Reguli noi aplicabile răspunderii pentru organizarea şi conducerea contabilităţii începând cu anul 2011
Maria Bădoi
Expert contabil
contact@contabilii.ro
1. Răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii la societatile comerciale, societatile/companiile nationale, regiile autonome, institutele nationale de cercetaredezvoltare, societatile cooperatiste si celelalte persoane juridice; institutiile publice, asociatiile si celelalte persoane juridice cu si fara scop patrimonial; subunitatile fara personalitate juridica, precum si subunitatile fara personalitate juridica din România care apartin unor persoane juridice cu sediul în strainatate; organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevazute în legislatia pietei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat si alte entitati organizate pe baza Codului civil, revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective, conform documentelor jusitificative şi conform prevederilor legislaţiei aplicabile.
În concluzie, raspunderea pentru organizarea si conducerea contabilitatii revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligatia gestionarii entitatii respective.
2. Contabilitatea se organizează şi se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Contabilitatea poate fi organizată şi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR).
Excepţie de la aceste reguli fac persoanele care în exercitiul financiar precedent au înregistrat cifra de afaceri neta sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro si totalul activelor sub echivalentul în lei al sumei de 35.000 euro. Acestea pot opta pentru un sistem simplificat de contabilitate. Prin sistem simplificat de contabilitate se întelege un set de reguli de baza privind evaluarea, înregistrarea elementelor patrimoniale utilizând un plan de conturi simplificat si prezentarea acestora în situatiile financiare anuale ce cuprind bilant si cont de profit si pierdere simplificate, având în vedere si prevederile comunitare în domeniu. În cazul lor, contabilitatea poate fi organizata si condusa potrivit şi pe baza de contracte/conventii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, situatie în care raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestor persoane fizice.
Contabilitatea se organizează şi se conduce:
- prin directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie, cu studii economice superioare;
- pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România;
- pe baza de contracte/conventii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare (numai pentru firmele cu cifra de afaceri sub 35.000 euro).
3. Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, răspunderea pentru conducerea contabilităţii revine acestora, potrivit legii şi prevederilor contractuale. Pentru persoanele care aplică un sistem de contabilitate simplificat, raspunderea pentru organizarea contabilitatii revine acestora. Conducerea contabilitatii se poate efectua de catre aceste persoane, situatie în care raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestora.
În cazul în care contabilitatea este condusa de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoane împuternicită să îndeplinească această funcţie, sau contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, sau pe baza de contracte/conventii civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, raspunderea pentru conducerea contabilitatii revine acestor persoane, potrivit legii si prevederilor contractuale.
Institutiile publice la care contabilitatea nu este organizata în compartimente distincte sau care nu au persoane încadrate cu contract individual de munca sau numite într-o functie publica, potrivit legii, pot încheia contracte de prestari de servicii, pentru conducerea contabilitatii si întocmirea situatiilor financiare trimestriale si anuale, cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Expertilor Contabili si Contabililor Autorizati din România. Încheierea contractelor se face cu respectarea reglementarilor privind achizitiile publice de bunuri si servicii. Plata serviciilor respective se face din fonduri publice cu aceasta destinatie.
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine:
- directorului economic, contabilului-şef sau altei persoane împuternicite cu studii superioare să îndeplinească această funcţie;
- persoanei fizice sau persoanei juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, conform prevederilor contractuale;
- persoanei fizice cu studii superioare, conform prevederilor contractuale (numai pentru firmele cu cifra de afaceri sub 35.000 euro).
4. Regulile pe care trebuie să le respecte un contabil
- Contabilitatea imobilizărilor se ţine pe categorii şi pe fiecare obiect de evidenţă. Contabilitatea stocurilor se ţine cantitativ şi valoric sau numai valoric, în condiţiile stabilite de reglementările legale.
- Înregistrarea, evaluarea si prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii se efectueaza conform reglementarilor contabile aplicabile.
- Valoarea acţiunilor emise sau a altor titluri, precum şi vărsămintele efectuate în contul capitalului subscris se reflectă distinct în contabilitate.
- Contabilitatea clienţilor şi furnizorilor, a celorlalte creanţe şi obligaţii se ţine pe categorii, precum şi pe fiecare persoană fizică sau juridică. Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, după natura sau destinaţia lor, după caz. Contabilitatea veniturilor se ţine pe feluri de venituri, după natura sau sursa lor, după caz. Contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetului general consolidat se ţine pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare.
- Contabilitatea instituţiilor publice asigură înregistrarea drepturilor constatate, veniturilor încasate, angajamentelor bugetare, angajamentelor legale, plăţilor de casă şi a cheltuielilor efective, pe subdiviziunile clasificaţiei bugetare, potrivit bugetului aprobat şi normelor metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
- În contabilitate, profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la începutul exerciţiului financiar. Închiderea conturilor de venituri şi cheltuieli se efectuează, de regulă, la sfârşitul exerciţiului financiar. Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar se stabileşte la închiderea acestuia. Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după aprobarea situaţiilor financiare anuale. Pierderea contabilă reportată se acoperă din profitul exerciţiului financiar şi cel reportat, din rezerve, prime de capital şi capital social, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor. La institutiile publice rezultatul executiei bugetare se stabileste anual, potrivit reglementarilor contabile elaborate în acest sens. Excedentul sau deficitul patrimonial se determină de către instituţiile publice, în conformitate cu normele metodologice elaborate de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Detinerea, cu orice titlu, de elemente de natura activelor si datoriilor, precum si efectuarea de operatiuni economico-financiare, fara sa fie înregistrate în contabilitate, sunt interzise.
Temeiul legal:
- - Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- - Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- - OMFP nr. 3055/2009 privind reglementările contabile, modificat şi completat prin OMFP nr. 2869/2010;
- - OMFP nr. 3512/2008 privind documentele financiar contabile, modificat şi completat prin OMFP nr. 2869/2010;
VIDEO
ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ
În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.