Probleme şi soluţii în stabilirea obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală

1. Stabilirea şi administrarea plătitorilor de obligaţii bugetare

1.1. Stabilirea obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală în cazul în care persoana fizică prestează servicii către o persoană JURIDICĂ

Prin Codul fiscal trebuie să se prevadă că, în condiţiile în care o persoană fizică obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la o persoană juridică, atât contribuţiile bugetare, cât şi impozitul, se calculează şi se reţin de angajator prin stopaj la sursă, iar impozitul calculat şi reţinut are regimul fiscal de „impozit FINAL”.

În condiţiile adoptării soluţiilor propuse prin acest material, pe lângă eliminarea în totalitate a numeroaselor şi gravelor neajunsuri existente în prezent, s-ar obţine şi deosebit de mari efecte benefice, cele mai importante dintre acestea fiind prezentate în anexa nr. 1.

Aplicarea, începând cu 1 iulie 2010, a „Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale”,  a cauzat, în perioada 25 august – 2 septembrie 2010, o adevărată revoltă fiscală a intelectualilor-contribuabili, consecinţele fiind neaplicarea acesteia în forma iniţială şi intervenţia guvernanţilor pentru modificarea sa.

În condiţiile în care o persoană fizică obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală cu caracter de continuitate, pe baza unei forme contractuale, de la o persoană juridică, atât calculul obligaţiilor bugetare, cât şi al impozitului, trebuie să se facă după aceleaşi prevederi legale pe baza cărora se calculează obligaţiile bugetare şi impozitul pentru salariaţi.

În toate cazurile în care impozitul calculat şi reţinut are regimul fiscal de „impozit FINAL”, persoana fizică nu are nicio obligaţie, nici de plată şi nici de declarare a veniturilor obţinute, caz în care se elimină toate neajunsurile prezentate în anexa nr. 1.

Impozitul calculat şi reţinut, conform celor de mai sus, se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut.

În anexa nr. 2 se prezintă un exemplu cu modul de calcul al impozitului FINAL de către angajator în condiţiile în care s-ar adopta reglementări în acest scop.

1.2. Stabilirea obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală în cazul în care persoana fizică prestează servicii tot către o persoană FIZICĂ

1.2.1. Varianta în care se stabileşte că persoana fizică plătitoare a venitului este cea care calculează, reţine şi plăteşte toate obligaţiile bugetare, atât cele datorate de angajat, cât şi cele datorate de angajator

În condiţiile în care persoana fizică obţine venituri de la o persoană fizică, problema devine foarte complexă.

Dificultatea reglementării corespunzătoare a acestei probleme izvorăşte din faptul că, în această variantă, persoană fizică plătitoare de venit are calitatea de angajator, motiv pentru care ar trebui (1) să calculeze, să reţină şi să plătească toate obligaţiile bugetare, atât cele datorate de angajat, cât şi cele datorate de angajator, şi (2) să întocmească şi să depună declaraţia prevăzută de lege pentru angajator.

În această variantă, persoana fizică beneficiară de venit, care are calitatea de prestator, asimilat angajatului, nu are nicio obligaţie fiscală, nici de plată şi nici de declarare a veniturilor obţinute.

Practic, o asemenea variantă este lipsită de eficienţă, cel puţin din următoarele cauze:

1. Unele persoane fizice angajatoare sunt neştiutoare de carte, altele au probleme cu scrisul şi cititul, iar cele mai multe ar ignora declararea şi plata obligaţiilor bugetare ce le revin.

2. Efectiv şi în mod real, cu foarte puţine excepţii (de circa 1-2% din total), persoanele fizice angajatoare nu ar avea pregătirea fiscală necesară pentru (a) calculul obligaţiilor bugetare, (b) declararea şi plata acestora, în deplină conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Soluţia ar fi plata unui contabil autorizat (sau a unei firme de specialitate, problemă şi mai grea), pentru efectuarea acestor lucrări, caz în care s-ar ridica alte complicate dificultăţi, precum:

2.1. Forma legală prin care să se încheie un asemenea contract, care ar trebui întocmit înaintea începerii efectuării cheltuielilor respective (spre exemplu, unele nunţi se arvunesc cu circa un an înainte, dată la care se şi plătesc avansuri muzicanţilor, soliştilor etc.).

2.2. Instruirea, de către contabil, a persoanei fizice angajatoare, cu privire la utilizarea formularelor (cu regim special) pentru evidenţierea cheltuielilor cu plata drepturilor de proprietate intelectuală.

