Litigiu de muncă. Gestiune colectivă. Răspundere materială. Lipsa vinovăţiei. Consecinţe

Expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză a stabilit că pierderile de produse petroliere înregistrate în gestiunea analizată se datorează unor cauze exterioare pârâţilor, în principal sistemului defectuos de înregistrare a produselor, imputabil reclamantei.

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 27.09.2004, reclamanta SNP P..A. – Sucursala Argeş a chemat în judecată mai mulţi pârâţi, pentru a fi obligaţi să-i plătească o sumă reprezentând contravaloarea produselor petroliere, diferenţă minus în gestiunea colectivă.

În motivarea acţiunii a susţinut că, urmarea inventarului efectuat în gestiunea Staţiei nr.8 Câmpulung, unde pârâţii îşi desfăşoară activitatea, s-a constatat o lipsă de 16.794.000 lei la produse petroliere pe perioada 1.12.2002 – 30.06.2003.

Tribunalul Argeş, prin sentinţa civilă nr. 521/CM din data de 19.10.2005 a respins acţiunea, reţinând următoarele:

Pârâţii funcţionează la Staţia nr. 8 Câmpulung, având atribuţii de gestiune, potrivit contractelor individuale de muncă şi fişei postului, iar urmarea inventarierii efectuate în gestiunea acestora, ce a avut în vedere perioada 01.12.2002 – 30.06.2003, s-a stabilit o lipsă totală de 16.794.000 lei.

S-a mai reţinut că potrivit art. 24 din Legea nr. 22/1969, gestionarii răspund de principiu material pentru cauzele provocate în gestiuni, iar potrivit art. 27, în situaţia în care paguba a fost cauzată împreună cu alţi angajaţi, răspunderea se stabileşte proporţional cu contribuţia fiecăruia la producerea acesteia.

Pe de altă parte a reţinut că în temeiul art. 270 din CM, salariaţii răspund patrimonial pentru pagubele cauzate angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor, fiind exoneraţi în cazuri de forţă majoră sau alte cazuri neprevăzute care nu puteau fi înlăturate, ori atunci când acestea se încadrează în riscul normal al serviciului.

În cauză, existenţa prejudiciului în gestiunea pârâţilor este de necontestat, discutabilă fiind vinovăţia acestora, din conţinutul raportului de expertiză efectuat în cauză rezultând că pierderile de produse petroliere înregistrate de reclamantă se datorează următorilor factori: diferenţe mari de temperatură dintre temperatura carburantului aprovizionat cu cisterna şi temperatura carburantului existent în rezervor, existenţa golurilor mari în rezervoare care favorizează procesul de vaporizare şi implicit de pierdere a produselor, evidenţa este ţinută de reclamantă în unităţi de volum (litri) şi nu în unităţi de masă (kg.), care sunt constante, lipsa unei vânzări fluente a produsului face ca pierderile datorate elementului variabil de temperatură, implicit densitatea, să crească.

În consecinţă, expertul a apreciat că lipsurile în discuţie se datorează sistemului defectuos de înregistrare a produselor petroliere în unităţi de măsură variabile, fără ca acestea să fie corectate funcţie de variaţia de temperatură.

Raportul de expertiză a relevat că împreună cu părţile s-a verificat traseul produsului petrolier din rezervoare până la pompa de alimentare, constatându-se că nu există modalitate de neînregistrare a produsului la livrare, iar părţile în prezenţa expertului au convenit că nu există un mod de sustragere a acestora din rezervoare sau pe traseul rezervor-pompă fără ca acestea să nu fie înregistrate.

În această situaţie, instanţa a conchis că nu se reţine vinovăţia pârâţilor ca element al răspunderii patrimoniale în producerea prejudiciului şi că dimpotrivă, în cauză sunt incidente disp. art. 29 lit. b) din Legea nr. 22/1969 care stipulează că, răspunde integral angajatul care, nesocotind îndatoririle sale de serviciu a adus pagube unităţii prin aceea că nu a luat măsurile necesare pentru păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare.

