Atenţie! Creşte riscul sistemic
în sectorul corporatist

Liviu Voinea

Riscurile cu care se confruntă companiile din România sunt în creștere, pe mai multe paliere. Acest subiect nu este însă deocamdată în dezbaterea publică, iar multe dintre firme nici nu percep aceste evoluții ca riscuri sistemice, ci mai degrabă ca pe niște conjuncturi nefavorabile.

De departe, cel mai important risc este cel de neplată a datoriei. Pe de o parte, datoria externă este în proporție de peste 80% datorie privată negarantată; peste jumătate din aceasta este datorie pe termen scurt, cu scadență sub un an. Marea majoritate a firmelor care se îndatorează astfel sunt firmele cu capital străin, dar acest fapt nu le scutește de riscul unei crize de lichidități. Pe de altă parte, datoria internă a firmelor crește puternic; în sine, aceasta nu este o veste proastă. Dar, dacă ne uităm la structura datoriei interne a firmelor (conform datelor publicate recent în Raportul Stabilității Financiare 2008 al BNR), cele mai îndatorate sectoare sunt construcțiile, retail-ul și serviciile, adică exact acele sectoare care trag după ele creșterea economică în România ultimilor ani. Dezvoltarea celor mai dinamice sectoare se face, așadar, pe datorie. Nici asta nu ar fi rău în sine, dacă riscul atașat acestei datorii nu ar fi de peste patru ori mai mare decât media națională în aceste sectoare; implicit, acest risc se transferă și sectorului financiar. Riscul de neplată al datoriei este cu atât mai mare cu cât accesul la alte surse de finanțare este restrâns: bursa merge foarte prost, deci finanțarea pe bursă nu pare o opțiune viabilă în prezent, iar fondurile de capital de risc sunt înca foarte timide în România.

La această situație particulară pentru România trebuie să adaugăm și efectele crizei financiare internaționale. Acum jumătate de an, după o emisiune la televizor în care vorbeam despre efectul acestei crize asupra României, am primit telefoane de la economiști mai mari decât mine care îmi spuneau că nu este nicio criză internațională, doar o turbulență financiară, și că oricum nu afectează România. Acum cred câ nu se mai îndoiește nimeni că pe plan internațional ne confruntăm cu o criză financiară – termenul este deja folosit în toate documentele oficiale ale instituțiilor financiare internaționale. În plus, România nu este ferită de efectele acestei crize; este falsă impresia că ar exista un fel de mare zid chinezesc care ne-ar proteja de ce se întamplă afară. Este adevarat că avem încă o mare pondere a economiei subterane, care poate fi un tampon temporar pentru criza de lichidități, dar este ironic și nesănătos să te bizui pe economia subterană pentru a păstra funcționarea economiei reale.

Cel putin în sectoarele menționate: construcții (și imobiliar), retail și servicii, riscul datoriei este pe cale de a deveni un risc sistemic; iar aceste sectoare sunt cele mai dinamice din economie și atrag cea mai mare parte a investițiilor străine directe – deci efectul asupra economiei naționale ar putea fi puternic negativ.

Un alt risc asociat este cel valutar. Deprecierea cursului ar pune mari probleme firmelor care s-au împrumutat în valută – și acestea sunt preponderente. Desigur, vorbim de o nouă depreciere – pentru că precendenta, de peste 20%, care s-a petrecut între august 2007 și martie 2008 a lovit deja în stabilitatea financiară a multora, în special a importatorilor.

Creșterea structurală a prețurilor la energie este o altă sursa de îngrijorare pentru firme, în special pentru cele din sectoarele care consumă cel mai mult energie (industria chimică) sau combustibil (industria de transport).

În sfârșit, un alt risc care ar putea să se materializeze începând de anul viitor este schimbarea fiscalității. Deși nimeni nu își dorește așa ceva doar de dragul schimbării, o creștere a fiscalității (impozitul pe dividende, de exemplu) poate deveni inevitabilă, în condițiile unor resurse prea mici la buget și a unor cheltuieli bugetare în creștere.

Cu cât se conștientizează mai repede aceste riscuri, cu atât mai repede se pot găsi soluții – la nivelul firmelor, în primul rând și, nu în ultimul rând, la nivelul politicii publice.