În cazul în care persoana fizică angajatoare nu este aptă pentru efectuarea acestor operaţiuni, acestea ar trebui făcute de contabilul angajat.

Ori, este foarte greu de crezut că atât persoana fizică angajatoare, cât şi contabilul vor fi dispuse să meargă împreună, cu atât mai mult cu cât asemenea deplasări se fac şi sâmbăta şi duminica, în diferite locuri din ţară, în diferite medii.

2.3. Evidenţierea cheltuielilor cu plata drepturilor de proprietate intelectuală presupune procurarea şi folosirea formularelor prevăzute de lege, precum chitanţe şi/sau facturi, care sunt documente cu regim special, după care trebuie depuse cele nefolosite la organul fiscal spre verificare şi anulare.

3. Numeroase persoane fizice angajatoare ar fi foarte greu de identificat pentru a fi verificate, impuse şi/sau impozitate, după caz.

4. Chiar dacă ar fi identificate cele mai multe dintre persoanele fizice angajatoare care nu şi-au declarat şi/sau plătit contribuţia pentru pensie, pentru sănătate şi pentru şomaj, ar fi foarte greu de stabilit obligaţiile bugetare în sarcina lor şi trecerea la executarea silită.

În numeroase cazuri, una este persoana fizică angajatoare şi cu totul alta este persoana fizică plătitoare a venitului.

Spre exemplu, una este persoana care tocmeşte lăutarii la o nuntă (precum socrul mare, socrul mic, naşul, mirii, sau aceştia în diferite combinaţii) şi cu totul alta este persoana care plăteşte efectiv lăutarii.

Nu în puţine cazuri, la data la care organul fiscal merge la aceşti „angajatori” pentru verificare, impunere şi/sau impozitare, aceştia sunt în litigii pentru divorţ şi partaj, în care un punct esenţial îl constituie clarificarea veniturilor şi cheltuielilor efectuate cu nunta (şi cu botezul, în numeroase cazuri), cheltuieli care, din punctul de vedere al persoanelor fizice prestatoare, au regimul fiscal de „venituri din drepturi de proprietate intelectuală” supuse obligaţiilor bugetare la angajator, în acest caz.

Faţă de neajunsurile menţionate mai sus mai trebuie avut în vedere şi faptul deosebit de important că în această variantă are loc o creştere deosebit de mare a numărului de contribuabili care ridică serioase probleme organelor fiscale, probleme care sporesc substanţial cheltuielile de constatare, urmărire, încasare, executare silită etc., dar fără eficienţă, în cele mai multe cazuri veniturile încasate neputând acoperi nici cheltuielile respective.

Pentru a se înţelege această problemă, să luăm exemplul unuia dintre cei mai apreciaţi solişti de muzică populară care, să presupunem că într-un an cântă la 300 de evenimente, precum nunţi, botezuri, onomastici etc.

În varianta în care se stabilesc obligaţii bugetare numai în sarcina plătitorului de venituri, vor exista atâţia contribuabili cu probleme pentru organele fiscale câţi plătitori de venituri sunt, adică 300 în acest exemplu, în loc de unul singur cât ar fi în cazul în care toate obligaţiile bugetare s-ar stabili în sarcina prestatorului.

Acestea sunt numai o parte dintre numeroasele şi deosebit de serioasele neajunsuri care fac practic fără eficienţă această variantă de stabilire a obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.

1.2.2. Varianta în care se stabileşte că persoana fizică plătitoare a venitului calculează, reţine şi plăteşte obligaţiile bugetare datorate de angajator, iar persoana fizică beneficiară de venit calculează, reţine şi plăteşte obligaţiile bugetare datorate de angajat

În această variantă, persoana fizică plătitoare a venitului, în calitate de angajator, calculează, reţine şi plăteşte numai obligaţiile bugetare datorate de angajator, iar persoana fizică beneficiară de venit, în calitate de angajat, calculează, reţine şi plăteşte numai obligaţiile bugetare datorate de angajat.

Această variantă nu are aplicabilitate din cauza faptului că menţine toate neajunsurile existente în varianta precedentă, în care persoana fizică plătitoare a venitului calculează, reţine şi plăteşte toate obligaţiile bugetare, atât cele datorate de angajat, cât şi cele datorate de angajator.

Deosebirea, faţă de varianta precedentă, constă în multiplicarea neajunsurilor menţionate mai sus ca urmare a faptului că beneficiarii veniturilor, în cea mai mare parte a acestora, nu vor calcula, nu vor reţine şi nu vor plăti nici integral şi nici în termenul legal, obligaţiile bugetare datorate în calitate de angajat.

