatea altor persoane fizice, juridice sau de stat, acesta desfăşoară, în această situaţie, o profesie dependentă.

Profiturile întreprinderii. 1. Profiturile unei întreprinderi a unui stat contractant sunt impozabile numai în acel stat, în afara cazului în care întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo. Dacă întreprinderea desfăşoară activitate de afaceri în acest mod, profiturile întreprinderii pot fi impuse în celălalt stat contractant, dar numai acea parte din ele care este atribuibilă acelui sediu permanent.

2. Sub rezerva prevederilor punctului 3 de mai jos, când o întreprindere a unui stat contractant exercită activitate de afaceri în celălalt stat contractant printr-un sediu permanent situat acolo, atunci în fiecare stat contractant se atribuie acelui sediu permanent profiturile pe care le-ar fi putut realiza, dacă ar fi constituit o întreprindere distinctă şi separată, exercitând activităţi identice sau similare în condiţii identice sau similare şi tratând cu toată independenţa cu întreprinderea al cărei sediu permanent este.

3. La determinarea profiturilor unui sediu permanent sunt admise la scădere cheltuielile ce pot fi dovedite ca fiind efectuate pentru scopurile urmărite de acest sediu permanent, inclusiv cheltuielile de conducere şi cheltuielile generale de administrare efectuate, indiferent de faptul că s-au efectuat în statul în care se află situat sediul permanent sau în altă parte.

4. În măsura în care într-un stat contractant se obişnuieşte ca profitul care se atribuie unui sediu permanent să fie determinat prin repartizarea profitului total al întreprinderii în diversele sale părţi componente, nici o prevedere a punctului 2 de mai sus nu împiedică acest stat contractant să determine profitul impozabil în conformitate cu repartiţia uzuală; metoda de repartizare adoptată trebuie totuşi să fie aceea prin care rezultatul obţinut să fie în concordanţă cu principiile enunţate în prezentul articol.

5. Nici un profit nu se atribuie unui sediu permanent numai pentru faptul că acest sediu permanent cumpără produse sau mărfuri pentru întreprindere.

6. În vederea aplicării prevederilor paragrafelor precedente profitul care se atribuie unui sediu permanent se determină în fiecare an prin aceeaşi metodă, în afara cazului în care există motive temeinice şi suficiente de a se proceda altfel.

7. Când profiturile includ elemente de venit care sunt tratate separat în alte articole ale prezentei convenţii, prevederile acelor articole nu sunt afectate de prevederile prezentului articol. (M.C. - OCDE)

Redevenţe. 1. Redevenţele provenite dintr-un stat contractant şi plătite unui rezident al celuilalt stat contractant pot fi impuse în acel celălalt stat.

2. Termenul „redevenţe” folosit în convenţia model de evitarea a dublei impuneri înseamnă plăţi de orice fel, primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor de cinematograf, pentru orice patent sau marcă de comerţ, desen ori model, plan, formulă secretă sau procedeu de fabricaţie, ori pentru informaţii referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific.

3. Prevederile punctului 1 de mai sus nu se aplică dacă beneficiarul efectiv al redevenţelor, fiind un rezident al unui stat contractant, desfăşoară o activitate de afaceri în celălalt stat contractant din care provin redevenţele, printr-un sediu permanent situat acolo, sau prestează în acel celălalt stat profesii independente printr-o bază fixă situată acolo, iar dreptul sau proprietatea pentru care se plătesc redevenţele este efectiv legată de un asemenea sediu permanent sau bază fixă. În această situaţie se aplică prevederile „Art. 7. Profiturile întreprinderilor” sau ale „Art. 14. Profesii independente”, după caz.

4. Când, datorită relaţiilor speciale existente între plătitor şi beneficiarul efectiv sau între ambii şi o altă persoană, suma redevenţelor, având în vedere utilizarea, dreptul sau informaţia pentru care sunt plătite, depăşeşte suma care ar fi fost convenită între plătitor şi beneficiarul efectiv în lipsa unor astfel de relaţii, prevederile prezentului articol se aplică numai la această ultimă sumă menţionată. În acest caz partea excedentară a plăţilor este impozabilă potrivit legislaţiei fiecărui stat contractant, ţinându-se seama de celelalte prevederi ale prezentei convenţii. (M.C. - OCDE)

