Cum sunt protejate
drepturile de autor în U.E.
Făcând comparaţie cu alte tipuri de acte normative, implementarea directivelor ce fac referire la dreptrile de autor a fost mai dificilă. Se observă acest lucru în cazul celor şase interpretări referitoare la transpunere, cuprinse în directiva ce cuprinde legea drepturilor de autor a UE (2001/29/EC). Tradiţional, legea drepturilor de autor diferă în mod considerabil între statele membre. În special între jurisdicţia dreptului comun (Cipru, Irlanda, Malta şi Marea Britanie) şi cea a dreptului civil din ţările respective. Modificările efectuate în legea drepturilor de autor au avut legatură şi cu protestele împotriva globalizării.
Convenţii internaţionale
Uniunea Europeană este parte a următoarelor convenţii:
- Acordul Trade–Related Aspects of Intellectual Property Rights (TRIPS) din 15 aprilie 1994;
- Convenţia - WIPO Copyright Treaty (WCT) si WIPO Performances and Phonograms Treaty (WPPT) din 20 decembrie 1996.
Lucrări protejate
Protejarea sub forma de drepturi de autor nu cuprinde numai idei, proceduri, metode şi/sau concepte matematice, aceasta se extinde şi către expresii, aşa cum este menţionat în Art. 9 (2) TRIPS şi Art. 2 WCT.
Programele pe calculator sunt protejate sub forma de opere literare (Art. 1, D. 91/250/EEC: şi Art. 10 (1) TRIPS şi Art. 4 WCT).
În cazul în care sunt creeaţii intelectuale ale autorului (Art. 6, D. 93/98/EC: şi Art. 9 WCT) atunci fotografiile sunt protejate sub forma de drepturi de autor. Statele membre pot să diversifice modul de protejare a diverselor tipuri de fotografii prin legislaţia proprie.
Bazele de date sunt protejate sub forma de opere literare, în cazul în care sunt creeaţii intelectuale rezultate din modul de selecţie sau modul de aranjare a conţinutului (Art. 3, D. 96/9/EC: şi Art. 10(2) TRIPS şi Art. 5 WCT) sau sunt protejate sui generis, aşa cum este explicat în continuare.
Excepţii
Conform legislaţiei Uniunii Europene nu există excepţii şi nu este acceptat să mai intre în vigoare excepţii după data 22 iunie 2001 (Art. 5 (3) (o), D. 2001/29/EC). Excepţiile existente la acea dată pot fi aplicate doar “în cazuri speciale, care nu intră în conflict cu exploatarea normală a unei lucrări sau a altui subiect şi care nu prejudiciază legitimul interes al proprietarului drepturilor de autor” (Art. 5 (5), D. 2001/29/EC şi Art. 13 TRIPS, Art. 10 WCT şi Art. 16 WPPT).
Pe de altă parte, a fost agreeat odată cu publicarea “WIPO Copyright and Performance and Phonograms Treaties” că acest înscris “nu reduce şi nici nu extinde scopul, aplicabilitatea, limitările sau excepţiile Convenţiei de la Berna”
Drepturi de autor protejate
Uniunea Europeană protejează următoarele tipuri de drepturi de autor:
- Dreptul la multiplicare/reproducere pentru autorii, performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 7, D. 92/100/EEC, înlocuit de Art. 2, D. 2001/29/EC: şi Art. 14 TRIPS, Art. 7 şi 11 WPPT);
- Dreptul la comunicare cu publicul pentru autorii, performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 3, D. 2001/29/EC şi Art. 10 TRIPS, Art. 8 WCT şi Arts. 6, 10 & 14 WPPT);
- Dreptul la distribuţie pentru autorii (Art. 4, D. 2001/29/EC), performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 9, D. 92/100/EEC şi Art. 10 TRIPS, Art. 6 WCT şi Arts. 8 şi 12 WPPT);
- Dreptul la extrapolare pentru performerii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 6, D. 92/100/EEC şi Art. 14 TRIPS şi Art. 6 WPPT);
- Dreptul la închiriere şi/sau imprumut pentru autorii, performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 2, D. 92/100/EEC si Art. 11 TRIPS, Art. 7 WCT şi Art. 9 & 13 WPPT), la care a fost asociat dreptul la remunerare echitabilă pentru închirierea şi/sau împrumutul pentru autori şi performeri (Art. 4, D. 92/100/EEC);
- Dreptul la publicare pentru autorii, performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 8, D. 92/100/EEC: also Art. 6 WPPT).
- Dreptul la comununicare cu publicul prin satelit pentru autorii, performerii, producătorii şi distribuitorii de fonograme şi filme (Art. 2, 4, D. 93/83/EEC)
Dreptul autorului la multiplicarea, distribuţia şi închirierea programelor pe calculator sunt specificate în Articolul 4, D. 91/250/EEC (şi Art. 11 TRIPS).
Se consideră că dreptul moral trebuie specificat în legislaţia ţărilor membre. Anumite ţări clasifică o parte din drepturile menţionate mai sus, şi în special dreptul la comunicare cu publicul, ca fiind clasificat peste dreptul moral al autorului şi sub dreptul la exploatare.
Durata de protejare
Drepturile autorului sunt protejate atâta timp cât acesta este în viaţă şi 70 de ani după moarte (Art. 1, D. 93/98/EEC). Aceasta include dreptul la revânzarea drepturilor de autor (Art. 8, D. 2001/84/EC).
