"Între criza lor şi criza mea: Scurt manual de instrucţiuni în epoca creşterii negative (sau a scăderii pozitive)"

Faptul că teoria economică te ajută în cum să îţi gestionezi afacerea precum faringoseptul în caz de gripă este deja bine ştiut de orice întreprinzător. Cărţile despre „Cum să devii bogat” se vând la librării pe standul cu „Noi reţete de meniuri cu peşte” sau „Cum să te îmbraci pentru o întâlnire de afaceri de succes”. Nu pe cel cu „Avuţia Naţiunilor” a lui Adam Smith sau „Omul, Statul şi Economia” a lui Murray Rothbard. Evident, primele se vând mai bine decât cele din urmă. Până la urmă, multora dintre noi ne place să fim minţiţi frumos.

Nu este întâmplător faptul că Bill Gates (tipu’ de la Microsoft), Steve Jobs (tipu’ de la Apple) sau Larry Ellison (tipu’ de la Oracle) fie nu s-au apucat fie au abandonat universitatea înainte de obţinerea licenţei. Prin urmare, când vecinul intră în şomaj sau prietenul cel mai bun dă faliment, încă nu ne facem probleme şi nu ne gândim la teoria economică. Concluzionăm duplicitar că „Probabil că nu este chiar atât de deştept” sau „Poate că a fost şi vina lui”. Dar atunci când ne aflăm noi în situaţia asta şi nu înţelegem de ce (fiindcă ştim că suntem şi deştepţi şi că nu am greşit cu nimic), ne punem întrebarea dacă nu cumva fenomene economice mai importante decât aspectul cravatei Sales Managerului de la ultimul Board au un impact mai important asupra insuccesului în afaceri. Şi atunci, când ne gândim la asemenea fenomene şi procese care ne afectează „pe toţi”, avem nevoie de o teorie. Economică. Nu juridică, psihologică, estetică sau medicală.

Teoria economică nu poate să îţi spună când să îţi schimbi cravata sau să îţi scoţi câinele la plimbare. Ea poate să îţi spună de fapt puţine lucruri în ceea ce priveşte acţiunea ta individuală. A concluziona că „Verdele este verde” în economie pare pentru mulţi a fi puţin. Dar, per a contrario, spui multe atunci când afirmi acest lucru şi anume: că verdele nu este alb, că verdele nu este negru şi aşa mai departe. Într-o lume discromatică din punct de vedere al adevărului economic, nu este puţin lucru.

Închideţi puţin radioul şi ascultaţi următoarele: criza financiară actuală nu se datorează nici lăcomiei de a obţine profit, nici slăbirii încrederii investitorilor sau consumatorilor în creşterea economică, nici pierderii vigilenţei autorităţilor în reglementarea industriei financiare sau al proliferării turbo-derivatelor şamd. Adica toate presupunerile din mass-media şi din parlamente. Criza nu este eşecul capitalismului ba dimpotrivă: al intervenţionismului public iresponsabil. Criza este un fenomen macro-economic datorat expansiunii monetare din marile economii din deceniile trecute. Înainte de a-i condamna pe bancheri privaţi, oamenii de afaceri sau chiar pe consumatori pentru excese, jurnaliştii investigativi de la Ştiri ar trebui să îi întrebe pe cei care iau deciziile în principalele bănci centrale din lume ce au făcut în ultimii 20 de ani. Căci paradoxal, criza este o perioadă de însănătoşire a economiei. O perioadă în care politici eronate ies la iveală. Iar investitorii descoperă că convingerile lor cu privire la consumatori, la dorinţele acestora, se dovedesc eronate. Astăzi, se plătesc costurile epocii de „Credit cu buletinul”, când dacă aveai adeverinţă de şomaj primeai pe lângă credit şi mulţumirile băncii. Care, la rândul ei, primea mulţumirile băncii centrale. Era epoca prosperităţii pe datorie, a huzurului în rate. Evident, într-o economie globală, politica monetară a unora este mai nocivă decât a altora. Suburban spus, peştele de la cap se împute.

Acum, că avem o criză, ce facem cu ea? Din nou, vă repet că un economist nu poate prevedea ora de decolare a viitorului zbor al economiei mondiale. Cine anunţă că sunt 2 trimestre, 1 an sau 1 deceniu nu face decât flotări intelectuale. Experienţa Japoniei în anii 90 ne poate arăta că o criză poate dura, în diferite forme, şi un deceniu (iar conjunctura favorabilă lor a fost că restul lumii nu se afla în criză). Atât timp cât cauzele fundamentale ale crizei – şi anume sistemul instituţional financiar-monetar precum şi politicile monetare ale băncilor centrale – nu sunt cu adevărat dezbătute, orice tratament nu este decât un faringosept oferit bolnavului de gripă. Într-un asemenea context, ieşirea din criză nu poate fi decât accidentală. Deci ar fi bine să vă împrieteniţi cu ea, căci va sta destul de mult prin preajmă.