Şi în această variantă, ca şi în precedenta, are loc o creştere deosebit de mare a numărului de contribuabili care trebuie verificaţi, urmăriţi, executaţi silit etc. de către organele fiscale.

Continuând cu exemplul de mai sus, în această variantă vor exista 300 de contribuabili plătitorului de venituri, la care se mai adaugă şi contribuabilul beneficiar de venituri, în total fiind 301, în loc de unul singur cât ar fi în cazul în care toate obligaţiile bugetare s-ar stabili în sarcina prestatorului.

Un plus de neajunsuri, în această variantă, va fi cauzat şi de faptul că plătitorul de venituri va da vina pe beneficiarul de venituri şi invers.

Concluzia: nici această variantă nu are eficienţă practică, neajunsurile existente în cadrul acesteia fiind cu adevărat maxime.

Dacă cineva doreşte înregistrarea unui maximum de neajunsuri, poate fi sigur că îl va obţine dacă aplică această variantă.

1.2.3. Varianta în care se stabileşte că persoana fizică beneficiară a venitului este cea care calculează, reţine şi plăteşte toate obligaţiile bugetare, atât cele datorate de angajat, cât şi cele datorate de angajator

Această variantă prezintă numeroase şi însemnate avantaje, dintre care în cele ce urmează se prezintă cele mai importante.

1. Are loc o reducere la maximum a numărului de contribuabili care trebuie verificaţi, urmăriţi, executaţi silit etc. de către organele fiscale. Continuând cu exemplul de mai sus, în această variantă va exista un singur contribuabilul, în loc de 300 sau de 301, cum a fost prezentat în variantele precedente.

2. Exercitând o anumită activitate, care este şi activitatea de bază, profesională, pentru care are şi o anumită pregătire, şi pentru care cei mai mulţi deţin şi autorizaţii, fiecare asemenea contribuabil este preocupat şi reuşeşte să aibă şi un minimum de pregătire fiscală, fie şi la nivelul minim necesar pentru a nu încălca legea. Cei mai mulţi, fie că nu reuşesc să se descurce singuri, fie că sunt capabili să se descurce pe cont propriu, dar care câştigă destul de mult şi preferă să nu facă ei activitatea financiar-contabilă, vor plăti, în diferite variante de lucru, un contabil autorizat.

3. Activitatea fiind exercitată, în cea mai mare parte, în baza unei autorizaţii (ceea ce presupune că au fost luate deja în evidenţa organelor fiscale) şi de persoane care au o anumită pregătire, verificarea fiscală a acestora se va face cu destul de multă uşurinţă.

4. Obligaţia fiecărui plătitor de venituri va fi numai aceea de a depune lunar o singură declaraţie fiscală la organul fiscal de care aparţine (în a cărui rază teritorială se află). Aceasta ca urmare a faptului că respectivii contribuabili persoane fizice se vor afla în situaţia de a nu cunoaşte organele fiscale de care aparţine fiecare beneficiar de venit. Urmează ca organul fiscal respectiv (care primeşte aceste declaraţii) să le verifice, iar cele care nu-i aparţin să fie transmise organelor fiscale competente.

2. Determinarea mărimii optime a obligaţiilor bugetare

Problema deosebit de importantă care mai trebuie rezolvată este şi aceea a stabilirii optime a obligaţiilor bugetare pe care le are de plătit contribuabilul-prestator de servicii, adică persoana care obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

Pentru stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, trebuie să se pornească de la obligaţiile bugetare datorate de angajat şi angajator pentru veniturile din muncă, în România, în anul 2010, prezentate în anexa nr. 3.

Considerăm că în stabilirea obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală trebuie să se ia în considerare numai contribuţia pentru pensie, pentru sănătate şi pentru şomaj, pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajat şi angajator pentru veniturile din muncă.

Contribuţia pentru pensie, pentru sănătate şi  cea pentru şomaj, pentru condiţii normale de muncă, datorate de angajat şi angajator, pentru veniturile din muncă, în România, în anul 2010, sunt următoarele:

În ceea ce priveşte cota de impozit pe venit care trebuie luată în calcul, trebuie făcute următoarele precizări privind metodologia practică şi legală de calcul (1) ale contribuţiilor bugetare şi impozitului datorate de salariaţii cu venituri lunare de peste 3.000 de lei, adică de cei care nu mai beneficiază de deduceri, şi (2) ale persoanelor care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

2.1. Varianta în care obligaţiile bugetare se stabilesc la nivelul celor datorate de angajat şi de angajator

În această variantă contribuabilul ar avea de plătit următoarele obligaţii bugetare:

Este foarte greu de crezut că persoane care fie nu au plătit deloc până în prezent obligaţii bugetare, fie au plătit la un nivel derizoriu, vor accepta să treacă direct la plata către stat a 59% din venitul brut obţinut, deci aproape dublu decât plăteşte un salariat.

