Necesitatea regândirii reglementării şi impozitării jocurilor de noroc

„Nu există ceva mai bun pentru stat decât legi bine alcătuite”. (Euripide).

„Atunci vor fi republicile fericite:
când domnitorii vor gândi sau gânditorii vor domni.” (Platon)

Rezumat. Prin Codul fiscal, „venituri din premii şi din jocuri de noroc” se pun pe picior de egalitate, din punctul de vedere al impozitării, cu „veniturile din muncă”, cu „câştigurile fără muncă”, cu „câştigurile din hazard”, adică cu „câştigurile din jocuri de noroc”. Considerăm că este inadmisibil să se reglementeze, prin aceleaşi articole de lege, impozitarea veniturilor din muncă cu câştigurile fără muncă, din hazard, din jocuri de noroc. În timp ce pentru „câştigurile fără muncă”, din hazard, din jocuri de noroc, se acordă facilităţi fiscale, adică scutiri de la impozitare, pentru veniturile obţinute din muncă nu se acordă nicio facilitate fiscală.

Cuvinte/concepte cheie: joc de noroc; câştigurile fără muncă; venit din muncă; joc de hazard; câştigurile din hazard; câştigurile din jocuri de noroc; impozitare; facilităţi fiscale; sumă neimpozabilă.

Jocurile de noroc pot fi definite ca “a risca bani pe ceva ce este la întâmplare, în încercarea de a-i înmulţi”. „Joc de noroc” sau „Joc de hazard” (în arabă „hazard”înseamnă „joc cu zaruri”) este denumită categoria de jocuri unde pierderea sau câştigul depind în mare parte de întâmplare,

Câştigurile la jocurile de noroc depind în cea mai mare parte de hazard, de noroc şi în foarte puţine situaţii de iscusinţa jucătorului.

Astfel, jocul de ruletă practicat în cazinouri nu poate fi influenţat deloc de inteligenţa jucătorului, ci numai de întâmplare, pe când jocul „Black Jack” (jocul de cărţi 21) depinde, numai după ce intervine norocul, într-o oarecare măsură de „flerul” (de simţul de orientare rapidă într-o împrejurare dificilă din timpul jocului, de perspicacitatea) şi de inteligenţa jucătorului.

Corect ar fi ca în legislaţia fiscală:

• 1. Să se definească noţiunea de „jocuri de noroc”.
• 2. Noţiunea de „venit” să se folosească pentru ceea ce este obţinut prin muncă, iar noţiunea de „câştig” să se folosească pentru ceea ce este obţinut fără muncă, precum din jocuri de noroc.
• 3. Reglementarea impozitării veniturilor din muncă, indiferent de sursa acestora, să se facă distinct şi diferit faţă de impozitarea veniturilor fără muncă, adică a câştigurilor, indiferent de sursa acestora, precum jocuri de noroc etc.

Paradoxal, în Codul fiscal, Titlul III. „Impozitul pe venit”, Capitolul VIII. „Venituri din premii şi din jocuri de noroc”, articolele 75, 76 şi 77, se pun pe picior de egalitate, din punctul de vedere al impozitării, „veniturile din muncă” cu „câştigurile fără muncă”, cu „câştigurile din hazard”, adică cu „câştigurile din jocuri de noroc”.

Considerăm că este inadmisibil să se reglementeze prin aceleaşi articole de lege impozitarea atât pentru „venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii”, cât şi pentru „câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot” (a se vedea articolele 75, 76 şi 77 din Codul fiscal, redate mai jos).

În timp ce pentru „câştigurile fără muncă”, din hazard, din jocuri de noroc, se acordă facilităţi fiscale, adică scutiri de la impozitare [a se vedea art. 77, alin. (4)], pentru veniturile obţinute prin muncă, cu multă trudă (după o întreagă viaţă de muncă cerebrală intensă), constând din „venituri sub formă de premii de orice fel, acordate oamenilor de cultură, ştiinţă şi artă la gale, simpozioane, festivaluri, concursuri naţionale sau internaţionale, concursuri pe meserii sau profesii”, nu se acordă nicio facilitate fiscală.