Şi dacă sunt, şi dacă nu sunt consideraţi de către legislaţia statului membru ca fiind autorii lucrării, pentru filme şi alte lucrări audiovizuale, perioada de 70 de ani se aplică de la moartea ultimului dintre următoarele persoane (Art. 2, D. 93/98/EEC):
- regizor (este întodeauna considerat ca şi autor al lucrării audiovizuale),
- scenaristul;
- autorul dialogului;
- compozitorul muzicii (creeate special pentru a fi folosită în lucrarea cinematografică sau audiovizuală).
Drepturile performerilor au valabilitate 50 de ani de la distribuţia lucrării sau de la comunicarea performanţei, sau pentru 50 de ani de la executarea performanţei în cazul în care informarea publicului nu a fost facută niciodată (Art. 3(1), D. 93/98/EEC).
Drepturile producătorilor de fonograme sunt protejate 50 de ani de la publicarea acesteia, sau pentru 50 de ani după creearea acesteia în cazul în care informarea publicului nu a fost facută niciodată (Art. 3(2), D. 93/98/EEC, şi modificat prin Art. 11(2), D. 2001/29/EC).
Drepturile producătorilor de filme sunt valabile pentru 50 de ani de la informarea publicului asupra existenţei filmului, sau pentru 50 de ani de la creearea filmului în cazul în care informarea publicului nu a fost făcută niciodată.
Drepturile distribuitorilor sunt garantate pentru 50 de ani după prima distribuţie sau transmisie (Art. 3(4), D. 93/98/EEC).
În cazul în care, conform legislaţiei unui stat membru, la data 1 iulie 1995 o lucrare a avut o perioadă de protecţie mai mare decât cele prezentate mai sus, atunci perioada de protecţie nu este micşorată. Altfel, perioadele de protecţie menţionate mai sus se aplică în cazul tuturor statelor membre (Art. 10, D. 93/98/EEC).
În cazul ţărilor unde valablitatea a fost pentru o perioadă mai scurtă, aplicarea acestei prevederi a avut ca efect să fie protejate din nou anumite lucrări. Directiva UE referitoare la drepturile de autor (2001/29/EC, Art. 11 (2)) a modificat termenul de protecţie a fonogramelor. Astfel, este luată în calcul data publicării şi nu o dată mai veche (ex. data primei comunicări către public). Însă nu a modificat protecţia fonogramelor pentru care au fost aplicate vechile reguli (Art. 3(2), D. 93/98/EEC, modificată).
Toate perioadele de protecţie sunt valabile până la data de 31 decembrie a anului în care expiră.
Drepturile de revânzare
Directiva referitoare la drepturile de autor asupra revânzării lucrărilor (2001/84/EC) a creeat dreptul autorului de a participa la procedura de revânzare a lucrării. Acest drept, care este cunoscut de obicei sub numele francez droit de suite, este personal al autorului şi poate fi transmis doar moştenitorilor.
Calculul se face ca şi proporţie la preţul net de revânzare, proporţie care trebuie să fie între 4 şi 5 procente din pretul de revânzare de până la 50.000 € şi 0,25% pentru un preţ de revânzare de peste 500.000 €. Acest drept este limitat la valoarea de 12.500 €, echivalentul unui preţ de revânzare de 2.000.000 €. Statele membre pot hotărî să scutească de la plata impozitelor pentru un drept al autorului mai mic de 3.000 €.
Lucrările de artă care intră în categoria lucrărilor protejate prin aceste drepturi sunt: “lucrările de artă grafică sau plastică precum picturile, colajele, schiţele, tablourile, desenele, gravurile, fotomontajele, împrimările, publicaţile, litografiile, sculpturile şi fotografiile făcute de către artist sau copiate în număr limitat de către artist sau cu autorizaţia sa”.
Drepturile bazelor de date
Directiva referitoare la protecţia bazelor de date (96/9/EC) a creeat o protecţie generală (sui generis) pentru bazele de date, protecţie care nu este generată prin originalitate. Se încearcă în special protejarea “resurselor umane, tehnice şi financiare” investite pentru creearea unei baze de date, chiar dacă legile de protejare a drepturilor de autor din statele membre fac referire la excluderea din criteriile de protejare a drepturilor de autor a protejării efortului şi a muncii.
Creatorii bazelor de date au dreptul “să prevină extragerea şi/sau utilizarea totală sau a unei părţi din baza de date, evaluarea făcându-se cantitativ şi/sau calitativ”. Aceasta include şi extragerea repetată a unor părţi ce nu sunt considerate importante, în cazul în care intră în conflict cu exploatarea normală a bazei de date sau în cazul în care aduce prejudiciu interesului creatorului bazei de date (art. 7 (5)),.
Statele membre pot limita acest drept în următoarele cazuri (Art. 9):
- extragerile făcute pentru uz privat din baze de date non-electronice;
- extragerile făcute pentru a învaţa sau pentru cercetare, cu condiţia să fie în scopuri non-comerciale;
- extragerile şi/sau utilizarea pentru interes de securitate publică sau pentru efectuarea unei proceduri juridice sau administrative.
Drepturile privind bazele de date au o perioadă de valabilitate de 50 de ani de la:
- Momentul finalizării bazei de date; este considerat ca fiind momentul în care a fost îndeplinit criteriul de existentă a unei investiţii substanţiale; sau
- Data la care baza de date este disponibilă publicului.
Protecţia este valabilă până în ziua de 31 decembrie a anului în care expiră. În cazul în care există o “modificare importantă” a bazei de date ce poate fi catalogată ca şi “investiţie nouă importantă”, atunci conform legii este garantată o nouă perioadă de protecţie (Art. 10).