2.2. Varianta în care obligaţiile bugetare se stabilesc la nivelul celor datorate de salariat (angajat)

Stabilirea obligaţiilor bugetare la nivelul celor datorate de salariat (angajat) este prevăzută prin „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale”, prin care se dispune (sublinierile îmi aparţin):

„Art. III. (1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit.

(2) Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj.

(3) Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

(4) Obligaţia declarării, calculului, reţinerii şi plăţii contribuţiilor prevăzute la alineatul precedent revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Metodologia propusă prin prezenta lucrare pentru calculul şi declararea obligaţiilor bugetare datorate de persoanele care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală se fundamentează pe calculul şi plata obligaţiilor bugetare totale cu o cotă unică, de 30,0%, urmând ca prin Trezorerie să se defalce sumele respective pe destinaţiile stabilite prin lege.

În fundamentarea cotei unice de 30,0%, trebuie pornit atât de la prevederile art. III din O.U.G. nr. 58/2010, cât şi de la metodologia practică şi legală de calcul a contribuţiilor bugetare şi a impozitului datorate de salariaţii cu venituri lunare de peste 3.000 de lei, redată mai jos.

1. Din venitul brut (V.br.) se scad prima dată contribuţiile bugetare (C.bg.) în cotă de 16,5%.

Contribuţiile bugetare (C.bg.,lei) = venitul brut (V.br.,lei) x cota de contribuţiile bugetare (C.bg.%) = 100 x 16,5% = 16,5 lei.

2. Baza de calcul a impozitului pe venit (Iz.v.,lei) = venitul brut (V.br.,lei) – contribuţiile bugetare (C.bg.,lei) = 100 – 16,5 = 83,5 lei.

3. Impozitului pe venit (Iz.v.,lei) = [venitul brut (V.br.,lei) – contribuţiile bugetare (C.bg.,lei)] x 16% = (100 – 16,5) x 16% = 83,5 x 16% = 13,36 de lei.

Deci, din 100 de lei venit brut, impozitul efectiv calculat, reţinut şi virat la buget este de 13,36 de lei, adică de 13,36%.

Total obligaţii bugetare salariale = contribuţiile bugetare + impozitului pe venit = 16,5 + 13,36 = 29,86 de lei, nu de 16,5 + 16 = 32,5 lei cât rezultă prin simpla adunare a cotelor procentuale.

Concluzia: obligaţiile bugetare efectiv plătite de un salariat sunt de 29,86%, rotunjit 30%, şi nu de 16,5% + 16% = 32,5%.

Ca urmare, cota de impozit pe venit care trebuie luată efectiv în calcul în fundamentarea cotei unice cu care trebuie impozitate veniturile din drepturi de proprietate intelectuală este de 13,36%, rotunjit 13,40%.

În această variantă persoanele care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală ar avea de plătit următoarele obligaţii bugetare:

Notă:

1. Cota de impozit de 16% se aplică din (V.br. – C.bg. – deducerile personale).

2. Cota de impozit de 13,4% se aplică direct din V.br., fără ca acesta să mai fie afectat de deduceri şi/sau cote forfetare de cheltuieli.

Prin lege trebuie să se prevadă că persoanele care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală datorează obligaţiile bugetare totale cu cota unică de 30,0%, iar în Trezorerie ar urma să se defalce sumele respective pe destinaţiile stabilite prin lege.

3. Metodologia PROPUSĂ pentru calculul contribuţiilor bugetare şi al impozitului datorate de o persoană fizică în cazul în care aceasta obţine venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la o altă persoană fizică

1. Se determină venitul brut (V.br.) lunar.

2. Cota cu care se calculează totalul obligaţiilor bugetare = 30%.

3. Totalul obligaţiilor bugetare = venitul brut x 30%.

4. Venitul efectiv cuvenit = venitul brut – totalul obligaţiilor bugetare.

Exemplu:

• 1. Veniturile obţinute de un solist de muzică populară din activităţile prestate la diferite nunţi, botezuri şi alte petreceri au fost de 30.000 de lei.
• 2. Cota cu care se calculează totalul obligaţiilor bugetare = 30%.
• 3. Totalul obligaţiilor bugetare = venitul brut x 30% = 30.000 x 30% = 9.000 de lei.
• 4. Venitul efectiv cuvenit = venitul brut – totalul obligaţiilor bugetare = 30.000 – 9.000 = 21.000 de lei.

