Lupta cu băncile: o poveste fără sfârşit

În acest context, apariţia mult dezbătutei Ordonanţe nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori părea a fi un colac de salvare pentru mulţi dintre împrumutaţi. Realitatea s-a dovedit a fi însă cu totul alta, în condiţiile în care, la mai mult de două luni de la intrarea în vigoare a actului normativ, acesta rămâne mărul discordiei dintre instituţiile bancare, B.N.R., autorităţile de concurenţă, protecţia consumatorului şi clienţi.

Numărul clienţilor nemulţumiţi este într-o continuă creştere, doar în perioada 10 - 24 august 2010, structurile teritoriale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului înregistrând 133 de reclamaţii vizând domeniul bancar. În topul celor mai reclamate probleme s-a situat detaşat comisionul de risc, refuzul restituirii sumelor încasate şi dobânda majorată ilegal.

Termenul limită pentru actualizarea contractelor Prevederile Ordonanţei au devenit obligatorii pentru toate instituţiile de creditare începând cu data intrării în vigoare, respectiv 21 iunie 2010 şi se aplică:

• contractelor de credit, inclusiv contractelor de credit garantate cu ipotecă sau cu o altă garanţie pentru proprietatea imobiliară sau garantate printr-un drept privind proprietatea imobiliară;
• contractelor de credit al căror scop îl constituie dobândirea sau păstrarea drepturilor de proprietate asupra unui teren sau asupra unei clădiri existente sau proiectate, indiferent de valoarea totală a creditului;
• contractelor de leasing.

Întrucât actul normativ se aplică nu doar contractelor noi, cât şi celor aflate în derulare, indiferent de valoarea acestora, instituţiile de creditare au la dispoziţie 90 de zile, de la data intrării în vigoare, pentru îndeplinirea obligaţiilor de asigurare a conformităţii convenţiilor de credit cu noile reglementări. Termenul de 90 de zile prevăzut pentru actualizarea contractelor la forma legală nu reprezintă o perioadă de derogare de la aplicarea prevederilor legale, considerându-se că toate clauzele din contractele de credit ce contravin actului normativ sunt nule de drept începând din data de 21 iunie 2010.

Măsurile legale împotriva băncilor

În caz de neconformitate a convenţiei de credit cu noile reglementări şi de inacţiune a instituţiei de creditare în vederea îndeplinirii obligaţiilor impuse, consumatorul are la dispozitie două căi legale:

• sesizarea Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor sau a Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfaşoară activitatea instituţia bancară;
• promovarea unei acţiuni în justiţie prin care să se constate existenţa clauzelor abuzive, modificarea contractului de credit în sensul înlăturării acestora şi restituirea sumelor nelegal încasate.

În ceea ce priveşte reclamaţiile şi sesizările, acestea pot fi depuse de către consumatori persoane fizice sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii. Constituirea consumatorilor în asociaţii prezintă două avantaje majore: lupta cu banca e mai uşoară decât pe cont propriu, iar acţiunea în justiţie este scutită de la plata taxei de timbru judiciar.

În acest sens, peste 100 de clienţi ai diferitelor instituţii bancare, nemulţumiţi de serviciile creditorilor, au decis în aceste zile să facă front comun pentru a-şi apăra împreună drepturile şi pentru a stabili o strategie de luptă împotriva băncilor.

Importanţa notificării băncilor

Notificarea prealabilă a băncii prezintă importanţă deosebită. Aceasta derivă din faptul că atât Protecţia Consumatorului, cât şi instanţa de judecată pot fi sesizate abia după ce se va fi încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte. Astfel, notificarea scrisă în relaţia cu creditorul, urmată eventual de un refuz al acestuia de a aplica prevederile Ordonanţei, constituie suportul legal pentru procedura ulterioară.De asemenea, în situaţia în care consumatorul nu este de acord cu actul adiţional de modificare a contractului existent, notificarea scrisă a creditorului este obligatorie – în caz contrar se prezumă acceptarea tacită.

Notificarea poate fi depusă la registratura instituţiei de credit, cu număr de înregistrare, sau trimisă prin poştă, cu confirmare de primire.

Concluzii

Cel puţin o parte dintre consumatori vor avea câştig de cauză fără a apela la justiţie, deoarece băncile nu-şi vor permite să piardă clienţii buni, în contextul lipsei celor noi. Instituţiile bancare vor avea astfel tot interesul să-şi păstreze clienţii, oferindu-le condiţii avantajoase de creditare, ce ar trebui să coboare la nivelul celor practicate pentru creditele noi. Celorlalţi, pe cont propriu sau constituiţi în asociaţii, nu le rămâne decât să se înarmeze cu multă răbdare şi perseverenţă, având în vedere că punerea în practică a obligaţiei de a face instituita în sarcina băncilor reprezintă un drum destul de anevoios.