Efectuarea controlului financiar-contabil la o societate comercială

Maria Bădoi

Expert contabil
 contact@contabilii.ro

Aspecte teoretice

1. Controlul financiar - contabil este un proces de măsurare a performanţei, de iniţiere şi întreprindere a unor acţiuni care să asigure rezultatele dorite. El vizează ansamblul proceselor de obţinere şi comunicare a informaţiei contabile şi financiare şi contribuie la realizarea unei informaţii fiabile şi conforme exigenţelor legale.

În literatura de specialitate, controlul financiar - contabil este “acţiunea legiferată de determinare a unor adevăruri în legătură cu starea unor proiecte de activităţi economice sau cu a celor care au fost efectuate, prin compararea modului efectiv de prezentare sau manifestare al acestora cu prevederile şi normele legale prin care au fost definite şi instituţionalizate, în vederea preîntâmpinării sau depistării şi remedierii abaterilor de la aceste prevederi şi norme”.

2. Controlul financiar - contabil constă în a verifica dacă totul a fost efectuat în conformitate cu programul fixat, după ordinile date şi principiile stabilite. Activităţile de control fac parte integrantă din procesul de gestiune prin care entitatea urmăreşte atingerea obiectivelor propuse.

Controlul financiar - contabil al entităţii vizează asigurarea:

  • a) conformităţii cu legislaţia în vigoare;
  • b) aplicării deciziilor luate de conducerea entităţii;
  • c) bunei funcţionări a activităţii interne a entităţii;
  • d) fiabilităţii informaţiilor financiare;
  • e) eficacităţii operaţiunilor entităţii;
  • f) utilizării eficiente a resurselor;
  • g) prevenirii şi controlul riscurilor de a nu se atinge obiectivele fixate etc.

3. Controlul financiar - contabil vizează aplicarea normelor şi procedurilor de control intern, la toate nivelele ierarhice şi funcţionale: aprobare, autorizare, verificare, evaluarea performanţelor operaţionale, securizarea activelor, separarea funcţiilor. Scopul controlului financiar - contabil este să asigure coerenţa obiectivelor, să identifice factorii-cheie de reuşită şi să comunice conducătorilor entităţii, în timp real, informaţiile referitoare la performanţe şi perspective. Indiferent de natura sau mărimea entităţii, eforturile depuse pentru aplicarea unui control intern satisfăcător sunt legate de aplicarea unor bune practici.

4. Orice societate din România este obligată să deţină proceduri de control intern. Stabilirea politicilor contabile şi a sistemului de control financiar, precum şi aprobarea planificării financiare este competenţa de bază a consiliului de administraţie. Aceste proceduri au ca obiectiv:

  • a) urmărirea înscrierii activităţii entităţii şi a comportamentului personalului în cadrul definit de legislaţia aplicabilă, valorile, normele şi regulile interne ale entităţii;
  • b) pe de altă parte, verificarea dacă informaţiile contabile, financiare şi de gestiune comunicate reflectă corect activitatea şi situaţia entităţii.

5. Controlul financiar - contabil se aplică pe tot parcursul operaţiunilor desfăşurate de entitate, astfel:

  • a) anterior realizării operaţiunilor, cu ocazia elaborării bugetului, ceea ce va permite, ulterior realizării operaţiunilor, controlul bugetar;
  • b) în timpul operaţiunilor, de exemplu, sub aspectul determinării procentului de realizare fizică a producţiei în curs de execuţie sau a procentului de rebuturi înregistrate;
  • c) după finalizarea operaţiunilor, caz în care verificarea este destinată, de exemplu, să analizeze rentabilitatea operaţiunilor şi să constate existenţa conformităţii sau a eventualelor anomalii, care trebuie corectate.

Metodologia de efectuate a controlului financiar-contabil

1. Metodologia de control financiar-contabil se defineşte ca fiind “un ansamblu de activităţi interdependente care, prin utilizarea unor procedee şi tehnici specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaştere a unui fenomen sau a unei activităţi economice prin raportarea, modului concret de manifestare a acestora la prevederile legale, normele sau instrucţiunile prin care au fost definite”.

2. Realizarea controlului financiar-contabil are în vedere:

a) etapa programării activităţii de control financiar – contabil:

  • definirea programului de control;
  • stabilirea obiectivelor şi sarcinilor;

b) etapa pregătirii acţiunii de control financiar – contabil:

  • culegerea informaţiilor;
  • stabilirea procedurilor şi tehnicilor de control ce urmează a fi aplicate;

c) etapa efectuării controlului financiar – contabil:

  • verificarea corectitudinii întregistrărilor contabile în corespondenţă cu documentele justificative şi contabile;
  • se urmăreşte autencitatea documentului specific fiecărei operaţiuni, conform instrumentelor financiar contabile;
  • se verifică conformitatea cu prevederile legislaţiei în vigoare

d) etapa întocmirii actelor de control financiar – contabil:

  • note de constatare;
  • note explicative;
  • raportul de control 

e) etapa valorificării constatărilor înscrise în actele de control


Cadru legislativ aplicabil:

- Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată;

- Legea nr. 241/2005, cu modificările şi completările ulterioare;

- punctele 309 – 317 din reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 3055/2009.

Într-un material viitor, vom analiza şi vom expune ce verificări se fac la nivelul fiecărui tip de element bilanţier, ce documente se analizează şi care sunt posibilele fapte de încadrare.

sus

ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ

În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.