Acest contribuabil ar urma să întocmească şi să depună o singură declaraţie de impunere până pe data de 25 a lunii următoare, care este şi termenul de plată al obligaţiilor bugetare respective.

Prin lege se pot stabili termene de depunere şi de plată trimestriale sau semestriale pentru veniturile brute încasate sau de încasat sub un anumit plafon.

Plătitorul de venituri are numai obligaţia de a depune o singură declaraţie de impunere până pe data de 25 a lunii următoare.

4. AVANTAJELE aplicării metodologiei propuse

1. Cu o cotă de 30% pentru calculul obligaţiilor bugetare totale se asigură „pacea fiscală şi socială” din parte contribuabililor persoane fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la alte persoane fizice.

2. Altfel spus, cu o cotă de 30% pentru calculul obligaţiilor bugetare totale se asigură un mare grad de conformare voluntară şi de educaţie fiscală, ceea ce, pentru început, este un foarte mare câştig, atât din parte beneficiarilor de venituri, cât şi din cea a plătitorilor acestor venituri.

3. Nu trebuie uitat şi următorul fapt, deosebit de important: „Creşterea impozitelor este asemănătoare cu jumulitul unei gâşte: vrei să obţii numărul maxim de pene cu minimum de sâsâituri”. (Jean-Baptiste Colbert (1619 – 1683), ministrul de finanţe francez între 1665 – 1683). Ori, la început, gâştele sunt foarte gălăgioase fie şi numai la prindere, fără să mai vorbim de faptul că pot deveni violente sau agresive când încep să fie jumulite, dacă acest lucru nu se face cu atenţie. În prezent Guvernul se află în situaţia de a încerca să prindă şi să treacă la jumulitul, pentru prima dată, a numeroase gâşte. Pe parcurs, după ce acestea sunt inventariate, domesticite şi obişnuite cu jumulitul, totul devine mai uşor pentru Guvern.

4. Chiar şi numai prin obligarea la simpla depunere a unei declaraţii fiscale (fără nicio obligaţie bugetară) a plătitorilor de venituri are loc o consolidare a sistemului fiscal prin creşterea gradului de educaţie fiscală, de conformare voluntară, de introducere în sistem a unui număr tot mai mare de potenţiali contribuabili, dintre care unii sunt neştiutori de carte (dar bogaţi, şi nu prin muncă cinstită), alţii au probleme cu scrisul şi cititul, ambele categorii desfăşurând activităţi, până în prezent, în afara sistemului fiscal.

5. Istoria fiscală a celor mai dezvoltate ţări ale lumii demonstrează faptul că, în cele mai frecvente cazuri, atunci când s-a pus problema alegerii între eficienţă şi echitate, deciziile adoptate având în vedere numai eficienţa au generat numeroase şi grave consecinţe negative pe plan fiscal, economic şi social.

Pentru o mai bună edificare asupra consecinţelor negative generate de adoptarea unor decizii având în vedere numai eficienţa, în anexa nr. 4 se redă modul în care este prezentat impozitul pe cap de locuitor (capitaţia), în Dicţionarul de politică – Oxford, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001.

Anexa nr. 1

În baza prevederilor art. 52 alin. (2), lit. a) din Codul fiscal, veniturile din drepturi de proprietate intelectuală (din drepturi de autor) se impozitează în timpul anului cu cota de 10% din venitul brut.

Impozitul lunar reprezintă o plată anticipată în contul impozitului anual datorat la bugetul de stat, potrivit art. 82 din Codul fiscal.

Impozitul se calculează şi se reţine prin stopaj la sursă (nu se plăteşte venitul până nu se reţine impozitul datorat) şi se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul.

După încheierea anului fiscal veniturile din drepturi de proprietate intelectuală se consideră venit anual (conform art. 80 alin. 3 din Codul fiscal).

Persoanele juridice care au plătit drepturi de proprietate intelectuală sunt obligate ca, după încheierea anului fiscal, să comunice, în scris:

a) fiecărui beneficiar de venituri, venitul brut plătit acestuia şi impozitul calculat şi reţinut;

b) organelor fiscale de care aparţine fiecare beneficiar de venituri, venitul brut plătit fiecăruia şi impozitul calculat şi reţinut.

Pe baza înştiinţării (cu venitul brut şi cu impozitul calculat şi reţinut) primite de la plătitorul de venituri, contribuabilii care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală au obligaţia de a depune o declaraţie de venit la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal (conform art. 83 alin. 1 din Codul fiscal).

