Arhiva revistei tipărite

Revista online

Proceduri de atribuire

av. Florin Irimia

av. Florin Irimia

SCA Ceparu-Irimia

florinirimia@ceparu-irimia.ro

SCA Ceparu-Irimia

În numărul din februarie al revistei am prezentat un caz întâlnit în practica Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor şi a instanţelor de judecată, referitor la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică. În speranţa că acel studiu de caz a suscitat interesul cititorilor, continuăm prezentarea succintă a altor speţe cu care ne-am confruntat personal în activitatea desfășurată

Studiu de caz 1

Din analiza Fişei de date întocmită pentru organizarea unei proceduri de atribuire a unui contract de prestării servicii de publicitate, am observat că aceasta cuprinde dispoziţii care sunt în contradicţie cu prevederile legale. Astfel, la Capitolul "Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale", s-a stabilit ca şi criteriu de calificare "deţinerea unui capital social minim de 100.000 euro"

Considerând această cerinţă minimă de calificare ca fiind nelegală, un ofertant a contestat dispoziţia din Fişa de date a achiziţiei în cauză, solicitând Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (C.N.S.C.) obligarea autorităţii contractante la eliminarea acesteia. În motivarea contestaţiei, s-au avut în vedere anumite considerente izvorâte din lege.

Legislaţia aplicabilă în materie de achiziţii publice prevede că autoritatea contractantă are dreptul de a aplica anumite criterii de calificare şi selecție, referitoare la: situaţia personală a candidatului sau ofertantului; capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; situaţia economică şi financiară; capacitatea tehnică şi/sau profesională; standarde de asigurare a calităţii; standarde de protecţie a mediului (art. 176 și urm. din O.U.G. nr. 34/2006).


Citiți continuarea articolului
în ediția tipărită