Tratamentul contabil aplicabil investiţiilor pe termen scurt

Maria Bădoi

Expert contabil
 contact@contabilii.ro

Aspecte contabile privind investiţiile pe termen scurt

În categoria investiţiilor pe termen scurt intră acţiunile deţinute la entităţile afiliate, obligaţiunile emise şi răscumpărate, obligaţiunile, depozitele bancare pe termen scurt şi alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate.

Evaluarea investiţiilor la intrarea în societatea. La intrarea în entitate, investiţiile pe termen scurt se evaluează la costul de achiziţie, prin care se înţelege preţul de cumpărare, sau la valoarea stabilită potrivit contractelor. Depozitele bancare pe termen scurt în valută se înregistrează la constituire la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, de la data operaţiunii de constituire.

Evaluarea investiţiilor la ieşirea din societatea. La ieşirea din gestiune a investiţiilor pe termen scurt, cu excepţia depozitelor bancare pe termen scurt, se aplică prevederile pct. 161 din OMFP nr. 3055/2009. Lichidarea depozitelor constituite în valută se efectuează la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României, de la data operaţiunii de lichidare. Diferenţele de curs valutar între cursul de la data constituirii sau cursul la care sunt înregistrate în contabilitate şi cursul Băncii Naţionale a României de la data lichidării depozitelor bancare se înregistrează la venituri sau cheltuieli din diferenţe de curs valutar, după caz.

Ajustările de valoare. Pentru deprecierea investiţiilor deţinute ca active circulante, la sfârşitul exerciţiului financiar, cu ocazia inventarierii, se reflectă ajustări pentru pierdere de valoare, înregistrate pe seama cheltuielilor. La sfârşitul fiecărui exerciţiu financiar, ajustările pentru pierderile de valoare reflectate se suplimentează, diminuează sau anulează, după caz. La ieşirea din entitate a investiţiilor pe termen scurt, eventualele ajustări pentru pierdere de valoare se anulează.

Verificarea investiţiilor pe termen scurt presupune compararea înregistrărilor contabile cu documentele justificative şi analiza fiscală a operaţiilor.

Operaţiuni contabile privind investiţiile pe termen scurt

-operaţiuni contabile privind valoarea la cost de achiziţie a acţiunilor cumpărate de la entităţile afiliate 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate = %
509. Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt
512. Conturi curente la bănci
531. Casa
- operaţiuni contabile privind diferenţele favorabile din evaluarea la încheierea exerciţiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate = 768. Alte venituri financiare
- operaţiuni contabile privind creşterea valorii activelor financiare disponibile pentru vânzare, inclusă direct în capitalul propriu, în cadrul situaţiilor financiare anuale consolidate 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate = 106. Rezerve
- operaţiuni contabile privind preţul de cesiune al acţiunilor deţinute pe termen scurt la entităţile afiliate, cedate %
461. Debitori diverşi
512. Conturi curente la bănci
531. Casa
= 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
- operaţiuni contabile privind pierderea reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a investiţiilor financiare pe termen scurt şi preţul lor de cesiune 664. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate = 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
- operaţiuni contabile privind diferenţele nefavorabile din evaluarea la încheierea exerciţiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată 668. Alte cheltuieli financiare = 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
- operaţiuni contabile privind ajustarea rezervei de valoare justă, urmare a diferenţelor nefavorabile rezultate din evaluarea activelor financiare disponibile pentru vânzare, în cadrul situaţiilor financiare anuale consolidate 106. Rezerve = 501. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
- operaţiuni contabile privind valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate 505. Obligaţiuni emise şi răscumpărate = %
509. Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt
512. Conturi curente la bănci
531. Casa
- operaţiuni contabile privind valoarea obligaţiunilor emise şi răscumpărate, anulate 161. Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni = 505. Obligaţiuni emise şi răscumpărate
- operaţiuni contabile privind valoarea la cost de achiziţie a obligaţiunilor cumpărate 506. Obligaţiuni = %
509. Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt
512. Conturi curente la bănci
531. Casa
- operaţiuni contabile privind diferenţele favorabile din evaluarea, la încheierea exerciţiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată 506. Obligaţiuni = 768. Alte venituri financiare
- operaţiuni contabile privind preţul de cesiune al obligaţiunilor deţinute %
461. Debitori diverşi 512. Conturi curente la bănci
531. Casa
= 506. Obligaţiuni
- operaţiuni contabile privind pierderea reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a investiţiilor financiare pe termen scurt şi preţul lor de cesiune 664. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate = 506. Obligaţiuni
- operaţiuni contabile privind diferenţele nefavorabile din evaluarea la încheierea exerciţiului financiar, a valorilor mobiliare pe termen scurt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată 668. Alte cheltuieli financiare = 506. Obligaţiuni
- operaţiuni contabile privind valoarea la cost de achiziţie a altor investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate cumpărate 508. Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate = %
509. Vărsăminte de efectuat pentru investiţiile pe termen scurt
512. Conturi curente la bănci
531. Casa
- operaţiuni contabile privind diferenţele favorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar 508. Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate = 765. Venituri din diferenţe de curs valutar
- operaţiuni contabile privind preţul de cesiune al altor investiţii pe termen scurt %
461. Debitori diverşi 512. Conturi curente la bănci
531. Casa
= 508. Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate
- operaţiuni contabile privind pierderea reprezentând diferenţa dintre valoarea contabilă a investiţiilor financiare pe termen scurt şi preţul lor de cesiune 664. Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate = 508. Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate
- operaţiuni contabile privind diferenţele nefavorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt în valută, înregistrate la finele lunii, respectiv la închiderea exerciţiului financiar, sau la lichidarea lor 665. Cheltuieli din diferenţe de curs valutar = 508. Alte investiţii pe termen scurt şi creanţe asimilate

Temeiul legal:
  • Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată
  • OMFP nr. 3055/2009 privind reglementările contabile (pct. 167 – 170)

sus

ARHIVA REVISTA TIPĂRITĂ

În perioada martie 2008 - decembrie 2009, revista Consulting Review a apărut în format de tipar, în fiecare lună.