Diferenţa de potenţial a României. Oportunitatea de rupere a cercului vicios

M-am uitat cu atenţie în ultimele săptămâni la lamentările cvasigenerale ale românilor privind pensiile, salariile, afacerile, educaţia, serviciile medicale şi lista aş putea să o continui la nesfârşit. Din orice loc şi din orice poziţie mulţi români trag semnale de alarmă creând panică la nivelul populaţiei. Cuvinte ca sărăcie, corupţie, somaj etc. domină peisajul video-audio-scriptic românesc în acest moment. Evident că acest noian de cuvinte cu încărcatură negativă nu fac decât să atragă un alt morman de acelaşi fel de impresii şi fapte negative. Şi continuăm un cerc vicios în loc să ne asigurăm participarea într-un cerc virtuos. Şi pentru ca să exemplificăm cum stăm de fapt şi care e situaţia actuală din România voi utiliza câteva date statistice.

Conform ultimului raport din 2010 despre competitivitate la nivel global care analizează 58 de ţări în funcţie de indicatori complecşi cum ar fi: produsul intern brut, rata de economisire, inovaţia şi cercetarea, speranţa de viaţă la naştere, corupţia şi birocraţia, România se află pe un dezonorant loc 54. Singura ţară semnificativ mai depunctată decât România este Venezuela care suferă un proces de ceauşescizare accentuată în ultimii ani. Şi Ucraina, care a suferit o dramatică cădere economică (în termeni reali produsul intern brut este la jumătate din ce era acum doi ani) este doar cu puţin mai depunctată decât noi. În rest, 53 de ţări sunt clasate mai bine, cu Hong Kong, Singapore şi SUA în capul listei, în această ordine. Nu am fost niciodată aproape de topul competitivităţii, dar în urmă cu câţiva ani eram în mod surprinzător clasaţi mai bine. Spun surprinzător pentru că în societatea noastră s-a inoculat ideea că noi cu cât ne vom îndeparta mai tare de comunism în timp, printr-o tranziţie (zbuciumată) la economia de piaţă o vom duce-o mai bine din toate punctele de vedere. Lucru foarte departe de realitate însă-conform acestui raport în ultimii ani s-a văzut o lipsă de coerenţă la nivelul organizării naţionale şi am fost depunctaţi masiv.

Un al doilea raport pe care l-am analizat a fost acela al nivelului taxării în România. PriceWaterhouse Coopers (PWC), liderul mondial în servicii de consultanţă şi audit, o companie cu 120.000 de angajaţi a analizat în 2010 nivelul taxării în 120 de ţări din lume. România are conform raportului mai mult de 230 de taxe pe care contribuabilii trebuie să le plătească. Nu am reuşit să aflu din analiza bugetului României cât reprezezintă din bugetul anului 2010 circa 200 de taxe şi cu cât am rămâne la buget dacă am renunţa la 200 din ele-aplicând totuşi principiul Pareto ar rezulta că renunţarea la 200 de taxe şi rămânerea cu 20-30 ar reduce bugetul cu 10-15%, lucru care s-ar putea compensa prin creşterea colectării pentru cele 20-30 de taxe rămase. Această analiză s-ar putea efectua şi o reducere semnificativă a numărului de taxe ar simplifica şi plata acestora de către contribuabili, lucru ce ar duce la creşterea productivităţii în România-principalul indicator care îmi doresc să crească şi la care voi reveni într-o altă analiză. Conform raportului, din 120 de ţări analizate, România se află pe poziţia 110 ca nivel al taxării şi asta în pofida unei taxe rezonabile pe profit şi pe venitul individual de 16%.

Al treilea indicator analizat este produsul intern brut şi aici suntem situaţi în prima treime a statelor lumii, o poziţie care se datorează mai degrabă aşezării noastre în zona Uniunii Europene decât a unei strategii de dezvoltare coerentă. Nu insist asupra evoluţiei acestui indicator pentru că voi avea alte abordări ale lui cu o altă ocazie-este un indicator mult prea mult utilizat şi discutat în pofida existenţei altor indicatori mai complecşi care reflectă mai bine situaţia dezvoltării unei anumite ţări.

Al patrulea indicator este indicatorul fericirii populaţiei, unul din cele mai relevante forme de măsurare a mulţumirii unui popor. Aici suntem aşezaţi spre coada clasamentului, în ultima treime a statelor lumii. Şi acest indicator îl voi aprofunda într-un articol ulterior întrucât este foarte sugestiv şi putem trage concluzii macroeconomice foarte interesante.

Sumarizând avem situaţia următoare în România: deşi ne gestionăm deficitar problema taxării şi competitivitatea ne scade constant în ultimii ani, avem un produs intern brut care ne situează în prima treime din ţările lumii. În acelaşi timp suntem unul dintre cele mai nefericite popoare, suntem situaţi în ultima treime a statelor lumii. Şi apare astfel clar DIFERENŢA DE POTENŢIAL A ROMÂNIEI: diferenţa între nivelul nostru economic şi fericirea generală. Suntem mult mai nefericiţi decât săraci raportându-ne la mediana statelor lumii. Şi toată încărcătura negativă a cuvintelor menţionate la începutul articolului nu fac decât să menţină nivelul fericirii la un nivel scăzut. Cum din punctul meu de vedere diferenţa de potenţial tinde să scadă spre zero în timp şi cum ne menţinem fericirea la un nivel scăzut situaţia economică se va înrăutăţii şi va tinde spre a ajunge în ultima treime a lumii.

Şi aici apare oportunitatea noastră: în loc să menţinem scăzut nivelul fericirii care ne ţine pe loc şi dezvoltarea economică sau chiar o trage în jos haideţi să facem lucruri care să ne crească nivelul fericirii/mulţumirii măcar la nivelul la care suntem din punct de vedere economic/financiar. În momentul în care am fi mai mulţumiţi (nu 100%, ci mulţumiţi la nivelul de a avea acest index la nivelul primei treimi a statelor lumii cum este şi produsul intern brut) am reflecta nivelul real al bunăstarii noastre. Uităm prea repede că 2/3 din statele lumii o duc mai rău decât noi şi chiar vă rog să discutaţi cu persoane fie din Asia Centrală, Africa sau America de Sud ca să vedeţi că nivelul lor de trai este mult sub cel al României. Şi atunci de ce să fim mai nefericiţi decât ei? Pentru că aşa suntem de fapt, vezi indexul fericirii globale. Pentru a rămâne în cercul vicios care ne va trage economic în continuare în jos…

Haideţi să fim împreună în cercul virtuos şi nu în cel vicios şi să conştientizăm lucrurile bune pe care le avem şi să nu ne concentrăm pe ce nu avem şi poate nu vom avea niciodată. Lucruri care poate nu există nici măcar în ţările cu cel mai mare produs intern brut pe cap de locuitor! Dacă rămânem aşa ca mentalitate, chiar dacă prin absurd am ajunge cel mai bogat stat din lume vom fi cei mai nefericiţi că nu avem x sau y…