Modificări în acordurile - cadru
Robert Fulgeanu, B.C.A.T.M., Bucureşti
Autoritatea contractantă este cea care face evaluarea estimativă a valorii pe baza calculării şi însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opţiuni şi, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.
Conform prevederilor art. 31 din OUG nr. 34/2006 în cazul în care autoritatea contractantă îşi propune să încheie un acord-cadru, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor de achiziţie publică ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga sa durată.
Atunci când atribuie un contract de achiziţie publică pe baza prevederilor dintr-un acord-cadru, autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune sau de a accepta modificări substanţiale ale elementelor/condiţiilor stabilite iniţial prin acordul-cadru respectiv.
În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu un singur operator economic, atunci acordul respectiv trebuie să prevadă cel puţin:
- obligaţiile pe care operatorul economic şi le-a asumat prin propunerea tehnică;
- preţul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiară şi pe baza căruia se va determina preţul fiecărui contract atribuit ulterior.
Autoritatea contractantă are obligaţia de a atribui contractele de achiziţie publică subsecvente acordului-cadru numai cu respectarea condiţiilor tehnice şi financiare stabilite în acordul-cadru respectiv.
Autorităţii îi incumbă obligaţia ca de fiecare dată când intenţionează să atribuie un contract de achiziţie publică subsecvent unui acord-cadru, să se consulte, în scris, cu operatorul economic, solicitându-i acestuia, în funcţie de necesităţi, completarea ofertei (inclusiv în ceea ce priveşte diferenţele de preţ şi motivele ce stau la baza acestora).
În cazul în care acordul-cadru s-a încheiat cu mai mulţi operatori economici, autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contracte de achiziţie publică subsecvente fie fără reluarea competiţiei, fie prin reluarea competiţiei între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru. În cazul în care autoritatea solicită depunerea de noi oferte de la operatorii economici cu care a încheiat acordul-cadru are obligaţia de a consulta în scris cocontractanţii.
În speţă, cresterea preţului de carburant pe piaţa internaţională implică imposibilitatea evidentă a operatorului economic de a furniza produsul la preţul ce a stat la baza evaluării iniţiale a valorii contractului şi a ofertei operatorului.
În condiţiile în care elementele ce au stat la baza evaluării valorii contractului au suferit modificări independente de voinţa autorităţii contractante sau a operatorilor economici semnatari ai acordului-cadru se impune modificarea valorii estimate iniţial şi prevăzute în acordul-cadru în funcţie de restul de produse ce fac obiectul contractelor subsecvente (ce urmează a fi achiziţionate la alt preţ decât cel prevâzut în ofertă).
Conform prevederilor art. 68 din H.G. nr. 925/2006, acordul-cadru trebuie să prevadă, pentru contractele subsecvente care urmează să fie atribuite, elementele/condiţiile considerate esenţiale, care se referă la:
● obligaţiile pe care operatorul/operatorii economic/economici şi le-a/le-au asumat prin propunerea tehnică prezentată în cursul procedurii de atribuire, în special în ceea ce priveşte caracteristicile tehnice - funcţionale şi de performanţă - ale produselor care urmează să fie furnizate, descrierea serviciilor care urmează să fie prestate şi nivelul calitativ al acestora, descrierea lucrărilor care urmează să fie executate şi nivelul calitativ al acestora, duratele/termenele de livrare, de prestare sau de execuţie începând din momentul încheierii contractului, garanţiile acordate, orice alte elemente care au fost luate în considerare în procesul de analiză şi evaluare a propunerilor tehnice;
● preţul/tariful unitar sau preţurile/tarifele unitare, alte angajamente financiare sau comerciale, pe care operatorul/operatorii economic/economici le-a/le-au prevăzut în propunerea financiară;
● condiţii specifice şi formule de ajustare a preţurilor, după caz;
● orice alte elemente/clauze pe care autoritatea contractantă le consideră necesare.
În sensul celor prezentate mai sus, consider că este posibilă modificarea preţului de achiziţie a produselor în cazul modificării, independente de voinţa părţilor, a elementelor ce au stat la baza evaluării valorii cumulate a contractelor ce urmează a se încheia şi numai în condiţiile specifice şi formulele de ajustare a preţurilor prevazute in acordul-cadru.
În cazul modificării preturilor de achiziţie a bunurilor, autoritatea are obligaţia de a face o reevaluare a valorii acordului-cadru (în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare şi in sensul utilizării eficiente a fondurilor publice), să motiveze diferenţele intervenite şi să identifice sursele financiare pentru achiziţionarea restului de produse.

