FACTORING
Metodă de finanţare
- Factoring: operaţiunea prin care o societate comercială furnizoare de produse şi servicii transferă proprietatea creanţelor sale izvorâte din facturile comerciale către o societate specializată (bancă sau instituţie financiară nebancară), aceasta din urmă având obligaţia de a asigura încasarea creanţelor respective şi de a-şi asuma riscul de neplată a acestora
- Factor: societate specializată în încasarea de facturi
- Aderent: societate comercială furnizoare de produse şi servicii
Factoringul este un contract comercial de creditare la care participă o societate specializată (societate bancară sau instituţie financiară nebancară) în încasarea de facturi, denumită factor, şi o societate comercială furnizoare de produse sau servicii, denumită aderent.
Sau, mai corect spus: Factoringul este operaţiunea prin care clientul denumit aderent transferă proprietatea creanţelor sale, izvorâte din facturile comerciale, către bancă, denumită factor, aceasta având obligaţia, conform contractului încheiat, de a asigura încasarea creanţelor aderentului, asumându-şi riscul de neplată a acestora. Banca, pe baza documentelor primite de la aderent, plăteşte la prezentarea acestora o parte din contravaloarea facturilor, sub formă de avans (cca. 80%), iar diferenţa – la o anumită dată ulterioară prezentării facturilor, de obicei după data scadenţei lor.
Prin acest contract, aderentul urmăreşte să-şi încaseze valoarea facturilor înainte de termenul de scadenţă, iar factorul urmăreşte să obţină un beneficiu, de regulă un anumit procent din facturile pe care le decontează în avans. Avantajul aderentului este unul major pentru că acesta nu trebuie să încaseze facturile de la o multitudine de clienţi şi la termene destul de lungi pentru el, ci le încasează direct de la societatea de factoring şi anterior termenului de scadenţă.
Factorul acceptă facturile pe riscul său, iar în cazul în care debitorul nu plăteşte, acesta nu poate cere plata de la aderent (cu excepţia cazului în care aderentul nu furnizează către beneficiarul său serviciile sau mărfurile care fac obiectul facturii). Pentru a-şi asuma riscul neplăţii unei facturi, factorul trebuie să o accepte mai întâi, altfel spus, acesta va lucra doar cu clienţii pe care-i agreează şi care prezintă garanţii. În vederea acceptării debitorilor, inspectorii de credite vor analiza situaţia economico-financiară, indicatorii de bonitate, precum şi aspecte nefinanciare ce caracterizează activitatea acestora. Ca o condiţie prealabilă a acordării creditelor de factoring, inspectorii de credite ai băncii vor trebui să se asigure de realitatea operaţiunilor economice aflate în spatele facturilor respective, dacă produsele au fost executate şi livrate efectiv, dacă facturile nu sunt refuzate la plată sau nu sunt în litigiu iar termenul de emitere a facturilor până la scadenţă să nu fie mai mare de 180 zile (termenul de 180 zile este unul convenţional).
Dacă factorul (banca) nu acceptă factura cu plata ei în avans către aderent, acesta o poate încasa în virtutea unui contract de mandat, fără ca banca să-şi asume riscul neîncasării ei.
De observat că contractele încheiate de unele bănci folosesc termenul de “finanţarea aderentului”, dar şi precizarea că banca nu-şi asumă integral riscul neîncasării facturii ci doar finanţează activitatea aderentului într-o anumită limită (cca. 80%). Practic, facturile nu sunt vândute factorului ci doar depuse sub formă de garanţie. Într-un astfel de caz suntem în faţa unui simplu credit şi nu a unui contract de factoring.
Deci, rezultă că “factorul” are rol de finanţator, factoringul nefiind altceva (analizat dintr-un anume punct de vedere) decât o modalitate de finanţare a afacerilor, în mod special a operaţiunilor de import-export.
Tipuri
a) În funcţie de sfera de cuprindere, modalitatea de preluare şi administrare a creanţelor:
Factoring parţial – facturile prezentate la bancă sunt supuse unui proces de selecţionare; nu toate sunt acceptate la cumpărare. Obligaţia încasării facturilor neacceptate revine aderentului, deoarece banca nu preia administrarea acestora.
Factoring total – toate facturile sunt preluate de la aderent şi administrate de factor. Factorul încasează facturile de la debitor, finanţează operaţiunea şi acoperă riscul de credit.
b)În funcţie de momentul efectuării plăţii creanţelor de către factor:
Factoring cu plata imediată – factorul plăteşte contravaloarea facturilor în momentul preluării acestora de la aderent.
Factoring la scadenţă – creanţele aderentului îi sunt plătite în momentul exigibilităţii acestora.
Factoring mixt – factorul plăteşte o parte din valoarea facturilor în momentul prezentării acestora sub formă de avans (până la cel mult 80% din valoarea acestora), diferenţa urmând să fie plătită la o dată ulterioară, de obicei la data scadenţei facturilor.
c) În funcţie de confidenţialitatea operaţiunii:
Factoring închis (numit şi scontare confidenţială a facturilor) – permite aderentului să păstreze secret faptul că a apelat la un factor.
Factoring deschis – aderentul cedează factorului toate creanţele notificând pe debitorii săi despre acest lucru.
d) În funcţie de dreptul de regres pe care banca îl poate exercita asupra aderentului:
Factoring fără regres – factorul plăteşte aderentului contravaloarea acceptată a facturilor, de regulă până la 80%, imediat după acceptarea lor şi 20% la un termen ulterior, de regulă la data scadenţă a facturilor, chiar dacă nu încasează total sau parţial, una sau mai multe facturi. Factorul nu se îndreaptă către aderent în vederea recuperării contravalorii facturilor neîncasate de la debitor, neavând drept de regres asupra acestuia.
Factoring cu regres – în caz de neîncasare a sumelor de la debitor, factorul îşi va recupera sumele neîncasate de la aderent prin exercitarea dreptului de regres, prin debitarea contului curent al aderentului sau prin valorificarea garanţiei.
e) În funcţie de participanţii la operaţiunea de factoring:
Factoring intern – la baza acestei operaţiuni stă un contract comercial intern, se desfăşoară pe teritoriul aceleiaşi ţări şi, în cadrul ei, intervine un singur factor.
Factoring internaţional – presupune existenţa unui contract comercial internaţional, în cadrul operaţiunii intervin doi factori (factorul de import şi cel de export). Factorul de export cumpără creanţele exportatorului (aderentului) asupra importatorului, cedându-le apoi factorului de import.
Elemente
Contractul de factoring cuprinde următoarele elemente:
- - părţile contractante (factorul şi aderentul)
- - documentele ce fac obiectul contractului (facturile)
- - garanţia constituită
- - suma pe care factorul se obligă să o achite la data depunerii facturilor precum şi suma ce urmează a fi achitată la data încasării facturilor sau la data scadentă a acestora
- - dobânda percepută de factor pentru operaţiunea de factoring
- - comisionul de factoring