Şi în fine, a reţinut că potrivit fişei postului, pârâţii nu aveau ca atribuţii de serviciu luarea măsurilor pentru păstrarea bunurilor în condiţii corespunzătoare, acestea presupunând parametrii tehnici şi nu de gestionare a produselor petroliere, specifice sarcinilor lor de serviciu.

Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei de mai sus, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în sensul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă şi art. 3041 Cod procedură civilă, susţinând în esenţă următoarele:

Sub aspectul primului motiv de recurs a susţinut că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a Ordinului M.I.C. nr. 321/2000, incident perioadei august – septembrie 2003 când s-a produs prejudiciul, precum şi a dispoziţiilor art. 29 lit.b) din Legea nr. 22/1969, coroborate cu fişa posturilor pârâţilor, din care rezultă atribuţiile acestora în sensul actelor normative invocate.

Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs, a susţinut că instanţa şi-a întemeiat exclusiv convingerea pe concluziile raportului de expertiză, care a dat o interpretare greşită reglementărilor legale aplicabile cauzei, ignorând Instrucţiunile de lucru nr.19988, referitoare la recepţia cantitativă a produselor petroliere, potrivit cărora în situaţia în care densitatea produsului prezintă diferenţe în minus, lucrătorul gestionar este obligat să anunţe şeful depozitului furnizor pentru a analiza cauzele şi a lua măsurile care se impun, lucru pe care pârâţii nu l-au făcut.

Recursul a fost respins ca nefondat, întrucât corect a reţinut tribunalul, că în gestiunea pârâţilor s-a constatat o lipsă, şi că în cazul acestora operează o prezumţie de culpă, ce a fost înlăturată în mod legal.

Dispoziţiile Legii nr. 22/1969 cu privire la angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor se coroborează cu disp.art. 270 din CM referitoare la răspunderea patrimonială a angajaţilor, în sensul că aceştia nu răspund de pagubele provocate în caz de forţă majoră ori alte cauze neprevăzute şi nici atunci când acestea se încadrează în riscul normal al serviciului.

Expertiza tehnică de specialitate efectuată în cauză a stabilit că pierderile de produse petroliere înregistrate în gestiunea analizată se datorează unor cauze exterioare pârâţilor, în principal sistemului defectuos de înregistrare a produselor, imputabil reclamantei.

Cu prilejul efectuării lucrării, în prezenţa reprezentantului reclamantei şi pârâţilor s-a experimentat traseul produsului petrolier din rezervoare până la pompa de alimentare şi s-a stabilit că nu există modalitate de neînregistrare la livrare, ambele părţi fiind de acord că nu se pot sustrage produse petroliere din rezervoare pe acest traseu fără a fi înregistrate.

Cu alte cuvinte, reprezentantul reclamantei a recunoscut imposibilitatea sustragerilor de către pârâţi şi defectuosul sistem de înregistrare a produselor petroliere în unităţi de măsură variabile, ce nu sunt corectate funcţie de variaţia de temperatură.

În motivele de recurs reclamanta a arătat, recunoscând încă o dată, situaţia de fapt evocată, că vinovăţia pârâţilor constă în aceea că nu au încunoştinţat pe şeful depozitului furnizor referitor la situaţia expusă, pentru a lua măsurile ce se impun.

Din această perspectivă instanţa de fond a reţinut corect potrivit art. 29 lit. b) din Legea nr. 22/1969, că angajaţii răspund pentru pagubele aduse unităţii dacă nu au luat măsurile necesare pentru păstrarea lor în condiţii corespunzătoare, însă conform fişei postului, pârâţii nu aveau atribuţii în sensul celor menţionate, acestea presupunând parametrii tehnici şi nu de gestionare a produselor petroliere.

De altfel, potrivit atribuţiilor şi pregătirii lor, gestionarii nici nu au cunoştinţele tehnice specifice pentru a sesiza modul defectuos de înregistrare a produselor petroliere la variaţii de temperatură şi nici nu au obligaţia să cunoască acest lucru.

Pentru aceste considerente, a fost menţinută ca legală decizia recurată, cu consecinţa respingerii căii de atac.

(Decizia nr. 20/R/24.01.2006 - Curtea de Apel Piteşti).