Prin Codul fiscal se prevede:

„Art. 77.[…] (4) Nu sunt impozabile veniturile obţinute din premii şi din jocuri de noroc, în bani şi/sau în natură, sub valoarea sumei neimpozabile stabilită în sumă de 600 lei, realizate de contribuabil:

a) pentru fiecare premiu;

b) pentru câştigurile din jocuri de noroc, de la acelaşi organizator sau plătitor într-o singură zi.”.

Prin Normele metodologice de aplicare a art. 77 din Codul fiscal se dispune:

„[…] 1511. Începând cu data de 1 mai 2005 inclusiv, veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinere la sursă, aplicându-se cotele de impozit de mai jos asupra venitului net calculat ca diferenţă între venitul brut şi suma neimpozabilă de 600 lei, astfel:[…]”.

Cu asemenea teribiliste şi aberante prevederi legale: (1) nu se stimulează munca, nu se frânează viciile, nu se reduc câştigurile fără muncă; (2) nu se aplică principiile de echitate socială şi fiscală nici în distribuirea veniturilor şi nici în impozitarea acestora; (2) are loc un proces de redistribuire parazitară a veniturilor: cei care nu muncesc sunt stimulaţi tot mai mult să nu muncească.

Psihiatrii vorbesc despre jocul de noroc patologic în situaţia în care acest comportament persistă dincolo de efectele devastatoare în plan material, familial, social, profesional.

Asemănător cu ce se întâmplă în cazul consumului de droguri, jocul de noroc dezvoltă fenomenul de dependenţă, în sensul că apare nevoia de a creşte "doza" pentru a obţine o stare de bine şi de venituri cât mai mari şi fără muncă, iar încercarea de a stopa jocul se însoţeşte de efecte fizice şi psihice asemănătoare dezobişnuirii de droguri (sevrajului): iritabilitate, nelinişte, dificultăţi de concentrare sau dispoziţie depresivă.

Psihiatrii atrag atenţia că nu e de glumit cu jocurile de noroc.

Cu toate că sunt cunoscute (şi încă vii în amintirea noastră) numeroasele şi gravele neajunsuri pe care le-au generat practicarea unor jocuri de noroc (devenite o adevărată problemă naţională majoră), precum „Caritas-ul”, politicienii, parlamentarii şi guvernanţii nu adoptă măsurile legislative ce se impun pentru stoparea şi prevenirea producerii unor asemenea fenomene.

Noi procedăm contrar raţiunii umane şi legilor şi principiilor economice elementare, exprimate de Arthur Laffer printr-o maximă de o rară frumuseţe: „Nu–i plătiţi pe cei care nu muncesc şi nu–i taxaţi pe alţii pentru că muncesc”.

Faţă de cele de mai sus se impune a aminti făcătorilor de legi din ţara noastră şi o maximă a lui Platon (427-347 î.H.), care atrăgea atenţia încă de acum (aproape) 2.500 de ani că „Atunci vor fi republicile fericite: când domnitorii vor gândi sau gânditorii vor domni.”.

Dezvoltarea economică şi socială a unei ţări, prosperitatea acesteia, bunăstarea întregii populaţii, armonia şi pacea socială depind în foarte mare măsură şi de raţiunea cu care sunt făcute legile.

Cu speranţa că vor fi sensibilizaţi politicienii, parlamentarii şi guvernanţii pentru a adoptă măsurile legislative ce se impun pentru stoparea şi prevenirea producerii numeroaselor şi gravelor neajunsuri pe care le generează şi în prezent practicarea unor jocuri de noroc (devenite o adevărată problemă naţională majoră), am considerat necesar a aminti principalele elemente a ceea ce a fost Caritas-ul.