Redevenţe înseamnă plăţi de orice fel, inclusiv cele în natură, primite pentru folosirea sau concesionarea oricărui drept, cum ar fi: drept de autor asupra unei lucrări literare, artistice sau ştiinţifice, inclusiv asupra filmelor sau benzilor pentru emisiunile de radio sau televiziune, înregistrări audio sau video, precum şi efectuarea de înregistrări audio, video; orice brevet, invenţie, inovaţie, licenţă, know-how, mărci de comerţ sau de fabrică, operaţiuni de franchising, desene sau modele, planuri, schiţe, formule secrete sau procedee de fabricaţie, program de calculator (soft), orice transmisiuni directe sau indirecte prin cablu, relee sau prin satelit, orice echipament industrial, comercial sau ştiinţific, inclusiv pentru utilizarea şi dreptul de a utiliza informaţii şi cunoştinţe referitoare la experienţa în domeniul industrial, comercial sau ştiinţific, precum şi orice alte plăţi pentru utilizarea altor drepturi. (O.G. 83 / 1998)

Remuneraţiile membrilor consiliului de administraţie. Remuneraţiile şi alte plăţi similare primite de un rezident al unui stat contractant în calitate de membru al consiliului de administraţie al unei societăţi care este rezidentă a celuilalt stat contractant, pot fi impuse în acel celălalt stat. (M.C. - OCDE)

Rezident. 1. Expresia „rezident al unui stat contractant” înseamnă orice persoană care, potrivit legislaţiei acestui stat, este supusă impunerii în acest stat datorită domiciliului său, rezidenţei sale, locului conducerii, sau oricărui alt criteriu de natură similară. Dar această expresie nu include o persoană care este supusă impozitării în acest stat numai pentru faptul că realizează venituri din surse sau capital, situate în acest stat.

2. Când, în conformitate cu prevederile punctului 1 de mai sus, o persoană fizică este rezidentă a ambelor state contractante, atunci statutul său se determină după cum urmează:

a) aceasta va fi considerată rezidentă a statului în care are o locuinţă permanentă la dispoziţia sa; dacă dispune de o locuinţă permanentă la dispoziţia sa în ambele state, va fi considerată rezidentă a statului cu care legăturile sale personale şi economice sunt mai strânse (centrul intereselor sale vitale);

b) dacă statul în care această persoană are centrul intereselor sale vitale nu poate fi determinat sau dacă ea nu dispune de o locuinţă permanentă la dispoziţia sa în nici unul dintre state, ea va fi considerată rezidentă a statului în care locuieşte în mod obişnuit;

c) dacă această persoană locuieşte în mod obişnuit în ambele state sau dacă nu locuieşte în nici unul dintre ele, ea va fi considerată rezidentă a statului al cărui naţional este;

d) dacă această persoană este naţional al ambelor state sau al nici unuia dintre ele, autorităţile competente ale statelor contractante vor rezolva problema de comun acord.

3. Când, potrivit prevederilor paragrafului 1 din modelul de convenţie OCDE, o persoană, alta decât o persoană fizică, este rezidentă a ambelor state contractante, ea va fi considerată rezidentă a statului în care se află locul conducerii sale efective. (M.C. - OCDE)

România. În aplicarea prevederilor convenţiilor de evitarea a dublei impuneri, România înseamnă teritoriul de stat al României, inclusiv marea sa teritorială şi spaţiul aerian de deasupra teritoriului şi mării teritoriale, asupra cărora România îşi exercită suveranitatea, precum şi zona contiguă, platoul continental şi zona economică exclusivă, asupra cărora România îşi exercită, în conformitate cu legislaţia sa şi potrivit normelor şi principiilor dreptului internaţional, drepturi suverane şi jurisdicţia.

Sediu permanent.

1. Expresia „sediu permanent” înseamnă un loc fix de afaceri prin care întreprinderea îşi desfăşoară în întregime sau în parte activitatea sa.

2. Expresia „sediu permanent” include îndeosebi: a) un loc de conducere; b) o sucursală; c) un birou; d) o fabrică; e) un atelier; şi f) o mină, un puţ petrolier sau de gaze, o carieră sau orice alt loc de extracţie a resurselor naturale.

3. Un şantier de construcţii sau un proiect de construcţii sau de instalare constituie sediu permanent dar numai când acesta durează mai mult de 12 luni.

