Documentele financiar–contabile
Aspecte formale și implicațiile lor fiscale
Câțiva ani de activitate în domeniul fiscalității mi-au fost mai mult decât suficienți să înțeleg că marea majoritate a situațiilor în care inspecțiile fiscale conduc la ajustarea bazelor impozabile se datorează unor aspecte pur formale, care țin mai degrabă de o slabă gestiune documentară, și nu neapărat unor probleme de substanță, de fond.
Iar în condițiile în care principiul prevalenței fondului (substanței economice) asupra formei (juridice) continua să fie un simplu enunț legislativ de care nici o inspecție fiscală nu era dispusă să țină cont, am salutat cu interes în 2006 proiectul de modificare a Codului fiscal care urma să intre în vigoare la data aderării și care promitea o oarecare relaxare a condițiilor în materie de conținut obligatoriu impus documentelor financiar-contabile, în special în ceea ce privește factura.
Dispariția facturilor „fiscale”, acele formulare care frizau ridicolul, tipărite de Imprimeria Națională și puse în circulație de „distribuitori autorizați” – procedură care amintește mai degrabă de tipărirea de monedă – eliminarea obligației semnării și stampilării acestor documente, posibilitatea întocmirii lor într-o limbă străină, dădeau de înțeles oricărei persoane căreia îi place să gândească pozitiv faptul că, odată cu această relaxare a condițiilor impuse documentelor financiar-contabile în materie de conținut obligatoriu, incidența aspectelor pur formale, de ordin documentar, asupra cazurilor de ajustare a bazelor impozabile în cadrul acțiunilor de control avea să scadă și ea în intensitate.
