Acţiunea în nulitatea
hotărârii adunării generale

av. Nicoleta Romaşcanu

nicoleta.romascanu@ascender.ro

• În cadrul societăţilor comerciale, voinţa persoanei juridice se realizează prin voinţa celor care o compun, constituiţi în adunarea generală a asociaţilor, fiind totuşi ireductibilă la individualităţile componente, adică nereprezentând o simplă însumare a lor.
• Generată de voturile asociaţilor, voinţa persoanei juridice produce efecte numai dacă este exprimată în limitele legii şi actului constitutiv; în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate.

Primul aliniat al art. 132 din Legea nr. 31/1990 consacră obligativitatea hotărârilor adunării generale pentru toţi acţionarii, indiferent dacă au votat contra sau au absentat de la şedinţa organului statutar. Totuşi, acest principiu al forţei obligatorii a hotărârii, care îi leagă şi pe acţionarii care nu au adoptat-o, se aplică numai în măsura conformităţii ei cu dispoziţiile legale şi actul constitutiv. Fiind de natură să genereze şi eventuale abuzuri, este justificat să existe o cale procedurală prin care să poată fi înlăturate efectele hotărârilor contrare legii şi actului constitutiv.

Condiţii de exercitare. Cauze de nulitate. Temei de drept.

Hotărârea adunării generale, ca act juridic, trebuie să îndeplinească condiţiile de validitate prevăzute de dreptul comun în materia actelor juridice în genere şi condiţiile de validitate speciale prevăzute de Legea nr. 31/1990, încălcarea acestora constituind în ansamblu temeiul de drept al acţiunii. Din punct de vedere procesual, art. 132 cuprinde norme speciale, în sensul că:

- Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze acesta în procesul verbal al şedinţei (alin. 2).

- Când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată (alin. 3).

Anterior introducerii prin Legea nr. 161/2003 a aliniatului 3, art. 132 nu se referea în mod expres la nulitatea absolută, motiv pentru care au existat unele puncte de vedere conform cărora reclamantul ar fi avut să aleagă între o acţiune în nulitate întemeiată pe dreptul comun şi o acţiune în nulitate întemeiată pe prevederile art. 132. Acest punct de vedere a fost considerat greşit, deoarece conducea la o situaţie inacceptabilă, anume la opţiunea titularului unui drept cu privire la normele aplicabile prescripţiei dreptului său.

Cât priveşte cauzele de nulitate, arătam că hotărârile generale vor putea fi nule nu numai prin raportare la încălcarea normelor prevăzute de Legea nr. 31/1990 ci şi la actul constitutiv. Datorită caracterului extensiv al formulării art. 132 alin. 2 întregul cadru legal are aptitudinea de a provoca nulitatea hotărârii organului societar. Alături de imperativitatea internă societară, ordinea publică extra-societară constituie aşadar o sursă extrem de vastă a nulităţilor în această materie.

Calitatea procesuală activă

Dacă se invocă motive de nulitate relativă a hotărârii, calitatea procesuală activă o pot avea acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul verbal al şedinţei (art. 132 alin. 2).

Dacă se invocă motive de nulitatea absolută, calitatea procesuală aparţine oricărei persoane care poate invoca un interes real, actual şi legitim în anularea hotărârii.

Pentru acţionari/asociaţi, dreptul de a solicita anularea deciziei sociale face parte din drepturile subiective pe care doctrina le socoteşte proprii, inerente calităţii de asociat sau acţionar şi care, având valoare imperativă, nu poate fi eradicat prin clauze statutare şi nici nu poate face obiectul unei renunţări anticipate din partea titularului.

Mai mult, doar această acţiune aparţine asociatului sau acţionarului nemulţumit de hotărârea adunării generale, el neavând deschisă calea opoziţiei. Art. 61 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 se referă la opoziţia creditorilor sociali sau a altor persoane prejudiciate prin hotărârile asociaţilor privitoare la modificarea actului constitutiv, alţii decât asociaţii sau acţionarii societăţii care au decis modificarea.

Acţionarii au la îndemână acţiunea în nulitatea hotărârii dacă nu au fost respectate condiţiile prevăzute de lege pentru adoptarea ei. Dacă au fost respectate aceste condiţii, asociatul sau acţionarul în cauză trebuie să se conformeze voinţei majorităţii.

O problemă neclarificată încă de lege lata, dar asupra căreia o intervenţie de lege ferenda ar fi binevenită este aceea a situaţiei în care pentru validitatea hotărârii adunării generale legea impune ca votul să fie secret, problemă asupra căreia sau conturat mai multe opinii: fie în sensul că în aceste situaţii toţi asociaţii vor putea ataca hotărârea, fie în sensul că, în anumite împrejurări, caracterul secret al votului trebuie să cedeze în faţa normelor care reglementează acţiunea în anulare, astfel că asociatul care doreşte să-şi conserve dreptul de a ataca hotărârea adunării generale trebuie să solicite consemnarea votului său negativ în procesul verbal al adunării generale.

