Arhiva revistei tipărite

Revista online

Cum înregistrăm operaţiunile cu instrumente de decontare

Mara Sima

Expert Contabil

office@consultingreview.ro

Care sunt înregistrările contabile ocazionate de cumpărările-livrările realizate pe baza creditelor comerciale? Am în vedere situaţiile în care o firmă vinde produse unei alte firme acceptând ca plată totală sau parţială titluri comerciale.

Oana Petreanu, Slobozia

Titlurile de valoare, respectiv efectele comerciale, negociate după caz pe termen scurt sau imediat, atestă creditele comerciale acordate sau primite în relaţiile comerciale ale firmei cu furnizorii şi clienţii. Aceste titluri de valoare sunt cunoscute sub diferite denumiri:

  • cecuri;
  • cambii;
  • bilete la ordin.

Din punct de vedere financiar efectele comerciale pot fi privite ca instrumente de decontare între parteneri. Astfel, ele pot fi folosite pentru plata datoriilor faţă de terţi sau încasarea creanţelor.

Cadrul normativ care reglementează aceste operaţiuni este reprezentat de:

  • Legea nr. 59/1934 asupra cecului, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 01.05.1934, act modificat de O.U.G. nr. 38/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 284 din 11.04.2008;
  • Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi a biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial nr. 100 din 01.05.1934, act modificat de O.U.G. nr 39/2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 284 din 11.04.2008.

Studiu de caz

Societatea comercială X livrează pe bază de factură societăţii comerciale Y 1000 de perechi de pantofi de damă, produse finite (pentru furnizor), respectiv mărfuri (pentru client) la preţul de vânzare de 90 lei pe bucată plus TVA.

Furnizorul, societatea X, acceptă pentru decontarea facturii achitarea cu ordin de plată a sumei de 45.000,00 lei, iar pentru diferenţa de 62.100,00 lei un bilet la ordin.

După primirea biletului la ordin, furnizorul îl depune la bancă şi acesta se încasează la data scadentă. Costul de producţie al produselor finite livrate este de 70.000,00 lei (1.000 de perechi de pantofi x 70,00 lei).

Prezentăm în continuare înregistrările contabile ocazionate de aceste operaţiuni.