Tranzacţiile imobiliare din perspectiva Codului fiscal

Unul din principiile fiscalităţii, prevăzut în art. 3 lit. d) din Codul fiscal, este „eficienţa impunerii” prin asigurarea stabilităţii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel încât aceste prevederi să nu conducă la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice şi juridice, în raport cu impozitarea în vigoare la data adoptării de către acestea a unor decizii investiţionale majore.

Principiul fiscal „certitudinea impunerii”, prevăzut la art. 3 lit. b) este asigurat prin elaborarea de norme juridice clare, care să nu conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia să poată urmă şi înţelege sarcina fiscală ce le revine, precum şi să poată determina influenţa deciziilor lor de management financiar asupra sarcinilor fiscal.

Potrivit art. 4, Codul fiscal se modifică şi se completează numai prin lege, promovată, de regulă, cu 6 luni înainte de data intrării în vigoare a acesteia şi orice modificare sau completare la Cod intră în vigoare cu începere din prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege.

Deşi este în vigoare de o perioadă relativ scurtă de timp, Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, constituie una dintre reglementările cu cele mai multe modificări succesive în legislaţia română actuală.

În continuare este prezentat un inventar al actelor normative prin care au fost aduse modificări şi completări Codului fiscal:

- Legea nr. 174/2004 pentru aprobarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (M. Of. nr. 466/25.05.2004);

- O.G. nr. 83/2004 (M. Of. nr. 793/27.08.2004), intrată în vigoare la 01.01.2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 494/2004 (M. Of. nr. 1092/24.11.2004);

- O.G. nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare (M. Of. nr. 803/31.08.2004), intrată în vigoare la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, aprobată cu modificări prin Legea nr. 507/2004 (M. Of. nr. 1080/19.11.2004);

- O.U.G. nr. 123/2004 (M. Of. nr. 1154/07.12.2004), intrată în vigoare cu unele excepţii de imediată aplicare la 01.01.2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 96/2005 (M. Of. nr. 325/18.04.2005);

- O.U.G. nr. 138/2004 (M. Of. nr. 1281/30.12.2004), intrată în vigoare la 01.01.2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 163/2005 (M. Of. nr. 466/01.01.2005);

- O.U.G. nr. 24/2005 (M. Of. nr. 263/30.03.2005), modificată ulterior, în ce priveşte intrarea în vigoare prin O.U.G. nr. 30/2005 (M. Of. nr. 367/29.04.2005), abrogată parţial prin O.U.G. nr. 45/2005 (M. Of. nr. 464/01.06.2005), abrogată total prin art. II din Legea nr. 163/2005, respinsă prin Legea nr. 164/2005 (M. Of. nr. 467/01.06.2005);

- Legea nr. 210/2005 privind aprobarea O.G. nr. 20/2005 pentru modificarea şi completarea O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (M. Of. nr. 580/05.07.2005), intrată în vigoare la 10 zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial;

- Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente (M. Of. nr. 653/22.07.2005);

- H.G. nr. 797/2005 privind aprobarea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi pentru amenzile care se indexează/ajustează actualizează anual pe baza ratei inflaţiei, aplicabile în anul fiscal 2006 (M. Of. nr. 725/10.08.2005) aplicată de la 01.01.2006;

- O.U.G. nr. 203/2005 (M. Of. nr. 1193/30.12.2005), intrată în vigoare la 01.01.2006, aprobată prin Legea nr. 162/2006 (M. Of. nr. 433/19.05.2006);

- O.U.G. nr. 21/2006 (M. Of. nr. 269/24.03.2006), aprobată prin Legea nr. 314/2006 (M. Of. nr. 617/18.07.2006);

- O.U.G. nr. 33/2006 (M. Of. nr. 374/02.05.2006), intrată în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, aprobată cu modificări prin Legea nr. 317/2006 (M. Of. nr. 624/19.07.2006);

- Legea nr. 343/2006 (M. Of. nr. 662/01.08.2006), intrată în vigoare la 01.01.2007, cu excepţia cazurilor când se specifică altfel;

- O.G. nr. 43/2006 (M. Of. nr. 722/23.08.2006), aprobată prin Legea nr. 496/2006 (M. Of. nr. 1047/29.12.2006);

