Companii off-shore
şi paradisuri fiscal–contabile
Codruța Crețu
Procuror
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție
„Oricine are dreptul de a-şi organiza afacerile în aşa fel încât să reducă la minimum plata impozitelor corespunzătoare; nimeni nu trebuie să îşi planifice cheltuielile şi veniturile în funcţie de exigenţele maxime ale Ministerului de Finanţe. Niciun cetăţean nu are datoria patriotică de a plăti maximum de taxe.”
Judecătorul Federal al Curţii Supreme de Justiţie S.U.A., în cazul Helvering V. Gregory
Despre paradisuri fiscale şi companii off-shore se vorbeşte în şoaptă, aproape cu teamă. În mintea multora, termenii se asociază cu activităţi imorale, ilegale. Asupra afacerilor care se desfăşoară în astfel de zone planează suspiciuni, fiind considerate dubioase. Majoritatea guvernelor, mai ales ministerele de finanţe din ţările dezvoltate, susţin o asemenea teorie, speriate de o lume pe care nu o pot controla. O lume şi un fenomen totodată.
Practica înfiinţării companiilor off shore a depăşit orice imaginaţie. Analiştii spun că circa 70% din masa monetară mondială este rulată din umbra paradisurilor fiscale. Sunt voci care afirmă că CIA şi FBI au, de asemenea, firme în astfel de zone, fie numai pentru a fi infiltraţi local. Pentru că, ar recunoaşte-o şi cei mai febrili partizani, raiurile afacerilor atrag adesea reţele mafiote. Aceasta nu înseamnă nici pe departe că orice operaţiune desfăşurată în zonă eludează legea. În fond, ce firmă nu şi-ar dori să scape de taxe considerate insuportabile, dacă reglementările statelor o permit? În principiu, paradisul fiscal este o zonă fără taxe sau cu taxe minime. Dar nu numai acest lucru îl face atractiv pentru oamenii de afaceri şi pentru organizaţiile criminale, în aceeasi măsură. Important este că, în general, totul este confidenţial.
Firmele se pot înregistra pe baza unui paşaport, cu cheltuieli minime si, adesea, fără aport la capital. În acest fel, identitatea adevăraţilor proprietari este ascunsă pentru totdeauna. De cele mai multe ori, pentru firma înregistrată în paradisul fiscal lucrează un avocat, care deservește mai mulţi clienţi, fiecare dintre ei cu sedii în cutii poştale. Este uşor de inţeles, în acest context, de ce zonele off-shore sunt atât de căutate, de către oameni de afaceri dornici să-şi reducă impozitele sau de către cei dornici să-şi finanţeze operaţiunile departe de ochii autorităţilor.
Atâta timp cât banii circulă liber prin lume, fără nici un control si fără nici o întrebare din partea autorităţilor, combaterea terorismului va rămâne doar o vorba în vânt. Or, exact acest lucru se întâmplă în aceste paradisuri fiscale. După unele estimări, trei sferturi din fluxurile financiare mondiale trec printr-o astfel de zonă.
Nu este de mirare că, în discuţiile privind combaterea terorismului internaţional, a fost pusă pe tapet îngrădirea sau chiar desfiinţarea paradisurilor fiscale. Dar, dincolo de raţiunile strategice, se ridică problema implicaţiilor economice.
Ca exemplu, doar insula Cipru, cu o fiscalitate lejeră şi confidenţialitate asigurată în ceea ce priveşte tranzacţiile financiare, adăposteşte circa 30.000 de companii off-shore, astfel că trei sferturi din produsul intern brut al ţării este dat de servicii, în mare parte servicii bancare desfăşurate de filiale off-shore ale unor bănci internaţionale sau ale companiilor de avocatură. La fel, Singapore sau Bahamas asigură clienţilor un grad maxim de confidenţialitate şi anonimat pentru firmele înregistrate acolo. Pentru astfel de ţări, o scoatere la lumină a operaţiunilor financiare ar însemna, într-un fel, prăbuşire economică. Totuşi, aplicarea acestui plan de luptă ar putea restructura din temelii lumea financiară şi comerţul internaţional, iar consecinţele pot fi dure, nu numai pentru ţările vizate, dar si pentru cele care susţin planul fiindcă o mare parte din propriile companii lucrează tocmai prin paradisuri fiscale.
Pentru mulţi, sintagma „paradis fiscal” este sinonimă cu afaceri necurate. Mai precis, cu afaceri obscure, în spatele cărora nu se ştie cine şi ce se ascunde. În ciuda acestei credinţe, companiile create în paradisuri fiscale sunt de multe ori un instrument legal de investiţii.
Avantajele creării unui asemenea vehicul investi-țional ţin, în primul rând, de fiscalitate. Dacă invesţitia este făcută intr-o ţară emergentă, precum România, mai exista si avantajul protejării investitorilor de instabilitatea legislativă (sub aspectul răspunderii sau al repatrierii profitului).
