Garda financiară şi disciplina financiară

Comparând atribuţiile celor două instituţii publice create pentru realizarea controlului financiar al statului, se poate observa că în competenţa de control a Direcţiei generale a controlului financiar de stat intrau organele centrale şi locale ale administraţiei de stat, unităţile finanţate de la buget, regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital de stat, în competenţa de control a Gărzii financiare, prin atribuţiile prevăzute la art. 15 din lege, intra domeniul privat al economiei, la momentul respectiv în stare incipientă de formare.

Garda financiară se înfiinţează şi funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor ca un corp de control financiar, militarizat, neîncazarmat, cu atribuţia de a exercita controlul operativ şi inopinat în legătură cu:

• a). aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, urmărind împiedicarea oricărei sustrageri sau eschivări de la plata impozitelor şi taxelor.
• b). respectarea normelor de comerţ, urmărind să împiedice activităţile de contrabandă şi orice procedee interzise de lege.

În plus, Garda financiară îndeplineşte orice alte atribuţii şi activităţi date în competenţă.

În exercitarea atribuţiilor sale, Garda financiară desfăşoară zilnic sau la anumite perioade controale de specialitate, fără a fi necesar un ordin special privind obiectivele de la lit. a şi b, în timp ce alte atribuţii îi sunt date în competenţă în baza ordinelor sau delegaţiilor speciale date de Ministerul Finanţelor.

Alte competenţe, ulterior înfiinţării, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, au fost stabilite prin:

• Legea nr. 12/1990, modificată.
• HG nr. 228/1992.
• Legea nr. 87/1994.
• HG nr. 128/1994.
• HG nr. 865/1995.
• HG nr. 732/1996.
• HG nr. 464/1997.
• OUG nr. 271/2000.
• OUG nr. 30/2003.

Asigurarea aplicării legislaţiei adoptate după decembrie 1989 în domeniile social şi economic s-a efectuat prin stabilirea în cuprinsul actelor normative respective de norme contravenţionale, şi, mai rar, de norme penale.

Norma contravenţională este normă juridică primară, iar stabilirea contravenţiilor, până la adoptarea OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, s-a efectuat conform prevederilor din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor. În 1968 au fost anterior adoptate Codul penal (Legea nr. 15) şi Codul de procedură penală (Legea nr. 29), coduri aplicate şi în prezent.

Pentru ca o normă contravenţională să poată fi aplicată, reglementarea specială (actul normativ) trebuie să stabilească fapta, sancţiunea şi organul/agentul cu competenţe de constatare şi sancţionare.

Redactarea mai mult decât generoasă a competenţei stabilite la art. 15 alin. 1 lit. b) din lege, respectiv controlul respectării normelor de comerţ în scopul împiedicării activităţii de contrabandă şi orice procedee interzise de lege, a condus, urmare a legislaţiei specifice adoptate în timp, la extinderea domeniilor de control, deşi legislaţia specifică nu a cuprins menţiuni exprese privind calitatea de agent constatator a Gărzii financiare.

În lucrarea „Codex contravenţional”, apărută pe suport informatic în anul 2003, am efectuat şi o sistematizare a normelor contravenţionale în raport cu competenţele de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

La momentul finalizării lucrării, iunie 2003, Ministerul finanţelor avea un număr de 83 de competenţe de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în diferite domenii, stabilite prin 83 de acte normative (legi, ordonanţe, ordonanţe de urgenţă, hotărâri ale Guvernului) în vigoare la acel moment.

Competenţele Ministerului Finanţelor în materia contravenţională nu sunt în mod automat şi ale Gărzii financiare, chiar dacă aceasta din urmă este o instituţie în subordinea ministerului.

Organizarea şi funcţionarea ministerului se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, iar atribuţiile specifice ale instituţiilor publice din subordinea sa se stabilesc prin regulamente sau chiar prin hotărâri ale Guvernului, cum este cazul în prezent pentru ANAF şi Garda financiară.

În cazul în care într-o normă contravenţională se stabileşte în mod generic competenţa ministerului şi nu a unei anumite categorii de personal cu atribuţii în domeniu din cadrul ministerului, se impune emiterea unui ordin al ministrului care să desemneze categoriile de personal sau instituţia abilitate cu constatarea şi sancţionarea contravenţiilor, ordin ce trebuie făcut public, el având natura unei norme secundare la norma contravenţională primară.