- H.G. nr. 1086/2006 privind aprobarea nivelului impozitului pe mijloacele de transport, prevăzute la art. 263 alin. (4) şi (5) din legea nr. 571/2003, aplicabile în anul 2007 (M. Of. nr. 727/25.08.2006); a fost abrogată prin H.G. nr. 1514/2006, de la data intrării în vigoare a acesteia;

- H.G. nr. 1514/2006 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicate în anul fiscal 2007 (M. Of. nr. 935/17.11.2006), aplicabile de la 01.01.2007 până la data de 01.01.2010, fiind abrogate prin H.G. nr. 956/2009;

- O.U.G. nr. 110/2006 (M. Of. nr. 1028/27.12.2006), aprobată cu modificări prin Legea nr. 372/2007 (M. Of. nr. 899/28.12.2007);

- O.U.G. nr. 22/2007 (M. Of. nr. 230/03.04.2007);

- H.G. nr. 667/2007 privind structura accizei totale exprimată în echivalent euro pentru 1000 de ţigarete (M. Of. nr. 441/29.06.2007);

- O.U.G. nr. 106/2007 (M. Of. nr. 703/18.10.2007), intrată în vigoare la 01.01.2008;

- O.U.G. nr. 155/2007 (M. Of. nr. 884/21.12.2007), intrată în vigoare la 01.01.2008;

- O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule (M. Of. nr. 327/25.04.2008), intrată în vigoare la 01.07.2008;

- O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materia civilă (M. Of. nr. 327/25.04.2008), intrată în vigoare la 30 de zile după publicarea în Monitorul Oficial;

- O.U.G. nr. 91/2008 (M. Of. nr. 480/30.06.2008), intrată în vigoare la 01.01.2009;

- O.U.G. nr. 94/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind punerea în circulaţie a paşapoartelor electronice, precum şi producerea altor documente de călătorie (M. Of. nr. 485/30.06.2008);

- O.U.G. nr. 127/2008 (M. Of. nr. 705/16.10.2008);

- O.U.G. nr. 208/2008 (M. Of. nr. 815/04.12.2008);

- O.U.G. nr. 29/2009 (M. Of. nr. 194/27.03.2009);

- O.U.G. nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri fiscale (M. Of. nr. 249/14.04.2009);

- O.U.G. nr. 46/2009 privind îmbunătăţirea procedurilor fiscale şi diminuarea evaziunii fiscale (M. Of. nr. 347/25.05.2009);

- O.U.G. nr. 109/2009 (M. Of. nr. 689/13.10.2009);

- Legea nr. 343/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 200/2008 (M. Of. nr. 79/13.11.2009);

- H.G. nr. 956/2009 privind nivelurile unor valori impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010 (M. Of. nr. 633/24.09.2009);

- Legea nr. 367/2009 (M. Of. nr. 805/25.11.2009);

- Legea nr. 22/2010 (M. Of. nr. 144/04.03.2010);

- Legea nr. 24/2010 (M. Of. nr. 143/04.03.2010).

Astfel, în 5 ani de aplicare a Codului fiscal au fost operate 47 de modificări legislative, fiind avute în vedere şi modificările intervenite prin legile de aprobare a ordonanţelor de urgenţă modificatoare.

Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal – lege organică

Referitor la adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea Constituţională a apreciat că aceasta este lege organică şi a fost adoptată cu respectarea prevederilor constituţionale de votare a legilor organice, prin luarea în considerare a cvorumului întrunit, acesta fiind corespunzător adoptării unei legi organice, deşi în camera decizională (Camera Deputaţilor) a fost calificată ca lege ordinară.

Toate modificările ulterioare aduse prin ordonanţe de urgenţă, au fost aprobate de Parlament prin legi calificate de camera decizională (Camera Deputaţilor) ca legi ordinare, deşi în Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2004, la art. 54 „evenimentele legislative”, care pot consta în modificarea, completarea, abrogarea, republicarea sau suspendarea unui act normativ, se prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior.

Impozitarea veniturilor realizate din tranzacţii imobiliare

În cazul persoanelor juridice, inclusiv cele plătitoare de TVA, impozitarea venitului încasat urmează a se efectua în cadrul determinării impozitului pe profit.

În ceea ce priveşte veniturile realizate de persoanele fizice prin tranzacţiile imobiliare, acestea au fost scutite iniţial, la intrarea în vigoare a Codului fiscal conform art. 42 lit. g).

Ulterior, prin Legea nr. 163/2005, a fost introdus, în cadrul impozitului pe venit, Cap. VIII1 - venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal.