Declaraţia de venit se depune o dată cu declaraţiile speciale pentru anul fiscal, până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

După încheierea anului, organul fiscal trebuie să confrunte, pentru fiecare contribuabil în parte, dacă există concordanţă între datele din „înştiinţarea de venit” emisă de plătitor (persoană juridică) şi cele din „declaraţia de venit” a beneficiarului (persoană fizică), în special din punct de vedere al venitului brut şi al  impozitului calculat şi reţinut.

Conform art. 84 alin (1) din Codul fiscal, după încheierea anului fiscal, impozitul pe venitul net anual impozabil datorat este calculat de organul fiscal competent, pe baza declaraţiei de venit, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil din anul fiscal respectiv.

 Organul fiscal trebuie să calculeze „diferenţele de impozit anual de restituit de la buget către contribuabili”, cunoscut fiind faptul că, în toate cazurile, se înregistrează doar acest fel de diferenţe.

După ce a calculat „diferenţele de impozit anual de restituit de la buget către contribuabili”, fiecare organ fiscal trebuie să întocmească „Decizia de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice pe anul …” şi „Înştiinţarea de restituire”¹⁾ şi să le comunice către toţi contribuabilii care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală pentru a fi anunţaţi asupra diferenţelor de impozit pe care le au de primit de la buget.

Toate persoanele care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală, după ce au primit „Decizia de impunere” şi „Înştiinţarea de restituire” trebuie să se prezinte la organul fiscal pentru încasarea diferenţelor de impozit ce li se cuvin pe anul fiscal precedent.

Nu puţine sunt cazurile în care aceste diferenţe de impozit de restituit sunt de câţiva bani, în timp ce cheltuielile numai cu corespondenţa sunt de 5 – 7 lei, deci de câteva ori mai mari.

Dacă se au în vedere fie şi numai cheltuielile cu redactarea, listarea, punerea în plicuri, expedierea şi cheltuielile cu corespondenţa acestor documente, se înţeleg cheltuielile deosebit de mari generate în cadrul fiecărui organ fiscal cauzate de aplicarea unor asemenea teribiliste prevederi legale.

În condiţiile în care, pentru persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală de la o persoană juridică, s-ar prevedea prin Codul fiscal că obligaţiile bugetare şi impozitul se calculează de angajator, prin „stopaj la sursă”, iar „impozitul este FINAL”, s-ar obţine numeroase şi deosebit de mari efecte benefice, precum:

1. În cadrul organelor fiscale, eliminarea, în totalitate, a cheltuielilor materiale şi cu munca vie generate de:

1.1. Primirea, înregistrarea, citirea şi valorificarea datelor din declaraţiile depuse atât de plătitorul de venituri, cât şi de beneficiarii veniturilor

1.2. Îndosarierea, arhivarea şi gestionarea (păstrarea) pe mai mulţi ani a munţilor de declaraţii, care blochează importante spaţii, pe mai mulţi ani.

1.3. Stabilirea diferenţelor de impozit anual de restituit de la buget către contribuabili, cunoscut fiind faptul că, în toate cazurile, se înregistrează numai diferenţe de impozit de restituit de la buget către contribuabili

1.4. Întocmirea şi comunicarea „Deciziei de impunere”/„Înştiinţări de restituire” către toţi beneficiarii de venituri din drepturi de proprietate intelectuală prin care sunt anunţaţi asupra diferenţelor de impozit pe care le au de primit de la buget. Dacă se au în vedere fie şi numai cheltuielile cu redactarea, listarea, punerea în plicuri, expedierea şi cheltuielile cu corespondenţa acestor documente, se înţeleg cheltuielile deosebit de mari generate, în cadrul fiecărui organ fiscal, de aplicarea unor asemenea teribiliste prevederi legale.

2. În cadrul contribuabililor, eliminarea, în totalitate, a cheltuielilor materiale şi cu munca vie generate de:

2.1.„Obligaţia de a depune o declaraţie de venit la organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal” conform art. 83 alin 1 din Codul fiscal (C. f.).

3. Obligaţia depunerii de „declaraţii fiscale pentru anul fiscal pentru fiecare sursă de realizare a venitului”, obligaţie prevăzută şi după 1 ianuarie 2005 prin art. 83 alin. (1).

4. Încasarea „sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice”.

Anexa nr. 2

1. Datele problemei:

1.1. Venitul brut obţinut de un salariat din drepturile de proprietate intelectuală (din publicarea de articole într-o revistă, în luna august 2010)  = 700 lei.