În absenţa unei astfel de norme publice, oricine se poate prevala de calitatea de funcţionar al ministerului, postură din care poate avea oricând iniţiativa de a efectua controlul şi de a aplica sancţiuni contravenţionale.

Din diferenţele de drepturi ale personalului celor două instituţii de control financiar al statului, stabilite prin legea nr. 30/1991, rezultă că Garda financiară a fost competentă pentru a asigura controlul asupra agenţilor economici privaţi pentru impunerea respectării legislaţiei fiscale şi a normelor de comerţ, în acest ultim caz în cel mai generos sens posibil.

Reorganizarea Gărzii Financiare

OUG nr. 91/2003 privind organizarea Gărzii Financiare abrogă Secţiunea a 2-a Cap. II şi art. 25 din Legea nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi al Gărzii financiare, cu modificările ulterioare şi orice prevederi contrare.

OUG nr. 91/2003 este aprobată şi modificată de Legea nr. 132/2004 şi modificată prin OG nr. 8/2005, OUG nr. 190/2005 şi OUG nr. 46/2009.

În noua reglementare sunt stabilite obiective/atribuţii pentru controlul operativ şi inopinat asemănătoare cu cele iniţiale din legea nr. 30/1991 şi anume:

• a). respectarea actelor normative în scopul prevenirii, descoperirii şi combaterii oricăror acte şi fapte interzise de lege.
• b). respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea operaţiunilor ilicite.
• c). modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor, în toate locurile şi spaţiile în care se desfăşoară activitatea agenţilor economici;
• ..............................................

Drepturile personalului Gărzii Financiare pentru exercitarea atribuţiilor sunt asemănătoare cu cele stabilite iniţial prin Legea nr. 30/1991, fiind însă adaptate noului scop al activităţii, respectiv noilor competenţe.

Deşi obiectivele/atribuţiile de control operativ şi inopinat şi drepturile personalului din Legea nr. 30/1991 şi OUG nr. 91/2003 sunt asemănătoare, noua reglementare restrânge competenţele Gărzii Financiare.

Restrângerea rezultă din prevederile art.1 alin. 3 şi art. 4 alin. 1 din OUG nr. 91/2003.

Art. 1 alin. 3 prevede că Garda Financiară exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care au ca efect evaziunea şi frauda fiscală, precum şi alte fapte date de lege în competenţa sa.

Art. 4 alin. 1 prevede că în vederea realizării atribuţiilor sale, pentru combaterea actelor şi faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară efectuează controlul operativ şi inopinat cu privire la ................

Dacă potrivit prevederilor iniţiale de la art. 15 alin. 1 lit b) din Legea nr. 30/1991 Garda financiară a avut o largă competenţă de constatare şi sancţionare a contravenţiilor pentru nerespectarea normelor de comerţ, prin OUG nr. 91/2003 competenţa de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se limitează doar la situaţiile în care faptele ce constituie încălcări ale prevederilor legale au drept consecinţă evaziunea fiscală sau frauda fiscală şi consecinţa trebuie dovedită la momentul constatării.

Sancţionarea contravenţională a faptelor ce constituie încălcări ale legii dar nu au drept consecinţă evaziunea fiscală sau frauda fiscală rămâne doar de competenţa organelor stabilite în legislaţia specifică.

Legea nr. 241/2995, publicată în M. Of. nr.. 672/27.07.2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale a abrogat Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Noţiunea de evaziune fiscală este riguros reglementată de Legea nr. 241/2995 care, prin normele penale conţinute, stabileşte faptele care săvârşite, constituie infracţiuni de evaziune fiscală.

Ele sunt prevăzute la art. 9 din lege şi anume:

• a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;
• b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;
• c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive;
• d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor;
• e) executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor;
• f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;
• g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.

Nu există o definiţie legală pentru noţiunea de fraudă fiscală. Frauda fiscală este doar o consecinţă a evaziunii fiscale, nefiind sancţionată în mod distinct de Legea nr. 241/2005. Frauda fiscală reprezintă prejudiciul suferit prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Dimpotrivă, legiuitorul, la art. 10 din Legea nr. 241/2005, a stabilit cauze de nepedepsire şi cauze de reducere a pedepselor în cazul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, în cazul acoperirii integrale a prejudiciului în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată.