Prevederea referitoare la scutirea de impozit pe venit de la art. 42 lit. g) este şi astăzi în vigoare cu excepţia faptului că nu se aplică situaţiilor prevăzute la Cap. VIII1 art. 771 – art. 773.

Legiuitorul a recurs la această modalitate de impozitare a veniturilor realizate din tranzacţii imobiliare întrucât nu a putut califica tranzacţiile respective ca reprezentând o activitate independentă, activitate comercială, ori profesie liberă.

Condiţii de aplicare a TVA – operaţiuni şi persoane impozabile

În ceea ce priveşte TVA, din punctul de vedere al legislaţiei aplicabile în perioada 2004-2010, operează reglementări relativ constante pe perioada de preaderare 2004-2006, modificate începând cu anul 2007 când în Codul fiscal au fost operate schimbări ce au avut în vedere calitatea României de membru al Uniunii Europene.

La art. 126 şi 127 din Codul fiscal sunt reglementate operaţiunile impozabile, respectiv persoanele impozabile.

Sunt operaţiuni impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

• constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, în sfera taxei, efectuată cu plată;
• locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;
• livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă acţionând ca atare;
• livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din activităţile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Livrarea de bunuri, potrivit prevederilor iniţiale ale art. 128 constă în transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acţionează în numele acestuia.

Urmare a modificării aduse prin Legea nr. 343/2006, în vigoare de la 01.01.2007 până în prezent, livrarea de bunuri constă în transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar.

Potrivit art. 127 alin. (1) se consideră persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la art. 127 alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi.

Activităţile economice, prevăzute la art. 127 alin. (2), cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora; de asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Potrivit art. 5, Ministerul Finanţelor Publice are atribuţia elaborării normelor necesare pentru aplicarea unitară a Codului, norme ce sunt aprobate de Guvern, prin hotărâre, şi sunt publicate în Monitorul Oficial.

Primele norme metodologice au fost aprobate prin H.G. nr. 44/2004 (M. Of. nr. 112/06.02.2004), acestora fiindu-le aduse multiple modificări succesive, cea mai importantă fiind prin H.G. nr. 1861/2006 (M. Of. nr. 1044/29.12.2006).

Normele metodologice nu conţin detalieri de aplicare pentru fiecare articol din Codul fiscal, ci numai pentru situaţiile în care Guvernul, prin Ministerul Finanţelor Publice, a înţeles să aducă precizările necesare.

Codul fiscal, deşi are un capitol special dedicat definiţiilor, nu conţine o reglementare de natură să definească caracterul de continuitate a unei activităţi desfăşurate de natură să conducă la concluzia că aceasta reprezintă o activitate economică.

Această lacună legislativă poate genera interpretări arbitrare privind calificarea anumitor activităţi ca activităţi economice şi, pe cale de consecinţă, încadrarea lor în categoria de operaţiuni impozabile.

Pentru a dobândi calitatea de persoană impozabilă, persoanele trebuie să se înregistreze ca plătitori de TVA.

Având în vedere faptul că TVA este un impozit indirect, ce se aplică la preţul bunului livrat ori al serviciului prestat, realul plătitor de TVA este cumpărătorul ce achită preţul.

Furnizorul de bunuri sau prestatorul de servicii, ce facturează operaţiunea comercială propriu-zisă şi încasează preţul, are în realitate calitatea de colector pentru stat a TVA, având obligaţia de a vărsa la bugetul de stat, definită nefericit plată a impozitului datorat, sumă colectată.

Iniţial, art. 153 a fost intitulat înregistrarea ca „înregistrarea plătitorilor de TVA”, începând cu 1 ianuarie 2007 fiind intitulat „înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA”.

TVA aferentă importurilor

Dacă tot ceea ce s-a prezentat corespunde situaţiei în care operaţiunile impozabile trebuie să întrunească condiţiile cumulative prevăzute la art. 126 alin. (1), se percepe TVA şi pentru importul de bunuri, conform art. 126 alin. (2), în cazul în care este efectuat de orice persoană, dacă locul importului este în România.

Pentru acest de-al doilea caz nu mai este necesară înregistrarea persoanei ca impozabilă şi nu prezintă relevanţă natura activităţii desfăşurate.

Calitatea de comerciant reglementată de Codul comercial

Potrivit art. 1 alin. (3), în materie fiscală, dispoziţiile Codului fiscal prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative, în caz de conflict între acestea aplicându-se dispoziţiile Codului fiscal.

