Din Codul de procedură fiscală trebuie eliminate orice forme de discriminare dintre stat şi contribuabili!

Prin „Art. 70. Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor” din Codul de procedură fiscală se prevede:

„(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit Codului de procedură fiscală se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situaţiile în care, pentru soluţionarea cererii, sunt necesare informaţii suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungeşte cu perioada cuprinsă între data solicitării şi data primirii informaţiilor solicitate.”.

Prin „Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004 Legea contenciosului administrativ” se prevede:

„Art. 2. Semnificaţia unor termeni

(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

h) nesoluţionare în termenul legal a unei cereri – faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen;

Termenul de 30 de zile este consacrat şi prin Codul civil şi prin Codul de procedură civilă

Legea nu prevede niciun fel de sancţiune pentru nesoluţionarea, de către organul fiscal, a cererilor contribuabililor „în termen de 45 de zile de la înregistrare”, fapt pentru care acest termen nu este respectat, având un caracter pur formal.

În activitatea practică a organelor fiscale sunt frecvente cazurile în care termenul prevăzut de lege pentru soluţionarea cererilor contribuabililor „în 45 de zile de la înregistrare”, este depăşit cu multe luni de zile, fără să existe „fapte de vinovăţie a organelor fiscale” şi fără ca legea să prevadă despăgubiri pentru contribuabilii afectaţi de nesoluţionarea cererilor lor în termenul legal.

Lipsa de sancţiuni, în Codul de procedură fiscală, pentru nesoluţionarea cererilor contribuabililor „în termen de 45 de zile de la înregistrare” nu este cauzată de o scăpare de reglementare, ci a fost bine gândită, premeditat concepută şi introdusă în lege pentru a nu atrage răspunderea organului fiscal pentru depăşirile frecvente şi deosebit de mari ale termenului legal de soluţionare a cererilor contribuabililor.

Legislaţia fiscală trebuie să se fundamenteze pe „principiul egalităţii de tratament” dintre stat şi contribuabil: pe aceleaşi principii trebuie stabilite atât drepturile şi obligaţiile statului, cât şi drepturile şi obligaţiile contribuabililor.

Aceleaşi principii de echitate fiscală şi socială trebuie să existe şi pentru stat şi pentru contribuabili.

Lipsa de sancţiuni în Codul de procedură fiscală pentru nesoluţionarea cererilor contribuabililor „în termen de 45 de zile de la înregistrare” „ascunde” elemente de discriminare prin faptul că legea nu prevede aceleaşi drepturi şi obligaţii pentru stat şi pentru contribuabili.

În cazul în care contribuabilii nu-şi achită integral şi în termenul legal o obligaţie bugetară (impozit, taxă, contribuţie etc.), nu depun în termen o declaraţie fiscală, o contestaţie, o cerere de rambursare etc., aceştia sunt sancţionaţi prin calculul de majorări de întârziere, prin aplicarea de amenzi, prin pierderea dreptului de a mai contesta, prin pierderea dreptului de a li se mai restitui sumele cuvenite etc.

În schimb, printr-un tratament fiscal discriminatoriu, în Codul de procedură fiscală nu s-au prevăzut sancţiuni pentru nesoluţionarea cererilor contribuabililor „în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Orice forme de discriminare, „directă” şi/sau ascunse (indirecte), dintre stat şi contribuabili, sunt inadmisibile într-un stat de drept, fapt pentru care ar trebui eliminate şi din legislaţia fiscală a ţării noastre.