Facilităţi pentru persoanele cu handicap
Armonizarea prevederilor legale
conf. univ. dr. Grigorie Lăcriţa
Dr. Nedeluț Marinel
Simion Mircea Laurenţiu
Drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora sunt reglementate prin „Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”.
Drepturile şi obligaţiile persoanelor cu handicap acordate în scopul integrării şi incluziunii sociale a acestora sunt reglementate prin „Legea nr. 448 din 6 decembrie 2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”.
Legea nr. 448/2006 a fost modificată şi completată prin următoarele acte normative:
1. Hotărârea Guvernului nr. 10 din 9 ianuarie 2008 privind indexarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
2. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86 din 24 iunie 2008 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118 din 1 octombrie 2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea eliminării legăturilor dintre nivelul unor drepturi de asistenţă socială şi nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
4. Hotărârea Guvernului nr. 1.665 din 10 decembrie 2008 privind actualizarea cuantumului prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
5. Legea nr. 207 din 2 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2008 pentru modificarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
6. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109 din 7 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr. 689 din 13 octombrie 2009.
7. Legea nr. 359 din 20 noiembrie 2009 pentru modificarea art. 20 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
8. Legea nr. 360 din 20 noiembrie 2009 pentru modificarea lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, publicată în Monitorul Oficial nr. 800 din 24 noiembrie 2009, în vigoare începând cu 27 noiembrie 2009. Conform art. 78 din Constituţia României, legea intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Cum prin această lege nu s-a prevăzut o dată ulterioară, aceasta a intrat în vigoare începând cu 27 noiembrie 2009.
Până la data de 27 noiembrie 2009, respectiv până la data intrării in vigoare a Legii nr. 360/2009, art. 26 al Legii nr. 448/2006 avea următorul cuprins:
„Art. 26. Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:
a) scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială;
b) scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren;
c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului;
d) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;
e) scutire de la plata taxei hoteliere.”. (Sublinierea îmi aparţine).
Începând cu 24 noiembrie 2009, prin Legea nr. 360/2009 lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 a căpătat următorul cuprins:
"a) scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salarială şi pensii;".
În paralel (deci nu convergent, nu corelat) cu facilitățile fiscale acordate prin lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006, se acordă alte facilitățile fiscale prin art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care se dispune:
„Art. 55. Definirea veniturilor din salarii[…]
(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: […]
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcţia de bază; […]”.
Conflictul legislativ nr. 1
1. Prin „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109 din 7 octombrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, s-a stabilit că litera a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 se abrogă începând cu data de 1 ianuarie 2010.
„Art. I. […].
153. La articolul 298, după punctul 431, se introduc două noi puncte, punctele 432 şi 433, cu următorul cuprins:
"432. Litera a) a articolului 26 şi litera g) a articolului 83 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
433. Articolul III din Legea nr. 265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare".[…].
Art. III.
(1) Prevederile art. I se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010.”[…].
2. Până la data de 27 noiembrie 2009, respectiv până la data intrării in vigoare a Legii nr. 360/2009, art. 26 al Legii nr. 448/2006 avea următorul cuprins:
„Art. 26. Persoanele cu handicap grav sau accentuat beneficiază de următoarele facilităţi fiscale:
a) scutire de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială;
b) scutire de la plata impozitului pe clădire şi teren;
c) scutire de la plata taxei asupra autoturismelor, motocicletelor cu ataş şi mototriciclurilor, adaptate handicapului;
d) scutire de la plata taxei pentru eliberarea autorizaţiei de funcţionare pentru activităţi economice şi viza anuală a acestora;
e) scutire de la plata taxei hoteliere.”. (Sublinierea îmi aparţine).
3. Important este a se reţine faptul că până la 27 noiembrie 2009, prin lit. a) a art. 26 al Legii nr. 448/2006 se prevedea scutirea de impozit numai pentru (1) veniturile din salarii şi pentru (2) indemnizaţiile de natură salarială.
4. Începând cu 24 noiembrie 2009, prin Legea nr. 360/2009 lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 a căpătat următorul cuprins:
"a) scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salarială şi pensii;". (Sublinierea îmi aparţine).
5. Deci, începând cu 24 noiembrie 2009, prin lit. a) a art. 26 al Legii nr. 448/2006 se introduce scutirea de impozit, pe lângă (1) veniturile din salarii şi (2) indemnizaţiile de natură salarială, şi (3) pentru veniturile din pensii.