Din coroborarea prevederilor OUG nr. 91/2003 cu acelea ale legii nr. 241/2005 rezultă pentru personalul Gărzii Financiare, în cadrul efectuării controlului operativ şi inopinat, pentru cazurile prevăzute la art. 4 alin. 1 lit. a – c, două situaţii:

• constată fapte ce constituie contravenţii, dar care nu au drept consecinţă evaziunea fiscală şi în atare situaţie întocmesc note de constatare pe care le transmit spre valorificare organelor abilitate prin legislaţia specifică să constate şi să sancţioneze contravenţiile respective.
• constată fapte ce întrunesc elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală şi în atare situaţie întocmesc nota de constatare şi sesizează organele de urmărire penală.

Acestea sunt argumentele pe care am întemeiat afirmaţia că OUG nr. 91/2003 restrânge competenţele avute de Garda financiară anterior adoptării acestui act normativ.

Întărirea disciplinei financiar-valutare

OG nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare a fost publicată în M.Of. nr. 24/1996.

Ordonanţa a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 131/1996 şi modificată ulterior prin OUG nr. 10/1997, OG nr. 26/1997, Legea nr. 88/1998, OUG nr. 82/1999, Legea nr. 237/2003, OG nr. 94/2004 şi Legea nr. 507/2004.

Din conţinutul iniţial al reglementării, rezultă că a fost adoptată pentru protecţia furnizorilor interni de energie, gaze naturale şi agent termic, la momentul respectiv agenţii economici cu capital integral de stat, ordonanţa stabilind obligaţia agenţilor economici de a face o plată preferenţială, neefectuarea plăţilor conducând la refuzul băncilor de a elibera sumele de bani necesare pentru plata în numerar a salariilor.

Pentru a se asigura aplicarea acestei măsuri de constrângere a agenţilor economici, prin ordonanţă a fost prevăzută obligaţia acestora de a efectua operaţiunile de încasare şi plăţi între persoanele juridice numai prin instrumente de plată fără numerar, dispoziţie favorabilă şi societăţilor bancare ce percepeau comision pentru fiecare operaţiune efectuată agentului economic, argumentul legal fiind întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale.

Ordonanţa a prevăzut situaţii de excepţie în care se pot efectua plăţile în numerar, inclusiv operaţiunile de încasări şi plăţi între personalele juridice, depăşirea plafoanelor fiind sancţionată contravenţional cu amenzi al căror cuantum depăşea plafoanele legal stabilite.

Ordonanţa, în forma iniţială, a mai prevăzut obligaţii pentru bănci privind disciplina valutară a căror nerespectare urma a fi sancţionată contravenţional.

OG nr. 15/1994 stabilea, de asemenea, măsuri în favoarea regiilor autonome şi a societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, constând în înlesniri la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor locale.

Deşi ordonanţa a cuprins măsuri diferite ce vizau subiecţi diferiţi, pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiilor a fost stabilită iniţial o competenţă comună pentru Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României şi Curtea de Conturi, prin organele împuternicite în acest scop.

De menţionat că OG nr. 15/1996, prin măsurile conţinute, constituie o dezvoltare a prevederilor Legii nr. 76/1992 privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acţiunea de compensare, regimul plăţilor agenţilor economici, prevenirea incapacităţii de plată şi a blocajului financiar.

Legea nr. 76/1992 a fost abrogată prin OUG nr. 10/1997, furnizorii de energie electrică şi gaze naturale au fost privatizaţi, sistemul bancar s-a privatizat şi piaţa valutară s-a liberalizat, dar prevederile din OG nr. 15/1996 privind agenţii economici privaţi au fost menţinute şi au fost înăsprite prin modificările ulterioare aduse.

Principalele restricţii impuse agenţilor economici se regăsesc la art. 1, art. 2, art. 5, art. 6 şi art. 7 din OG nr. 15/1996.