Ce sfaturi însă se pot da unui om de afaceri de către un economist de la catedră astăzi? Iată un exerciţiu intelectual pe care l-am putea întrupa într-o listă de instrucţiuni. Atenţie, nu este nevoie să vă mai spunem că cafeaua poate fi fierbinte. Deci este bine să o serviţi după cum vă place de rece:

• Redu îndatorarea: principala sursă de faliment este imposibilitatea restituirii creditelor: toată lumea este mai aversă la risc deci nu ar fi bine să fii tu spărgătorul de grevă;
• Reaminteşte-şi că succesul tău în afaceri depinde nu de relaţia cu banca ci de relaţia cu clienţii: cea mai bună sursă de finanţare pentru orice companie sunt cei care îşi dau bani şi nu îi cer înapoi;
• Dacă un client îţi cere să îţi razi mustaţa, fă-o: sunt destui concurenţi fără mustaţă;
• Nu cădea în iluzia că „clientul plăteşte oricât mai mult pentru calitate”; în ziua de azi, poţi cumpăra ca şi consumator de multe ori calitate şi cu un preţ mic;
• Nu te baza pe „alianţele strategice” sau „parteneriatele tactice” din trecut: până la urmă, deşi nu îţi vine să crezi, pentru mulţi clienţi sau parteneri de afaceri nu mai eşti cu totul special;
• Chiar are nevoie fiecare angajat de laptop, maşină de serviciu sau mobil pe firmă? Se va supăra când i le iei dar stai liniştit: CV-ul lui a fost trimis la alte firme încă înainte de începutul crizei şi încă nu l-a sunat nimeni;
• Evident, nu te lua de tipul de la IT care are grijă de securitatea reţelei; şi nici de ăia sau alea care ştii că sunt băieţi deştepţi sau fete pe care nu le poţi păcăli;
• Las-o mai moale cu week-end-urile de team-building: cea mai bună modalitate de a ridica moralul salariaţilor este să îi plăteşti salariul iar dacă chiar îţi place de o subordonată, poţi să o inviţi la o cafea în oraş şi nu în Poiană;
• Întreabă-te dacă orice activ pe care îl deţii ar putea produce mai mulţi bani; nu ezita să îl împarţi cu o altă firmă; o mică chirie pe jumătate din depozitul din fundul curţii nu strică; sau o parcare privată pe iarba verde din faţa sediului care oricum te costa să o întreţii;
• Întreabă-te care este rolul fiecărui angajat pe care îl plăteşti; cât produce blonda de la resurse umane pentru firmă? nepotul prietenului vărului tău poate că nu îşi justifică salariul pe care i-l dai;
• Întreabă-te ce face în firmă chiar şi propriul tău nepot: de multe ori, este mai bine să îi dai bani de buzunar din propriul tău salariu decât din fondul de salarii al firmei. Oricum, pentru el nu prea contează căci la ultimul club din urbe care s-a deschis nu îi cer adeverinţă de salariat pentru a intra;
• Ştim cu toţii că a apărut un nou facelift la modelul tău auto preferat; amână cu 2 ani achiziţionarea lui. Mai bine mai târziu decât să îl vinzi la jumătate din preţ peste 1 an; oricum, între timp mai scade şi preţul de catalog ... şi poate mai apare un alt facelift mai reuşit;
• Dacă plăteşi cash, eşti mai convingător faţă de furnizori: descoperi cu surprindere că primeşti felicitări de la ei de ziua ta de naştere;
• Dacă ai avea contracte cu guvernul într-o ţară dezvoltată, ai fi fericit: ăştia plătesc bine şi la timp, căci nu sunt banii lor. Dacă eşti însă într-o ţară nu atât de dezvoltată (precum fosta provincie romană Dacia), ai putea afla cu surprindere că agenţiei cu care lucrezi i-a fost tăiat bugetul pe la jumătatea anului iar pe următoarele luni nu mai are bani de contracte;
• Dacă lucrurile nu se îndreaptă repede, fii cu ochii pe inflaţie: îţi ieftineşte datoriile dar îţi mănâncă şi din creante şi îţi erodează din valoarea lichidităţilor;
• Ca strategie, nu ignora scenariul „cel mai nasol”: care sunt primele produse la care renunţi? care sunt primele active pe care le vinzi?
• Sunt unii care îţi spun că în criză poţi să faci mai mulţi bani decât în mod normal: evident, pot avea dreptate dar probabilitatea este la fel de mare ca şi cea de a câştiga la ruletă;

În mod fundamental, nu te baza pe ştirea că criza se va încheia peste 5 luni, 2 săptămâni, 3 zile şi 4 ore. Tipul cu ochelari de la televizor s-ar putea să nu fie atât de deştept pe cât pare. Eşti dispus să îţi pariezi averea pe ochelarii şi graficele lui?

Evident, ştiai dinainte că verdele este verde. Dar nu strică să îţi mai spună cineva. Dacă mai citeşti încă articolul, nu este o veste bună. Mai bune pune mâna pe telefon şi sună-l încă o dată pe clientul care nu te-a plătit!

O criză cât mai plăcută!