Se fură și la multinaționale?

În firmele multinaționale, riscul de a păți ceva semnificativ dacă ești prins furând (și aici vorbesc de sume mari, nu de fleacuri) e aproape zero. În cel mai rău caz esti dat afară din firmă, foarte discret și poate și cu niște salarii compensatorii. Regula “de bază” în astfel de situații e să nu se afle pe piață și în presă, indiferent cât de mare ar fi paguba (sau, mai bine zis, cu cât e mai mare, cu atât riști mai puțin). De multe ori, când pagubele nu sunt mari, aceste furturi sunt tolerate mult timp după ce sunt descoperite, dintr-un calcul simplu și cinic: “ce am avea de pierdut și ce de câștigat în fiecare variantă”, adică implicațiile și costurile totale ale unor acțiuni directe asupra hoțului (costul înlocuirii, imagine etc.) vs. valoarea pagubei. Unele firme chiar introduc furturile în bugete și fac calcule sofisticate cu sumele până la care e mai rentabil să te faci că nu observi decât să pui în mișcare cine știe ce resurse. Nu în ultimul rând, șefii direcți au cel mai mare interes să mușamalizeze totul, ca să nu li se reproșeze că nu au știut să protejeze eficient interesele firmei. De departe, cel mai mult se fură la achizițiile de servicii și produse: cumperi la un preț mai mare și furnizorul îți dă o parte din bani în contul personal, faci o lucrare de construcții și îți renovează și ție casa pe gratis (sau, mai bine zis, plătit de firmă) etc. etc. etc. etc. Lista e fără sfârșit și imaginația hoților la fel. Mai rar și mai greu e ca angajații să fure direct din produsele sau banii firmei, însă se întamplă și asta foarte des la modul indirect: folosirea abuzivă a bunurilor și resurselor firmei în interes personal e ceva cvasi-generalizat, la fel ca și umflarea deconturilor cu cheltuieli fictive sau la prețuri nereale. Mie mi s-a propus odată (printr-un intermediar) un contract (pentru un serviciu aproape fictiv) de 200,000€ dacă le dau înapoi 60,000€ cash.

Aproape în fiecare zi îmi descrie câte un candidat indignat despre astfel de cazuri, uneori în mare, alteori cu multe detalii (când frustrarea e la limită), și mulți dintre ei invocă dezamăgirea legată de asta ca unul dintre principalele motive care îi fac să plece cu sila din firma respectivă. Poate că voi face o “culegere” cu ele, când voi ieși la pensie și voi avea mai mult timp de scris. Și mai e ceva de spus: se pare că străinii fură la fel de mult ca și românii, nu e nicin fel de diferență de fond aici, și e de așteptat să fie astfel.