6. Conform unor puncte de vedere, prevederile introduse prin Legea nr. 360/2009 în lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 ar avea aplicabilitate şi după 1 ianuarie 2010 din următoarele considerente:
6.1. Legea nr. 360/2009, emisă pe 20 noiembrie 2009 şi publicată pe 24 noiembrie 2009 în Monitorul Oficial, este ulterioară O.U.G. nr. 109/2009, emisă pe 7 octombrie 2009 şi publicată pe 13 octombrie 2009 în Monitorul Oficial.
6.2. Ca „putere de lege”, Legea nr. 360/2009 este superioară O.U.G. nr. 109/2009.
6.3. Legea nr. 448/2006 (republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin Legea nr. 360/2009) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap este legea specială în materie de protecţie şi promovare a drepturilor persoanelor cu handicap, fapt pentru care trebuie acordate facilităţile prevăzute prin lit. a) a art. 26 din această lege.
6.4. Prin modificările aduse Legii nr. 448/2006 prin Legea nr. 360/2009, modificări aduse după 42 de zile după publicarea în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 109/2009, nu se prevede că aceste modificări ar avea aplicabilitate numai până la 31 decembrie 2010.
6.5. Scutirea de la impozitare pentru veniturile din salarii realizate de persoanele cu handicap este prevăzută şi prin art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal prin care se dispune:
„Art. 55. Definirea veniturilor din salarii[…]
(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: […]
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcţia de bază; […]”.
Faptul că prevederile legale în discuţie nu sunt armonizate este o cu totul altă problemă, care şi aceasta trebuie rezolvată.
7. Conform altor puncte de vedere, prevederile introduse prin Legea nr. 360/2009 în lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 ar avea aplicabilitate numai pe perioada 27 noiembrie 2009 – 31 decembrie 2009 din următoarele argumente:
7.1. Abrogarea dispusă prin O.U.G. nr. 109/2009 nu a fost „eliminată”, „abrogată”, „suspendată”, „prorogată” etc. prin nici un act normativ.
7.2. Prin Legea nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se prevede:
„Art. 62. Abrogarea.[…].
(3) Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament.” […]. (Sublinierea îmi aparţine).
7.3. Prin art. 1 alin. (3) din Codul fiscal se prevede:
„(3) În materie fiscală, dispoziţiile prezentului cod prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.”.
Conflictul legislativ nr. 2
1. Prin art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal se dispune:
„Art. 55. Definirea veniturilor din salarii[…]
(4) Următoarele sume nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit: […]
k1) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcţia de bază; […]”.
2. Prevederile literei a) a articolului 26 al Legii nr. 448/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv „scutirea de impozit pe veniturile din salarii şi indemnizaţii de natură salarială”, în vigoare până la data de 27 noiembrie 2009 și, respectiv, „scutire de impozit pe veniturile din salarii, indemnizaţii de natură salarială şi pensii”, în vigoare pe perioada 27 noiembrie – 31 decembrie 2009, sunt în contradictie cu prevederile articolului 55 alineatul (4) litera k1 din Legea nr. 571/2003 care, așa după cum am mai arătat, dispun că „nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la funcţia de bază; […]”. (Textele sunt simplificate și subliniate de subsemnatul în scopul înțelegerii cu ușurință).
3. Mai precis, în timp ce prin lit. a) a art. 26 din Legea nr. 448/2006 se prevede că scutirea de impozit se acordă pentru (1) veniturile din salarii, (2) indemnizaţiile de natură salarială şi (3) pentru pensii, indiferent de mărimea şi felul acestora, fără nicio limitare, atât la funcţia de bază, cât şi în afara funcţiei de bază, prin art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003 se dispune cu totul altceva, respectiv că nu sunt incluse în veniturile salariale şi nu sunt impozabile, în înţelesul impozitului pe venit, veniturile din salarii (1) numai realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, și (2) numai la funcţia de bază”.
Considerăm aceste conflicte legislative trebuie clarificat într-un termen cât mai scurt.
De reţinut că Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006 au fost aprobate prin „Hotărârea Guvernului nr. 268 din 14 martie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap”.
Important este a se reţine şi faptul că, în timp ce atât art. 26 din Legea nr. 448/2006, cât şi art. 55 alin. (4) lit. k1 din Legea nr. 571/2003, au suferit modificări pe cât de numeroase, pe atât de importante, prevederile din Normelor metodologice de aplicare ale acestora au rămas nemodificate, nepuse de acord cu acste modificări, fapt pentru care trebuie evitată folosirea acestora.
VIDEO
ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ
În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.