Cum puteți accesa 920.000 lei
Informaţiile prezentate sunt extrase din Ghidul Solicitantului "SPRIJIN FINANCIAR ÎN VALOARE DE PÂNĂ LA 920.000 LEI ACORDAT PENTRU INVESTIŢII ÎN ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII" și se adresează întreprinzătorilor, în scopul orientării lor în accesarea finanţărilor nerambursabile pentru proiecte în cadrul Programului Operaţional Sectorial – Creşterea Competitivităţii Economice (POS–CCE) 2007–2013, Axa prioritară 1 – Un sistem de producţie inovativ şi eco-eficient, Domeniul major de intervenţie D1.1. – Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM, Operaţiunea – Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile. Aceste informaţii vă vor ajuta să fiţi mai familiarizați cu termenii și condiţiile obţinerii unei finanţări europene pentru investiţia dvs.
Obiectivul general al POS–CCE este creşterea productivităţii întreprinderilor româneşti, cu asigurarea principiilor dezvoltării durabile şi reducerea decalajelor faţă de productivitatea la nivelul Uniunii Europene, astfel încât România să atingă, până în anul 2015, un nivel de aproximativ 55% din valoarea medie a productivităţii din UE.

