Obligaţii PFA
Conform recentelor modificări aduse Codului fiscal, va trebui să aveţi în vedere prevederile legate de posibilitatea reconsiderării activităţii PFA-ului dvs. ca fiind dependentă, dacă se îndeplinesc anumite condiţii:
- Beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv faţă de organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru.
- În prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu.
- Plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi îndemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură.
- Plătitorul de venit suportă îndemnizaţia de concediu de odihnă şi îndemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.
În concluzie, dacă nu îndepliniţi niciunul din criteriile de dependenţă menţionate mai sus, atunci activitatea dvs. se poate considera a fi independentă de clientul dvs, aşadar situaţia PFA-ului dvs. este la fel ca cea anterioară apariţiei OUG nr. 58/2010, deci nu veţi datora contribuţii individuale de somaj şi pensie, fiind obligatorie doar contribuţia individuală de sănătate.
În caz contrar, dacă îndepliniţi unul din criteriile de dependenţă de mai sus, activitatea dvs. faţă de clientul respectiv va fi reconsiderată ca fiind de natura angajat/angajator, aşadar plătitorul de venituri va avea obligaţia reţinerii la sursă atât a contribuţiilor sociale ale sociatetăţii, cât şi ale dvs. ca şi angajat.
În plus, un alt aspect de clarificat ar fi dacă sunteţi în acelaşi timp angajată a aceluiaşi client pentru care desfăşuraţi, în plus, şi activitate în baza contractului pe PFA, deoarece, în acest caz, există posibilitatea reconsiderarii activităţii PFA-ului dvs., ca fiind dependentă de firma respectivă.
VIDEO
ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ
În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.