4. Independent de prevederile anterioare, expresia „sediu permanent” se consideră că nu include: a) folosirea de instalaţii exclusiv în scopul depozitării, expunerii sau livrării de produse sau mărfuri aparţinând întreprinderii; b) menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparţinând întreprinderii exclusiv în scopul depozitării, expunerii sau livrării; c) menţinerea unui stoc de produse sau de mărfuri aparţinând întreprinderii exclusiv în scopul prelucrării de către o altă întreprindere; d) menţinerea unui loc fix de afaceri exclusiv în scopul cumpărării de produse sau de mărfuri ori colectării de informaţii pentru întreprindere; e) menţinerea unui loc fix de afaceri exclusiv în scopul desfăşurării, pentru întreprindere, a oricărei alte activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar; f) menţinerea unui loc fix de afaceri exclusiv pentru orice combinare de activităţi menţionate la subparagrafele a) la e), cu condiţia ca întreaga activitate a locului fix de afaceri ce rezultă din această combinare să aibă un caracter pregătitor sau auxiliar.

5. Independent de prevederile punctelor 1 şi 2 de mai sus, atunci când o persoană - alta decât un agent cu statut independent căruia i se aplică prevederile punctului 6 de mai jos - acţionează în numele unei întreprinderi, şi are şi exercită în mod obişnuit într-un stat contractant împuternicirea de a încheia contracte în numele întreprinderii, această întreprindere se consideră că are un sediu permanent în acel stat în privinţa oricăror activităţi pe care acea persoană le desfăşoară pentru întreprindere, în afara cazului în care activităţile acestei persoane sunt limitate la cele menţionate în punctului 4 de mai sus, care, dacă ar fi exercitate printr-un loc fix de afaceri, nu ar face acest loc fix de afaceri un sediu permanent potrivit prevederilor acestui paragraf.

6. O întreprindere nu se consideră că are un sediu permanent într-un stat contractant numai prin faptul că aceasta îşi exercită activitatea de afaceri în acel stat printr-un broker, agent comisionar general sau prin orice alt agent cu statut independent, cu condiţia ca aceste persoane să acţioneze în cadrul activităţii lor obişnuite.

7. Faptul că o societate care este rezidentă a unui stat contractant controlează sau este controlată de o societate care este rezidentă a celuilalt stat contractant sau care îşi exercită activitatea de afaceri în acel celălalt stat (printr-un sediu permanent sau în alt mod) nu este suficient pentru a face una dintre aceste societăţi un sediu permanent al celeilalte. (M.C. - OCDE)

Conceptul de sediu permanent are aplicabilitate pentru activităţile industriale şi comerciale, pe când cel de bază fixă este specific activităţilor desfăşurate în mod independent.

Schimb de informaţii.

1. Autorităţile competente ale statelor contractante vor face schimb de informaţii necesare pentru aplicarea prevederilor convenţiei sau ale legislaţiilor interne ale statelor contractante, referitoare la impozitele vizate de convenţie, în măsura în care impunerea la care se referă nu este contrară prevederilor convenţiei. Schimbul de informaţii nu este limitat de prevederile de mai sus. Orice informaţie obţinută de un stat contractant va fi tratată ca secret în acelaşi mod ca şi informaţia obţinută conform prevederilor legislaţiei interne a acestui stat şi va fi dezvăluită numai persoanelor sau autorităţilor (inclusiv instanţelor judecătoreşti şi organelor administrative) însărcinate cu stabilirea sau încasarea, aplicarea ori urmărirea impozitelor sau cu soluţionarea contestaţiilor cu privire la impozitele care fac obiectul convenţiei. Asemenea persoane sau autorităţi vor folosi informaţia numai în aceste scopuri. Acestea pot dezvălui informaţia în procedurile judecătoreşti sau în deciziile judiciare.