Pornind de la prevederile art. 127 referitoare la stabilirea persoanelor impozabile, în sensul că acestea desfăşoară o activitate economică, nu este lipsită de importanţă recurgerea la prevederile Codului comercial în care sunt definite faptele de comerţ.

Astfel, potrivit art. 3 sunt considerate ca fapte de comerţ, persoanele ce le săvârşesc având calitatea de comerciant, cumpărările de produse sau mărfuri în vederea revânzării sau pentru închiriere, precum şi vânzările de produse, vânzările şi închirierile de mărfuri atunci când bunurile respective au fost cumpărate cu scop de revânzare sau de închiriere.

Se socotesc ca fapte de comerţ, de asemenea, celelalte contracte sau obligaţiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul.

Potrivit art. 9 din Codul comercial, orice persoană care în mod accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi considerată comerciant.

Tranzacţiile imobiliare – acte juridice de natură civilă – încheiate de persoanele fizice în perioada 2004-2006 nu constituie operaţiuni impozabile

Este cunoscută intenţia Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice, de a impune, retroactiv, la plata TVA, tranzacţiile cu imobile efectuate în perioada 2004-2006 efectuate de persoanele fizice şi juridice pentru care, în perioada respectivă nu s-a perceput TVA.

O primă cerinţă ce trebuie îndeplinită este aceea de la art. 126 şi 127 din Codul fiscal, în sensul că, pentru a fi o operaţiune impozabilă, ea trebuia efectuată de o persoană impozabilă, respectiv de o persoană care să desfăşoare o activitate economică, respectiv care să aibă calitate de producător, comerciant, prestator de servicii, ori să desfăşoare o activitate aferentă profesiilor libere sau asimilate acestora.

Tranzacţiile imobiliare individuale, efectuate de persoanele fizice, nu conduc la încadrarea acestora în categoria de persoane impozabile prevăzute la art. 127.

Referitor la activităţile economice, pct. 2 din normele iniţiale prevedea că nu are caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2), obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale.

Începând cu 01.01.2007, după modificările aduse prin H.G. nr. 1861/2006, în sensul art. 127 alin. (2), obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.

Trebuie însă menţionat faptul că regimul proprietăţii imobiliare este reglementat de Codul civil, sub incidenţa acestuia intrând şi transferul proprietăţii imobiliare.

În atare situaţie, potrivit prevederilor art. 4 din Codul comercial, tranzacţiile imobiliare sunt de natură civilă şi nu au natura unor fapte de comerţ.

Situaţia actuală a tranzacţiilor imobiliare d.p.d.v. al TVA

Privind aplicarea TVA la vânzările de imobile, în practică, conform prevederilor actuale ale Codului fiscal, se întâlnesc trei situaţii:

• imobile scutite de TVA;
• imobile cărora li se aplică cota redusă de 5%;
• imobile cărora li se aplică cota standard de 19%.

Imobile scutite de TVA

Art. 141 alin. (2) lit. f), modificat ultima dată prin O.U.G. nr. 34/2009, scuteşte de taxe livrarea de construcţii/părţi de construcţii şi a terenurilor pe care sunt construite, precum şi a oricăror alte terenuri.

Imobile cărora li se aplică cota redusă de 5%

Cota redusă de 5%, prevăzută la art. 140 alin. (21) se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Terenul pe care este construită locuinţa include şi amprenta la sol a locuinţei.

Livrarea locuinţelor ca parte a politicii sociale include livrarea de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, destinate a fi utilizate drept cămine de bătrâni şi de pensionari, case de copii şi centre de recuperare şi reabilitare pentru minori cu handicap.

Este inclusă, de asemenea, livrarea de locuinţe care au suprafaţă utilă de maximum 120 m.p., exclusiv anexele gospodăreşti, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depăşeşte suma de 380.000 lei, exclusiv TVA, achiziţionată de orice persoană necăsătorită sau familie.

Suprafaţa utilă a locuinţei este cea definită prin Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată.

Anexele gospodăreşti sunt cele definite prin Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor construcţii, republicată.

Cota redusă se aplică numai în cazul locuinţelor care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare şi dacă terenul pe care este construită locuinţa nu depăşeşte suprafaţa de 250 m.p. inclusiv amprenta la sol a locuinţei, în cazul caselor de locuit individuale.