1.2. Venitul brut obţinut din salarii din care s-a calculat şi reţinut contribuţia de sănătate = 800 lei.

1.3. Calculul obligaţiilor bugetare obţinute de acest salariat din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală s-a făcut având în vedere prevederile (1) art. 257 alin. (2) lit. e) din „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, (2) art. 2 din "Hotărârea Guvernului nr. 1051/2008 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată"; (3) art. 50 din „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, (4) art. III din „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale”, redate mai jos, însoţite de comentariile lămuritoare pentru acest caz.

2. Calcul al impozitului FINAL de către angajator în condiţiile în care s-ar adopta reglementări în acest scop (propuse prin acest material).

2.1. Venitul brut (V.br./d.p.i.) obţinut din drepturile de proprietate intelectuală = 700 lei.

2.2. Cheltuială deductibilă (C.d.) = 20% x V.br./d.p.i. = 20% x 700 = 140 de lei.

2.3. Venitul impozabil (V.iz.) = V.br./d.p.i. – C.d. = 700 – 140 = 560 de lei.

2.4. Impozitul FINAL = V.iz. x 16% = 560 x 16% = 89,60 de lei.

Plătitorul de venit înscrie în declaraţia pe care o întocmeşte şi o depune pentru toţi salariaţii (care trebuie să fie adaptată şi pentru această categorie de venituri) şi acest impozit, declaraţie care are ca termen de depunere la organul fiscal 25 ale lunii următoare, care este şi termenul de plată.

În condiţiile unei asemenea metodologii de calcul se elimină în totalitate toane numeroasele şi gravele neajunsuri prezentate în anexa nr. 1

În toate asemenea cazuri rezultă o cotă de impozit de 12,80%.

Mai precis şi explicit, această cotă de impozit, de 12,80%, rezultă din următorul calcul foarte simplu:

Venitul brut (V.br./d.p.i.) din drepturile de proprietate intelectuală = 100 lei.

Cheltuială deductibilă (C.d.) = 20% x V.br./d.p.i. = 20% x 100 = 20 de lei.

Venitul impozabil (V.iz.) = V.br./d.p.i. – C.d. = 100 – 20 = 80 de lei.

Impozitul FINAL = V.iz. x 16% = 80 x 16% = 12,80 de lei.

3. Prevederile legale care trebuie avute în vedere în calculul obligaţiilor bugetare din veniturile din drepturi de proprietate intelectuală.

3.1. „Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”, art. 257 alin. (2) lit. e) prin care se dispune (sublinierile ne aparţin):

„Art. 257. (1) Persoana asigurată are obligaţia plăţii unei contribuţii băneşti lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepţia persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1).

(2) Contribuţia lunară a persoanei asigurate se stabileşte sub forma unei cote de 5,5%, care se aplică asupra:

a) veniturilor din salarii sau asimilate salariilor care se supun impozitului pe venit;

b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfăşoară activităţi independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuţia, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar;

c) veniturilor din agricultură supuse impozitului pe venit şi veniturilor din silvicultură, pentru persoanele fizice care nu au calitatea de angajator şi nu se încadrează la lit. b);

d) indemnizaţiilor de şomaj;

e) veniturilor din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit;

f) veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor, veniturilor din dividende şi dobânzi, veniturilor din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere şi altor venituri care se supun impozitului pe venit numai în cazul în care nu realizează venituri de natura celor prevăzute la lit. a) - e), alin. 21 şi art. 213 alin. (2) lit. h), dar nu mai puţin de un salariu de bază minim brut pe ţară, lunar.

(21) În situaţia în care o persoană realizează venituri care sunt neimpozabile, contribuţia se calculează asupra veniturilor realizate.[…]”

Veniturile obţinute de această persoană din drepturi de proprietate intelectuală nu se supun contribuţiei de sănătate datorită faptului că mai obţine venituri din salarii, de 800 lei, care sunt mai mari decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, de 600 lei lunar în anul 2010.

3.2. "Hotărârea Guvernului nr. 1051/2008 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată", art. 2, care prevede:

"Art. 2. Începând cu data de 1 ianuarie 2009, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 600 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2009, reprezentând 3,529 lei/oră."

Prevederile H.G. nr. 1.051/2008 au rămas nemodificate până în prezent şi nici printr-un alt act normativ nu s-a modificat nivelul salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Având în vedere faptul că această persoană realizează venituri din una din sursele de venit prevăzute la art. 257 alin. (2) lit. a) - e) din Legea nr. 95/2006, respectiv din salarii, venit care este peste nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, pentru care plăteşte contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate, aceasta nu datorează contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate din venitul obţinut din drepturile de autor.

