Efectul declarativ al partajului
Ioana Stoica
avocat
Cabinetul individual de avocat "Pavel Valentin"
Potrivit art. 786 din Codul civil: „Fiecare coerede este prezumat că a moştenit singur si imediat toate bunurile care compun partea sa sau care i-au căzut prin licitatie şi că n-a fost niciodată proprietar pe celelalte bunuri ale succesiunii”. Acest text se referă la sistarea stării de indiviziune, dar se aplică, în egală măsură, în ipoteza sistării stării de coproprietate. Actul juridic de partaj, indiferent dacă este o convenţie sau o hotărâre judecătorească, nu presupune, deci, un transfer de drepturi între coproprietari.
Această concluzie nu infirmă, însă, ideea potrivit căreia actele juridice prin care se exercită dreptul de a cere partajul sunt acte de dispoziţie, într-adevar, cum am văzut, clasificarea în acte juridice de conservare, de administrare sau de dispoziţie se întemeiază pe criteriul consecinţelor cu privire la dreptul de proprietate sau alt drept real principal ori cu privire la obiectul acestuia, la o masă patrimonială sau un patrimoniu în ansamblul său. Ideea de dispoziţie juridică nu se reduce la realizarea atributului dispoziţiei juridice care intră în conţinutul juridic al oricărui drept real principal, cu atât mai puţin la transferul unui asemenea drept, ci are o accepţiune mai largă, în sfera ei intrând şi actele juridice prin care se exercită drepturile potestative.
Ca urmare a efectului declarativ al partajului, terţii care au dobândit drepturi pe temeiul actelor juridice de administrare sau de dispoziţie încheiate de un singur coproprietar înainte de partaj cu privire la întregul bun păstrează sau pierd aceste drepturi, după cum bunul comun a fost atribuit, în urma împărţelii, coproprietarului respectiv sau altui coproprietar.
Dacă însă actul juridic a fost încheiat cu respectarea regulii unanimităţii, terţul va păstra dreptul dobândit (drept de ipotecă, drept de uzufruct), care va fi opozabil şi coproprietarului căruia i s-a atribuit bunul după partaj.
Convenţia de partaj, precum şi hotărârea de partaj nu pot constitui just titlu pentru uzucapiunea scurtă, în măsura în care a fost vorba doar de coproprietari aparenţi, constatându-se ulterior că dreptul de proprietate nu a aparţinut acestora.
Coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul nu este privit ca un succesor în drepturi cu titlu particular al celorlalţi coproprietari, astfel încat neexecutarea obligaţiilor rezultând din împărţeală nu poate întemeia cererea de rezoluţiune a contractului de partaj.
Actul de partaj nu este supus formalităţilor de publicitate imobiliară, concluzie care rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 711 C.pr.civ. şi art. 21 şi art. 28 din Lege nr. 7 (r1) din 13/03/1996 a cadastrului si a publicitatii imobiliare2.
Dacă, însă, coproprietarul căruia i s-a atribuit bunul doreşte să îl instrăineze, el trebuie să îşi înscrie mai întâi dreptul în cartea funciară, efectuând în prealabil formalităţile de cadastru. Soluţia adoptată în Proiectul Codului civil este ,însă, diferită. Din prevederile art. 536 alin. 3 rezultă că partajul coproprietăţii se înscrie în cartea funciară, întrucât nu are efect retroactiv, însă partajul indiviziunii nu se înscrie în cartea funciară, întrucât are efect retroactiv. Soluţia este, de asemenea, criticabilă, neexistând, nicio justificare pentru a diferenţia efectul partajului în funcţie de coproprietate şi de indiviziune.
Dispoziţiile art. 786 C.civ. consacră efectul declarativ al partajului prin instituirea unei prezumţii (coproprietarul căruia i se atribuie bunul este prezumat proprietar exclusiv din momentul naşterii stării de coproprietate). Aşadar, aceste dispoziţii nu sunt de ordine publică, coproprietarii putând să deroge de la acest efect declarativ. De exemplu, ei pot stabili ca actul juridic de administrare sau de dispozitie încheiat de unul dintre ei să rămână valabil indiferent de soluţia adoptată la partaj. Tot astfel, coproprietarii pot conveni ca neexecutarea obligaţiei de plată a sultei să întemeieze o acţiune in rezoluţiune.
În art. 536 alin. 1 din Proiectul Codului civil se prevede că „Fiecare coproprietar devine proprietar exclusiv al bunurilor sau, după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data împărţelii”. În schimb, în legatură cu indiviziunea succesorală, în alin. 2 din acelaşi articol se menţine efectul retroactiv al partajului. Soluţiile sunt contradictorii, neexistând nici o raţiune pentru a diferenţia coproprietatea de indiviziune sub aspectul efectului partajului. Mai mult, de cele mai multe ori, însăşi indiviziunea nu este decât o sumă de coproprietăţi. În asemenea situaţii nu se justifică diferenţierea efectului partajului în raport cu indiviziunea şi coproprietatea.
VIDEO
ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ
În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.