Contractul de novaţie.
Înregistrări contabile
Având în vedere solicitările privind înregistrările contabile aferente unui contract de novaţie, prezentăm în continuare un material pe această temă, pus la dispoziţia noastră de firma de consultanţă BG Conta.
- Novaţia este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o obligaţie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.
- Contractul de novaţie se încheie între societatea de leasing, societatea care a încheiat iniţial contractul de leasing (fostul utilizator) şi societatea care preia contractul de leasing cu toate drepturile şi obligaţiile care decurg din acesta (noul utilizator).
Pentru realizarea contractului de novaţie este necesar acordul celor trei părţi, societatea de leasing având dreptul, în baza unei analize economico-financiare, să refuze încheierea contractului de novaţie cu un anumit beneficiar, dacă acesta nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în normele interne ale acesteia.
Exemplu
Presupunem următoarele date:
- Obiectul contractului de leasing este un autoturism.
- Contractul iniţial de leasing a fost încheiat pe o perioadă de 3 ani, iar contractul de novaţie intervine după încheierea primului an. Autoturismul a fost supus amortizării lineare pe o perioadă de 4 ani.
- Pentru a-şi recupera o parte din sumele achitate ca şi avans şi rate, primul utilizator îi solicită celui de-al doilea plata sumei de 7000 lei plus TVA., sumă ce reprezintă de fapt valoarea neamortizată aferentă avansului şi ratelor achitate în primul an.
- În contractul de novaţie este prevăzut un comision de novaţie de 1.000 lei, plătibil de către noul utilizator.
- La data încheierii contractului de novaţie, primul utilizator are următoarele solduri legate de derularea contractului de leasing:
Sold creditor
167 “Alte împrumuturi şi datorii asimilate” .... (27.000 lei)
Sold debitor
2133 “Mijloace de transport” .... 40.000 lei
Sold creditor
2813 “Amortizarea instalaţiilor, mijloacelor de transport, animalelor şi plantaţiilor” .... (10.000 lei)
Sold debitor
8051 “Dobânzi de plătit” .... 6.000 lei