Anterior modificării Legii nr. 31/1990 prin Legea nr. 161/2003, punerea în discuţie a validităţii hotărârilor AGA era un atribut exclusiv al asociaţilor. Art. 132 nu cuprindea referiri la dreptul de acţiune al terţilor, ci doar al acţionarilor, în timp ce terţii - creditori sociali - aveau numai dreptul conferit de art. 61 al Legii nr. 31/1990 de a face opoziţie la hotărârile adunării generale. Însă, acest din urmă demers nu poate conduce la anularea unei hotărâri AGA, ci numai la constatarea inopozabilităţii acesteia faţă de creditorul petent.

În actualul context legislativ, raportat la art. 132 alin. 3, terţii interesaţi au la rândul lor dreptul la acţiunea în nulitate în condiţiile acestui articol. Sub presiunea unor exemple evidente din practică, legiuitorul a acceptat că există posibilitatea ca nelegalitatea hotărârii AGA să aibă sursa în ignorarea unor dispoziţii legale imperative străine dreptului societăţilor, aparţinând de exemplu dreptului fiscal. Or, terţii precum statul român sau organele administraţiei publice centrale sau locale au, prin urmare, interesul legitim de a pune în discuţie însăşi validitatea unei hotărâri AGA urmărind anularea ei.

Trebuie observat însă că formularea „orice persoană interesată” cuprinsă în art. 132 alin. 3 nu conţine nici o limitare în privinţa sferei terţilor interesaţi, punându-se problema dacă pot intra aici acţionarii care au votat „pentru” adoptarea hotărârii adunării generale. Apreciem însă că, acela care a participat prin votul său la adoptarea hotărârii nu ar putea justifica un interes legitim în invocarea nulităţii, fie ea şi absolută. În schimb, acţionarii care, fiind prezenţi în adunarea generală, s-au abţinut de la vot, ar putea reprezenta o categorie de persoane despre a căror calitate procesuală s-ar putea discuta.

Din interpretarea per a contrario a art. 132 alin. 4 rezultă că mai pot avea calitate procesuală activă „membrii consiliului de administraţie”, respectiv ai „consiliului de supraveghere”, dar aceştia pot ataca hotărârile adunării generale dacă privesc alte elemente decât cele referitoare la revocarea lor din funcţie.

Calitatea procesuală pasivă

Dispoziţiile art. 132 alin. 5 prevăd că ”cererea se va soluţiona în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administraţie, respectiv prin directorat”. Aliniatul 5 al art. 132, introdus prin Legea nr. 161/2003 şi apoi modificat prin Legea nr. 441/2006, consacră o soluţie la care s-a stabilit şi doctrina şi practica franceză şi care se justifică prin faptul că interesul în exprimarea poziţiei procesuale privind nulitatea hotărârilor aparţine societăţii, care se exprimă prin organele sale, având deci calitate procesuală pasivă.

Potrivit art. 132 alin. 6 şi 7:

- Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii consiliului de administraţie, societatea va fi reprezentată de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală convocată în acest scop, va alege altă persoană.

- Dacă hotărârea este atacată de toţi membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiţie de către consiliul de supraveghere.

Legea nu conţine o soluţie pentru situaţia în care acţiunea în nulitate ar fi formulată de toţi membrii directoratului împreună cu membrii consiliului de supraveghere, urmând a se aplica, credem, prin analogie art. 132 alin. 6.

Termenul de exercitare

Actuala redactare a art. 132, care dispune că atunci când se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acţiune este imprescriptibil, pune capăt disputelor doctrinare şi jurisprudenţiale cu privire la natura juridică a termenului de 15 zile prevăzut de art. 132 alin 2 pentru introducerea cererii în anulare, acesta fiind evident un termen de prescripţie.

Legea prevede date diferite de la care începe să curgă termenul de 15 zile prevăzut pentru cazurile în care se invocă nulitatea relativă, în funcţie de forma societăţii comerciale, astfel:

- Pentru societăţi pe acţiuni şi cele în comandită pe acţiuni (Art. 132 este aplicabil şi societăţilor în comandită pe acţiuni având în vedere depoziţiile art. 187 din Legea 31/1990 potrivit cărora„... societatea în comandită pe acţiuni este reglementată de depoziţiile referitoare la societatea pe acţiuni, cu excepţia dispoziţiilor din prezentul capitol”) termenul curge de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii adunării generale.

- În cazul societăţilor cu răspundere limitată, potrivit art. 196, termenul curge de la data când asociatul a luat cunoştinţă de hotărârea adunării generale pe care o atacă.

În literatură s-a exprimat opinia conform căreia acţionarii pot introduce acţiunea în justiţie şi anterior publicării hotărârii, dacă au luat cunoştinţă de conţinutul acesteia.