In cazul imobilelor care au mai mult de două locuinţe, cota indiviză a terenului aferent fiecărei locuinţe nu poate depăşi suprafaţa de 250 m.p. inclusiv amprenta la sol aferentă fiecărei locuinţe.

Orice persoană necăsătorită sau familie poate achiziţiona o singură locuinţă cu cota redusă de 5% cu condiţia, în cazul persoanelor necăsătorite, să nu fi deţinut şi să nu deţină nici o locuinţă în proprietate pe care au achiziţionat-o cu cota de 5%, iar în cazul familiilor, soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nici o locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.

Cota redusă se aplică şi livrării de clădiri, inclusiv a terenului pe care sunt construite, către primării în vederea atribuirii de acestea cu chirie subvenţionată unor persoane sau familii a căror situaţie economică nu le permite accesul al o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei.

Imobile cărora li se aplică cota standard de 19%

Prin excepţie, scutirea nu se aplică pentru livrarea de construcţii noi, de părţi de construcţii noi sau de terenuri construibile.

Teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot executa construcţii, conform legislaţiei în vigoare.

Construcţia înseamnă orice structură fixată în sau pe pământ.

Livrarea unei construcţii noi sau a unei părţi din aceasta înseamnă livrare efectuată cel târziu până la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcţiei sau a unei părţi a acesteia, după caz, în urma transformării.

O construcţie nouă cuprinde şi orice construcţie transformată astfel încât structura, natura ori destinaţia sa au fost modificate sau, în absenţa acestor modificări, dacă costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridică la minimum 50% din valoarea de piaţă a construcţiei, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării.

Modul de procedare în situaţia emiterii de decizii de impunere suplimentară

Este posibil ca Ministerul Finanţelor Publice, analizând tranzacţiile imobiliare pentru care nu s-a aplicat TVA, să emită decizii de impunere pentru persoanele fizice vânzătoare în care este prevăzută TVA datorată, împreună cu accesoriile aferente.

Contestarea deciziei de impunere suplimentară

În această situaţie primul pas ce trebuie făcut constă în formularea în termen de 30 de zile de la comunicare, a contestaţiei/plângere prealabilă, formulată în temeiul art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Contestaţia trebuie motivată.

În raport cu cuantumul debitului, contestaţia poate fi soluţionată de organul emitent sau de Ministerul Finanţelor Publice.

În termen de maximul 6 luni de la primirea răspunsului la contestaţie, contribuabilul se poate adresa cu plângere la instanţa de contencios administrativ şi fiscal competentă.

Suspendarea executării actului administrativ fiscal

Codul de procedură fiscală prevede că după trecerea a 15 zile de la comunicarea deciziei de impunere, aceasta devine executorie şi se poate trece la executarea silită.

Contribuabilul poate solicita suspendarea executării actului administrativ de natură fiscală la instanţa de contencios administrativ.

Astfel, după depunerea contestaţiei, contribuabilul poate cere în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării până la soluţionarea pe fond a litigiului.

Contribuabilul, poate, de asemenea, solicita suspendarea executării actului administrativ de natură fiscală la momentul formulării cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, de data aceasta suspendarea admisă operând până la soluţionarea irevocabilă a cererii de chemare în judecată.

De menţionat că pe perioada suspendării executării curg în continuare dobânzile şi penalităţile de întârziere.

Statul are cea mai bună protecţie asigurată creanţelor bugetare, accesoriile reprezentate de dobânzi şi penalităţi ajungând cumulat la 48% anual din debitul datorat.

Suspendarea executării se acordă doar dacă petentul dovedeşte existenţa unui caz bine justificat şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

Contestarea executării silite a creanţei bugetare

Este posibil ca suspendarea să nu fie solicitată ori să nu fie acordată, iar organul fiscal să treacă direct la executarea silită, transmiţând somaţia de plată însoţită de titlul executoriu.

În acest caz, contribuabilul are la îndemână calea contestaţiei la executare, ce poate fi formulată în termen de 15 zile de la primirea celor două documente.

Insolvabilitatea debitorului

Codul de procedură fiscală conţine norme speciale privind executarea silită a creanţelor bugetare, precum şi condiţiile în care se poate cere insolvabilitatea debitorului bugetar.

Acesta este insolvabil dacă veniturile sau bunurile urmăribile au o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată ori nu are venituri sau bunuri urmăribile.