3.3. „Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”, art. 50, prin care se dispune (sublinierile ne aparţin):

 „Art. 50. Stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală

(1) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

a) o cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut;

b) contribuţiile sociale obligatorii plătite.

(2) În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, venitul net se stabileşte prin deducerea din venitul brut a următoarelor cheltuieli:

a) o cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut;

b) contribuţiile sociale obligatorii plătite.

(3) În cazul exploatării de către moştenitori a drepturilor de proprietate intelectuală, precum şi în cazul remuneraţiei reprezentând dreptul de suită şi al remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, venitul net se determină prin scăderea din venitul brut a sumelor ce revin organismelor de gestiune colectivă sau altor plătitori de asemenea venituri, potrivit legii, fără aplicarea cotei forfetare de cheltuieli prevăzute la alin. (1) şi (2).

(4) Pentru determinarea venitului net din drepturi de proprietate intelectuală, contribuabilii vor completa numai partea din Registrul-jurnal de încasări şi plăţi referitoare la încasări. Această reglementare este opţională pentru cei care consideră că îşi pot îndeplini obligaţiile declarative direct pe baza documentelor emise de plătitorul de venit. Aceşti contribuabili au obligaţia să arhiveze şi să păstreze documentele justificative cel puţin în limita termenului de prescripţie prevăzut de lege.”

3.4. „Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale”, art. III, care prevede (sublinierile îmi aparţin):

„Art. III. (1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit.

(2) Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj.

(3) Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale.

(4) Obligaţia declarării, calculului, reţinerii şi plăţii contribuţiilor prevăzute la alineatul precedent revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”.

Anexa nr. 3

Anexa nr. 4

Pentru o mai bună edificare asupra impozitului pe cap de locuitor (capitaţia), consider că se impune a cunoaşte modul în care este prezentat acesta în Dicţionarul de politică – Oxford, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001.

„Impozit pe cap de locuitor. În funcţie de diferitele sensuri ale lui poll [vot, cap, n.t.], termenul are două sensuri diferite, dar de o remarcabilă convergenţă:

1) Un impozit fix perceput pe cap de locuitor (poll însemnând ‹‹cap de om››, deci ‹‹persoană pe o listă››). Două vestite impozite pe cap de locuitor au fost percepute în Anglia: unul în 1381 (în realitate al treilea dintr-o serie începută în 1377) şi unul în 1990. Impozitul din 1381 a fost descris la vremea sa drept ‹‹nemaiauzit până acum››. Era greu de colectat şi a fost în mare parte eludat în locurile inaccesibile pentru perceptori, cum era Cornwall. A dus la răscoale serioase, iar Savoy Palace (lângă actuala Trafalgar Square) a fost incendiat. A fost abandonat din cauza rezistenţei populaţiei. Impozitul din 1990 (în Scoţia 1989) a fost şi el greu şi sâcâitor de colectat şi a fost în mare parte eludat în locuri pe care perceptorii le-au găsit greu accesibile, ca de exemplu ‹‹inima Londrei››. A dus la revolte serioase, iar clădiri din Trafalgar Square au căzut pradă focului. A fost abandonat din cauza rezistenţei populaţiei. Cu toate acestea, se pare că a adus un beneficiu neaşteptat conservatorilor, care 1-au introdus. Dându-le votanţilor mai puţin bogaţi motive de a dispărea din registrul electoral, conservatorii au câştigat alegerile generale din 1992, la o diferenţă mai mare decât ar fi făcut-o altfel.

2) Taxă percepută ca o precondiţie de înregistrare ca alegător (poll însemnând ‹‹numărarea de voturi la o alegere››). A fost utilizată în statele din sudul Statelor Unite, drept una dintre căile de a-i împiedica pe cetăţenii negri să voteze (drepturi civile) şi a fost declarată neconstituţională în alegerile federale prin Amendamentul 24 la Constituţie (1964).

Deoarece registrul electoral a fost una din sursele utilizate în alcătuirea registrului de impozitare pe cap de locuitor în Marea Britanie, acesta are un efect similar (fără îndoială în mod neintenţionat) cu acela al impozitului în sensul 2”.

¹⁾ A se vedea: (1) art. 117 „Restituiri de sume” din „Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală” care, la alin. (2) prevede: „(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.”. (2) linia 18, cu explicaţiile de la subsol, din formularul 250 „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”, prevăzut prin „Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nr. 1815 din 29 decembrie 2008 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal”. (3) Art. 83 şi art. 84 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.