Norme de procedură

Art. 132 alin. 9 cuprinde o normă derogatorie de la dreptul comun, în sensul că cererea se va judeca în Camera de Consiliu. Opţiunea legislativă derogatorie de la principiul publicităţii şedinţei de judecată este explicabilă prin necesitatea menţinerii confidenţialităţii informaţiilor transmise în cadrul procedurii.

Norma specială se completează cu normele cuprinse în Codul de procedură civilă, şi prin urmare:

- competenţa materială aparţine tribunalului, fiind o cerere neevaluabilă în bani în materie comercială

- competenţa teritorială aparţine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea (potrivit art. 63 din Legea 31/1990 şi art. 15 C. proc. civ.)

Tot prin derogare de la dreptul comun, art. 132 alin. 9 prevede cerinţa ca hotărârea irevocabilă pronunţată în acţiunea în anulare să fie menţionată la Registrul Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial, fiind opozabilă tuturor acţionarilor de la data publicării ei.

Cererea de suspendare a executării hotărârii atacate

Potrivit art. 133, odată cu intentarea acţiunii în anulare, reclamantul poate cere instanţei pe calea ordonanţei preşedinţiale suspendarea executării hotărârii atacate. Recurgerea la procedura ordonanţei preşedinţiale necesită îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prevăzute de art. 581 Cod de Procedură Civilă, deci inclusiv urgenţa.

Preşedintele, încuviinţând suspendarea, „poate” obliga pe reclamant la o cauţiune. Astfel, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990, intentarea acţiunii în anulare nu este suspensivă de executare a hotărârii atacate, suspendarea executării pronunţându-se prin ordonanţă preşedinţială, cu posibila obligare a reclamantului la plata unei cauţiuni.

Problema cauţiunii lăsată la dispoziţia preşedintelui instanţei a fost ridicată în cuprinsul mai multor excepţii de neconstituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 209 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 528 din 22 iunie 2005, respingând excepţia, Curtea a statuat că prevederile art. 133 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 “sunt norme de procedură a căror stabilire este, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, de competenţa autorităţii legiuitoare”.

Totodată, Curtea a reţinut că textul criticat “permite instanţei de judecată ca, ţinând seama de circumstanţele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual şicanatoriu al cererii de suspendare a hotărârii adunării generale a acţionarilor contestate şi să stabilească o cauţiune de natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale”, iar “depunerea cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma respingerii acţiunii în anulare a hotărârilor luate de adunarea generală a acţionarilor, partea interesată va putea cere şi obţine despăgubiri pentru pagubele suferite datorită întârzierii executării hotărârii respective”.

Redactarea art. 133 alin. 3 lasă loc de interpretări. Textul prevede că împotriva ordonanţei „de suspendare” se poate face recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Or, s-ar putea înţelege că numai în cazul în care s-a admis cererea de suspendare termenul va curge de la pronunţare, iar în situaţia în care cererea s-a respins termenul ar urma să curgă după distincţiile făcute de art. 582 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, care reprezintă dreptul comun în materia ordonanţei preşedinţiale.

În funcţie de caracterul nulităţii – absolută sau relativă – hotărârile adunării generale luate cu nerespectarea legii sau a actului constitutiv pot fi atacate în justiţie de asociaţi/acţionari sau de orice persoană interesată.

O hotărâre A.G.A. va putea fi atacată dacă:

• Contravine unei dispoziţii legale imperative prevăzută în orice act normativ din dreptul pozitiv român, de natură societară sau extra-societară
• Contravine unei prevederi legale dispozitive/supletive din legea societăţilor comerciale şi legislaţia cu incidenţă în această materie, iar actul constitutiv al societăţii nu prevede vreo clauză derogatorie
• Este contrară actului constitutiv, nerespectând anumite clauze statutare, cu condiţia ca dispoziţiile respective din actul constitutiv să nu fie invalidate pe motiv de încălcare a unei norme legale imperative

Asociaţii absenţi în adunarea generală pot ataca hotărârea fără vreo distincţie asupra motivelor obiective sau subiective ale absenţei lor ori asupra legalităţii sau nu a convocării lor.

În schimb, pentru a se putea permite asociaţilor prezenţi în adunarea generală să invoce ulterior nulitatea acesteia, li se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii:

• Să fi votat împotrivă
• Să fi cerut să se consemneze votul lor în procesul-verbal de şedinţă

Cea din urmă condiţie se referă doar la solicitarea consemnării. Nu se cere ca votul să fi fost efectiv consemnat.

Raţiunea pentru care hotărârea adunării generale privind revocarea din funcție nu poate fi atacată este aceea că mandatul administratorului societăţii comerciale se acordă intuitu personae şi are la bază încrederea reciprocă dintre părţi, iar dacă această motivaţie încetează, nici contractul nu mai poate fi menţinut. În aceste condiţii, Curtea reţine că administratorul nu ar putea opune adunării generale a acţionarilor un drept care să fie ocrotit prin accesul la justiţie. (Decizia Curţii Constituţionale nr. 643/2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 71/26.01.2006)