Art. 1. - (1) Agenţii economici care deţin valută în cont şi au datorii la intern neachitate de peste 60 de zile sunt obligaţi ca într-un termen de 5 zile lucrătoare să o schimbe în lei pentru achitarea datoriilor respective, cu excepţia cazurilor în care există obligaţii de plată la extern cu scadenţă de până la 30 de zile, pentru importuri de producţie şi investiţii, precum şi pentru achitarea ratelor de credit şi a dobânzilor aferente împrumuturilor externe angajate.

(2) Disponibilităţile în lei obţinute ca urmare a aplicării prevederilor alin. 1 se vor utiliza pentru achitarea datoriilor restante, în următoarea ordine:

a) plăţi pentru salarii;

b) plata energiei electrice, termice şi a gazelor naturale;

c) celelalte datorii, potrivit prevederilor Legii nr. 76/1992, republicată.

Art. 2.- (1) Agenţii economici au obligaţia de a prezenta societăţilor bancare cu capital de stat şi privat de la care solicită ridicarea drepturilor salariale, cu 3 zile lucrătoare înainte de plata chenzinei a doua, o declaraţie privind: situaţia disponibilităţilor în lei şi în valută existente în toate conturile bancare proprii, a datoriilor mai vechi de 60 de zile către furnizorii de energie electrică, termică şi gaze naturale, precum şi modul de utilizare a disponibilităţilor care exced necesarului de lichidităţi pentru plata salariilor, în scopul achitării obligaţiilor de plată mai vechi de 60 de zile către furnizorii de energie electrică, termică şi gaze naturale.

(2) Declaraţia se va prezenta sub semnătura persoanelor împuternicite să angajeze agentul economic respectiv, care răspund de realitatea datelor prezentate.

(3) La solicitarea eliberării efective a drepturilor salariale, agenţii economici vor prezenta dovada efectuării plăţilor către furnizorii de energie electrică, termică şi gaze naturale, în condiţiile prevăzute la alin. 1.

(4) Nerespectarea prevederilor art. 1 şi ale art. 2 alin. 1 şi 3 constituie contravenţii şi atrage după sine sancţionarea managerului sau a preşedintelui consiliului de administraţie, după caz, al agentului economic respectiv, cu amenzi cuprinse între 5.000.000 lei şi 10.000.000 lei.

(5) Nerespectarea prevederilor art. 2 alin. 3 atrage după sine sancţionarea directorului unităţii societăţii bancare respective, cu amenzi de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei.

(6) Înscrierea de către agentul economic de date nereale în declaraţia prevăzută la art. 2 alin. 2 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de 10.000.000 lei, dacă nu constituie infracţiune, potrivit legii.

Art. 5. - (1) Pentru întărirea disciplinei financiare şi evitarea evaziunii fiscale, operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele juridice se vor efectua numai prin instrumente de plată fără numerar.

(2) Prin excepţie de la prevederile alineatului precedent persoanele juridice pot efectua plăţi în numerar în următoarele cazuri:

a) plata salariilor şi a altor drepturi de personal;

b) alte operaţiuni de plăţi ale persoanelor juridice cu persoane fizice;

c) plăţi către persoane juridice în limita unui plafon zilnic maxim de 100.000.000 lei, plăţile către o singură persoană juridică fiind admise în limita unui plafon zilnic în sumă de 50.000.000 lei. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 50.000.000 lei. Se admit plăţi către o singură persoană juridică în limita unui plafon zilnic în numerar în sumă de 100.000.000 lei, în cazul plăţilor către reţelele de magazine de tipul Cash&Carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către astfel de magazine, pentru facturile a căror valoare este mai mare de 100.000.000 lei.

(3) De la prevederile alin. 2 lit. c) sunt exceptate următoarele operaţiuni:

- depunerile în conturile persoanelor juridice, deschise la societăţile comerciale bancare, care pot fi făcute şi de alte persoane juridice, neplafonat;

- cheltuielile de deplasare în interes de serviciu, în limita sumelor cuvenite pentru plata transportului, a diurnei, a indemnizaţiei şi a cazării pe timpul deplasării, precum şi a cheltuielilor neprevăzute, efectuate în acest sens;

- cheltuielile de protocol ocazionate de organizarea de conferinţe, de simpozioane şi de alte asemenea acţiuni, în condiţiile baremurilor stabilite de normele legale în vigoare.