2. Prevederile punctului 1 de mai sus nu vor fi interpretate ca impunând unui stat contractant obligaţia:

a) de a lua măsuri administrative contrare propriei legislaţii şi practicii administrative a acelui sau a celuilalt stat contractant;

b) de a furniza informaţii care nu pot fi obţinute pe baza legislaţiei proprii sau în cadrul practicii administrative normale a acelui sau a celuilalt stat contractant;

c) de a furniza informaţii care ar dezvălui un secret comercial, industrial, profesional ori un procedeu de fabricaţie sau comercial ori informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice. (M.C. - OCDE)

Societate: înseamnă orice persoană juridică sau orice entitate care este considerată persoană juridică în scopul impozitării. (M.C. - OCDE)

Studenţi. Sumele pe care le primeşte pentru întreţinere, educare sau pregătire un student sau practicant care este sau a fost imediat anterior venirii sale într-un stat contractant, rezident al celuilalt stat contractant, şi care este prezent în primul stat contractant menţionat numai în scopul educării sau pregătirii sale, nu vor fi impuse în acel stat, cu condiţia ca astfel de sume să provină din surse aflate în afara acelui stat. (M.C. - OCDE)

Transport internaţional înseamnă orice transport efectuat cu o navă sau aeronavă exploatată de o întreprindere care are locul conducerii efective într-un stat contractant, cu excepţia cazului în care nava sau aeronava este exploatată numai între locuri situate în celălalt stat contractant. (M.C. - OCDE)

Transporturi navale, pe ape interioare şi aeriene. 1. Profiturile obţinute din exploatarea navelor sau aeronavelor în trafic internaţional sunt impozabile numai în statul contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.

2. Profiturile obţinute din exploatarea vapoarelor angajate în transportul pe ape interioare sunt impozabile numai în Statul Contractant în care se află locul conducerii efective a întreprinderii.

3. Dacă locul conducerii efective a unei întreprinderi de transport naval sau a unei întreprinderi de transport pe ape interioare se află la bordul unei nave sau vapor, atunci acesta se consideră a fi situat în statul contractant în care se află portul de înregistrare a navei sau vaporului, sau, dacă nu există un astfel de port, în statul contractant în care este rezident cel care exploatează nava sau vaporul.

3. Prevederile punctului 1 de mai sus se aplică, de asemenea, profiturilor obţinute din participarea la o exploatare în comun sau la o agenţie internaţională de transporturi. (M.C. - OCDE)

Venit anual global impozabil. Venitul anual global impozabil este format din suma veniturilor nete a categoriilor de venituri obţinute de persoanele fizice române, din care se scad, în ordine, pierderile fiscale reportate şi deducerile personale.

Venitul anual global este venitul obţinut din toate sursele, din statul de rezidenţă + veniturile realizate din toate sursele externe (indiferent de numărul surselor obţinute dintr-un stat şi de numărul statelor din care se obţin venituri impozabile, în statul de rezidenţă).

Veniturile asimilate salariilor sunt definite prin alin. (2) al „Art. 55. Definirea veniturilor din salarii” din Codul fiscal şi cuprind:

„a) indemnizaţiile din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii de demnitate publică, stabilite potrivit legii;

b) indemnizaţii din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese în cadrul persoanelor juridice fără scop patrimonial;

c) drepturile de soldă lunară, indemnizaţiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale personalului militar, acordate potrivit legii;

d) indemnizaţia lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la companii/societăţi naţionale, societăţi comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, precum şi la regiile autonome;

d¹) remuneraţia obţinută de directori în baza unui contract de mandat conform prevederilor legii societăţilor comerciale;

d²) remuneraţia primită de preşedintele asociaţiei de proprietari sau de alte persoane, în baza contractului de mandat, potrivit legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari;

e) sumele primite de membrii fondatori ai societăţilor comerciale constituite prin subscripţie publică;

f) sumele primite de reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor, în consiliul de administraţie, membrii directoratului şi ai consiliului de supraveghere, precum şi în comisia de cenzori;

g) sumele primite de reprezentanţii în organisme tripartite, potrivit legii;

h) indemnizaţia lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declaraţia de asigurări sociale;

i) sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice;

j) indemnizaţia administratorilor, precum şi suma din profitul net cuvenite administratorilor societăţilor comerciale potrivit actului constitutiv sau stabilite de adunarea generală a acţionarilor;

j¹) sume reprezentând salarii sau diferenţe de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie;

j²) indemnizaţiile lunare plătite conform legii de angajatori pe perioada de neconcurenţă, stabilite conform contractului individual de muncă;

k) orice alte sume sau avantaje de natură salarială ori asimilate salariilor în vederea impunerii.”.

