Reflectarea în contabilitate
a cesiunii de creanţe
Elena Iordache
Reflectarea în contabilitate a operaţiunilor privind cesiunea de creanţe se realizează având în vedere: conţinutul economic al operaţiunilor desfăşurate, clauzele contractuale stabilite între terţi, precum şi prevederile reglementărilor contabile aplicabile (Reglementări contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1752/2005, cu modificările şi completările ulterioare).
Într-un sens mai larg, cesiunea de creanţe reprezintă acele operaţiuni prin care o persoană juridică, denumită cedent transmite unei alte persoane juridice, denumită cesionar dreptul său de creanţă. Transmiterea efectuată de către cedent se face în mod voluntar, cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, iar cesionarul devine creditor în locul cedentului şi va putea încasa de la debitor creanţa cedată.
Cumpărarea creanţelor de la terţi se desfăşoară în baza unui contract de cesiune de creanţe şi de regulă preţul cesiunii este mai mic decât valoarea nominală a creanţei iniţiale.
De asemenea, cesionarul dobândeşte toate drepturile, accesoriile si garanţiile de orice natură ce privesc creanţa cesionată încă de la momentul transmiterii.
Astfel, cesionarul devine proprietarul întregii creanţe cedate încă de la transmiterea acesteia, excepţie făcând situaţiile în care transmiterea (cedarea creanţelor) se face parţial.
În ceea ce priveşte dobânzile şi orice alte venituri aferente creanţei, devenite scadente, dar nepercepute încă de cedent, revin cesionarului începând cu data cesiunii.
Exemplu
O firmă încheie un contract de cesiune de creanţe cu altă firmă specializată în recuperarea creanţelor. În contract este prevăzut preţul cesiunii de 15.000 lei pentru o creanţă cu o valoare nominală de 20.000 lei. Debitorul şi-a dat acordul în ceea ce priveşte înţelegerea între cesionar şi cedent.
Din punct de vedere fiscal, potrivit prevederilor din Codul Fiscal, pierderile înregistrate la scoaterea din evidenţă a creanţelor neîncasate sunt deductibile, numai în următoarele cazuri:
1. Procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătoreşti;
2. Debitorul a decedat şi creanţa nu poate fi recuperată de la moştenitori;
3. Debitorul este dizolvat, în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor;
4. Debitorul înregistrează dificultăţi financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul.