(4) La acordarea avansurilor spre decontare, în scopul efectuării de plăţi către persoane juridice, se vor respecta cerinţele prevăzute la alin. 2 lit. c).

(5) Este interzisă acordarea unor facilităţi de preţ clienţilor, persoane juridice, care efectuează plata în numerar.

(6) Abrogat.

(7) Abrogat.

(8) Subunităţile economice ale persoanelor juridice care au cont într-o societate comercială bancară şi casierie pot aplica în mod corespunzător prevederile acestui articol.

Art. 6. - Încasările zilnice în numerar pentru fiecare casierie de la o persoană juridică nu pot depăşi plafonul stabilit la art. 5 alin. 2 lit. c).

Nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 2 lit. c), alin. 4 şi ale art. 6 alin. 1, după caz, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.

Nerespectarea prevederilor art. 5 alin. 5 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei.

Art. 7. - Se interzice societăţilor comerciale bancare, de asigurări şi financiare, să elibereze persoanelor juridice sume în numerar peste plafoanele stabilite la art. 5 alin. 2 lit. c), cu excepţia operaţiunilor menţionate la art. 5 alin. 2 lit. a) şi b) şi alin. (3).

Transferul banilor din contul persoanelor juridice în contul persoanelor fizice se va face în mod obligatoriu prin prezentarea documentelor justificative legale.

Nerespectarea acestor prevederi constituie contravenţie pentru societatea comercială bancară, de asigurări şi financiară, care va fi sancţionată cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei.

Garda Financiară şi disciplina financiară

Art. 12 din OG nr. 15/1996, în forma actuală, stabileşte o competenţă comună de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite prin încălcarea prevederilor ordonanţei pentru Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României prin organele împuternicite în acest scop.

În mod normal, desemnarea organelor împuternicite trebuia să fie făcută publică, actul normativ prin care erau desemnate organele competente, cu caracter de normă secundară în raport cu prevederile OG nr. 15/1996, urmând a fi publicată în Monitorul Oficial.

Ori, nu există o practică a transparenţei acţiunii publice, Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României nefăcând publice organele împuternicite a constata şi sancţiona contravenţiile reglementate de OG nr. 15/1996.

Dacă până la momentul adoptării OUG nr. 91/2003, datorită generozităţii redactării art. 15 din Legea nr. 30/1991, Garda financiară, în cadrul controlului operativ şi inopinat, ar fi putut avea, discutabil, competenţe de constatare şi sancţionare a contravenţiilor reglementate de OG nr. 15/1996, după reorganizare competenţa este drastic restrânsă.

Aşa cum am arătat anterior, Garda financiară nu are dreptul de a constata contravenţia şi de a aplica sancţiunea contravenţională, dacă fapta constatată nu are drept consecinţă evaziunea fiscală şi frauda fiscală.

Disciplina financiară şi dreptul de proprietate

Constituţia României, la art. 135, prevede că economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă, iar statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară.

Constituţia României, la art. 44, prevede că dreptul de proprietate şi creanţele asupra statului sunt garantate, conţinutul şi limitele acestor drepturi fiind stabilite prin lege.

Codul civil, la art. 480, defineşte proprietatea ca dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Constituţia României, la art. 53, prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Art. 1 al Primului Protocol Adiţional la CEDO prevede că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Articolul prevede dreptul statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

OG nr. 15/1996 restricţionează agenţilor economici modul de efectuare a plăţilor, stabilind, în acelaşi timp şi o ordine de prioritate a plăţilor.

Prin conţinutul său, OG nr. 15/1996 contravine astfel art. 135 din Constituţie privind libertatea comerţului şi concurenţa.

Limitând operaţiunile de plăţi şi încasări în numerar, precum şi plafonul de casă, OG nr. 15/1996 constituie o restrângere a dreptului de proprietate aşa cum este definit la art. 480 Cod civil şi garantat prin art. 44 din Constituţie.

Restrângerea operată prin OG nr. 15/1996, privind dreptul de proprietate, nu se încadrează în prevederile art. 53 din Constituţia României şi ale art. 1 parag. 2 din Primul Protocol Adiţional la CEDO.