Avantajele asimilate „veniturilor din salarii” şi „veniturilor asimilate salariilor” includ, însă fără a fi limitate la acestea, următoarele:

„Art. 55.[…]. (3) a) utilizarea oricărui bun, inclusiv a unui vehicul de orice tip, din patrimoniul afacerii, în scop personal, cu excepţia deplasării pe distanţă dus-întors de la domiciliu la locul de muncă;

b) cazare, hrană, îmbrăcăminte, personal pentru munci casnice, precum şi alte bunuri sau servicii oferite gratuit sau la un preţ mai mic decât preţul pieţei;

c) împrumuturi nerambursabile;

d) anularea unei creanţe a angajatorului asupra angajatului;

e) abonamentele şi costul convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, în scop personal;

f) permise de călătorie pe orice mijloace de transport, folosite în scopul personal;

g) primele de asigurare plătite de către suportator pentru salariaţii proprii sau alt beneficiar de venituri din salarii, la momentul plăţii primei respective, altele decât cele obligatorii.”

Avantajele asimilate „veniturilor din salarii” şi „veniturilor asimilate salariilor” nu includ „sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit” prevăzute la alin. (4) al „Art. 55. Definirea veniturilor din salarii” din Codul fiscal.

Sumele care nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, sunt prevăzute la alin. (4) al „Art. 55. Definirea veniturilor din salarii” din Codul fiscal, şi cuprind:

„a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca urmare a calamităţilor naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaţilor, cadourile oferite salariatelor, contravaloarea transportului la şi de la locul de muncă al salariatului, costul prestaţiilor pentru tratament şi odihnă, inclusiv transportul pentru salariaţii proprii şi membrii de familie ai acestora, acordate de angajator pentru salariaţii proprii sau alte persoane, astfel cum este prevăzut în contractul de muncă.

Cadourile oferite de angajatori în beneficiul copiilor minori ai angajaţilor, cu ocazia Paştelui, zilei de 1 iunie, Crăciunului şi a sărbătorilor similare ale altor culte religioase, precum şi cadourile oferite angajatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile, în măsura în care valoarea cadoului oferit fiecărei persoane, cu orice ocazie din cele de mai sus, nu depăşeşte 150 lei.

Nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile nici veniturile de natura celor prevăzute mai sus, realizate de persoane fizice, dacă aceste venituri sunt primite în baza unor legi speciale şi finanţate din buget;

a¹) tichetele de creşă acordate potrivit legii;

a²) tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii;

b) tichetele de masă şi drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

c) contravaloarea folosinţei locuinţei de serviciu sau a locuinţei din incinta unităţii, potrivit repartiţiei de serviciu, numirii conform legii sau specificităţii activităţii prin cadrul normativ specific domeniului de activitate, compensarea chiriei pentru personalul din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi compensarea diferenţei de chirie, suportată de persoana fizică, conform legilor speciale;

d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuinţele puse la dispoziţia oficialităţilor publice, a angajaţilor consulari şi diplomatici care lucrează în afara ţării, în conformitate cu legislaţia în vigoare;

e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament, ce se acordă potrivit legislaţiei în vigoare;

f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care angajaţii îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul unui abonament lunar, pentru situaţiile în care nu se asigură locuinţă sau nu se suportă contravaloarea chiriei, conform legii;

g) sumele primite de angajaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare a indemnizaţiei primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului. Sunt exceptate de la aceste prevederi sumele acordate de persoanele juridice fără scop patrimonial şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit peste limita de 2,5 ori indemnizaţia acordată salariaţilor din instituţiile publice;

h) sumele primite, potrivit dispoziţiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

i) indemnizaţiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare, precum şi indemnizaţiile de instalare şi mutare acordate, potrivit legilor speciale, personalului din instituţiile publice şi celor care îşi stabilesc domiciliul în localităţi din zone defavorizate, stabilite potrivit legii, în care îşi au locul de muncă;

j) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;

k) sumele reprezentând plăţile compensatorii, calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie;

k¹) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcţia de bază;

l) veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator; încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator se face prin ordin comun al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei şi al ministrului finanţelor publice;

m) sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activităţi dependente desfăşurate într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv. Fac excepţie veniturile salariale plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are sediul permanent în România, care sunt impozabile indiferent de perioada de desfăşurare a activităţii în străinătate;

n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecţionarea angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;

o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;

p) avantajele sub forma dreptului la stock options plan, la momentul acordării şi la momentul exercitării acestora;

r) diferenţa favorabilă dintre dobânda preferenţială stabilită prin negociere şi dobânda practicată pe piaţă, pentru credite şi depozite.

(5) Avantajele primite în bani şi în natură şi imputate salariatului în cauză nu se impozitează.”.

Veniturile din salarii sunt definite prin alin. (1) al „Art. 55. Definirea veniturilor din salarii” din Codul fiscal şi cuprind „toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.”. Vezi şi „Venituri asimilate salariilor”.

Veniturile din activităţi agricole sunt veniturile obţinute de persoanele fizice din cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi în solarii, precum şi a arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor, din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea.

Veniturile din activităţi independente sunt definite prin alin. (1) al „Art. 46. Definirea veniturilor din activităţi independente” din Codul fiscal şi cuprind „veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.”.

Venituri din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.

Venituri comerciale sunt veniturile din fapte de comerţ ale contribuabililor, din prestări de servicii, din practicarea unei meserii, altele decât venituri din profesii libere, precum din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.

Veniturile din drepturi de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor şi altele asemenea.

Venituri din jocuri de noroc înseamnă premii sau orice câştiguri în bani şi/sau în natură, acordate participanţilor de către orice societate comercială înregistrată legal în România şi autorizată pe bază de licenţă să organizeze şi să exploateze jocuri de noroc, fără deducerea cheltuielilor efectuate pentru obţinerea acestora.

Venituri din profesii libere sunt veniturile obţinute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii asemănătoare, desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii.

Venituri din proprietăţi imobiliare. Prin „Art. 12. Venituri obţinute din România”, lit. h) din Codul fiscal se prevede că „venituri din proprietăţi imobiliare situate în România, inclusiv veniturile din exploatarea resurselor naturale situate în România, venituri din folosirea proprietăţii imobiliare situate în România şi venituri din transferul dreptului de proprietate asupra proprietăţilor imobiliare situate în România;”. Veniturile din proprietăţi imobiliare situate în România sunt considerate ca fiind obţinute din România, indiferent dacă sunt primite în România sau în străinătate. În convenţia model de evitarea a dublei impuneri expresia „proprietăţi imobiliare” are înţelesul care este atribuit de legislaţia statului contractant în care proprietăţile în cauză sunt situate. Expresia include, în orice caz, accesoriile proprietăţii imobiliare, inventarul viu şi echipamentul utilizat în agricultură şi exploatări forestiere, drepturile asupra cărora se aplică prevederile dreptului comun cu privire la proprietatea funciară, uzufructul proprietăţilor imobiliare şi drepturile la rente variabile sau fixe pentru exploatarea sau concesionarea exploatării zăcămintelor minerale, izvoarelor şi a altor resurse naturale. Navele, vapoarele şi aeronavele nu sunt considerate proprietăţi imobiliare. Prevederile din convenţia model de evitarea a dublei impuneri cu privire la veniturile din proprietăţi imobiliare se aplică atât veniturilor obţinute din exploatarea directă, din închirierea sau din folosirea în orice altă formă a proprietăţii imobiliare, cât şi veniturilor provenite din proprietăţi imobiliare ale unei întreprinderi şi veniturilor provenite din proprietăţi imobiliare utilizate pentru exercitarea unei profesii independente.

Venitul din străinătate. Venitul care nu este din România este venit din străinătate.

Venitul este considerat din România dacă locul de provenienţă a veniturilor persoanei fizice, al exercitării activităţii sau locul de unde aceasta obţine venit se află pe teritoriul României, indiferent dacă este plătit în România sau din /în străinătate.

Venit mondial este suma veniturilor din România şi din străinătate din categoriile de venituri din activităţi independente, salarii şi cedarea folosinţei bunurilor, realizate de o persoană fizică română cu domiciliul în România.

sus

VIDEO

NOU!

"Piaţa nu mai spune tot adevărul!"

Ion Iliescu
fost Preşedinte al României

"Economia românească nu mai e românească!"

Ilie Şerbănescu
Analist economic

Închiderea fiscală pentru anul 2010 - Declaraţia 101

Mirela Şerban
Managing Partner, R&M Audit

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

Cristina Neacşu
M.F.P.

Reevaluarea mijloacelor fixe