Comerciant, caut procedură eficientă de recuperare a creanţelor
La acest moment coexistă trei proceduri diferite care oferă creditorilor tot atâtea variante pentru recuperarea creanţelor pe care le au asupra debitorilor:
1. Procedura de drept comun, greoaie, care necesită plata de către creditor a unei taxe de timbru procentuale, calculate la valoarea debitului urmărit, şi obligativitatea parcurgerii procedurii concilierii directe cu cealaltă parte, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată la instanţa competentă, conform art. 7201 din Codul de procedură civilă;
2. Procedura specială pentru recuperarea creanţelor al căror caracter cert, lichid şi exigibil rezultă din înscrisuri, introdusă prin O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 295/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Procedura specială, simplificată şi accelerată pentru recuperarea creanţelor certe lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Fără să fi abrogat vreuna din prevederile O.G. nr. 5/2001, procedura stabilită de O.G. nr. 119/2007 pare a fi ceva mai avantajoasă, fără să-l scutească pe comerciant de întrebarea: eu după care procedură mă judec, sau pe ce îmi întemeiez în drept cererea?
Înainte de a puncta câteva diferenţe de domeniu şi avantaje de ordin practic, facem precizarea că O.U.G. nr. 119/2007 a fost deja modificată. Născută cu carenţe procedurale, cum ar fi lipsa unui termen pentru introducerea cererii în anulare împotriva ordonanţei de plată, O.U.G. nr. 119/2007 a fost modificată recent de legislativ. La data redactării prezentului articol, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 119/2007 aşteaptă să fie promulgată de Preşedintele României.
Printre altele, Legea de aprobare a O.U.G. nr. 119/2007:
- redefineşte termenul de autoritate contractantă;
- prevede că cererea privind creanţa de plată a preţului rezultând dintr-un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii se depune la instanţa de contencios administrativ competentă care va aplica, pentru soluţionarea cauzei, prevederile ordonanţei;
- introduce un termen de 10 zile de la data comunicării ordonanţei de plată în care debitorul poate formula cerere în anulare împotriva ordonanţei;
- prevede că cererea în anulare se va soluţiona de către instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă.
O.U.G. nr. 119/2007 lărgeşte aria mijloacelor de probă ce pot fi administrate în instanţă pentru dovedirea creanţei creditorului. Comparativ, în procedura somaţiei de plată reclamantul trebuie să-şi probeze creanţa în mod necesar prin înscrisuri însuşite de părţi.
Înscrisurile, completate cu lămuririle şi explicaţiile date de părţi, sunt singurele dovezi care se administrează în cadrul procedurii somaţiei de plată, deoarece creanţa certă, lichidă şi exigibilă ce reprezintă obligaţia de plată trebuie să rezulte dintr-un contract constatat printr-un înscris ori să fie determinată potrivit unui statut, regulament sau alt înscris, însuşit de părţi prin semnătură ori în alt mod admis de lege şi care atestă drepturi şi obligaţii privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestaţii.
Totuşi, O.U.G. nr. 119/2007 se aplică doar creanţelor certe, lichide şi exigibile ce reprezintă obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă din contracte comerciale, definite în art. 1 ca fiind contractele încheiate între comercianţi ori între aceştia şi o autoritate contractantă, având ca obiect furnizarea unor bunuri sau prestarea de servicii contra unui preţ constând într-o sumă de bani. O.U.G. nr. 119/2007 exclude în mod expres din sfera sa de aplicare creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
Dat fiind că O.U.G. nr. 119/2007 se aplică doar între comercianţi sau între aceştia şi autorităţi contractante pentru obligaţii rezultate din contracte comerciale, în timp ce procedura somaţiei de plată se aplică indiferent de calitatea părţilor şi acoperă mai multe tipuri de creanţe, rezultă că pot exista situaţii în care un creditor va putea fi pus în situaţia de a alege să-şi întemeieze în drept cererea pe una din cele două ordonanţe.
Diferenţele notabile de ordin practic între procedura prevăzută de O.G. nr. 5/2001 şi cea prevăzută de O.U.G. nr. 119/2007 sunt:
Sancţiunea pentru nedepunerea întâmpinării
În procedura reglementată de O.U.G. nr. 119/2007, faţă de dispoziţiile supletive ale O.G. nr. 5/2001, debitorul este obligat să depună întâmpinare, cel mai târziu în ziua fixată pentru înfăţişare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Nedepunerea întâmpinării poate fi considerată o recunoaştere a pretenţiilor creditorului.
Modul de comunicare a ordonanţei
Ordonanţa emisă în baza O.U.G. nr. 119/2007 se comunică potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. În schimb, ordonanţa pronunţată în cadrul procedurii somaţiei de plată se comunică prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, ceea ce duce în practică la situaţii în care nu se poate investi ordonanţa pentru că, din varii motive, debitorul refuză să semneze de primire.
Procedura simplificată de obţinere a titlului executoriu
Ordonanţa de plată devenită irevocabilă, ca urmare a neintroducerii sau respingerii cererii în anulare, constituie titlu executoriu, spre deosebire de cea emisă în baza O.G. nr. 5/2001 care trebuie investită cu formulă executorie;
Punerea imediată în executare
Spre deosebire de ordonanţa emisă în procedura somaţiei de plată, ordonanţa de plată emisă în baza O.U.G. nr. 119/2007 poate fi executată imediat, chiar dacă debitorul a introdus împotriva acesteia cerere în anulare, întrucât cererea de anulare nu suspendă executarea. Totuşi, suspendarea executării poate fi dispusă de instanţă sub condiţia dării unei cauţiuni într-un cuantum stabilit de acesta.
Aspecte legate de contestaţia la executare
Contestaţia împotriva executării silite a ordonanţei de plată nu se va putea purta decât asupra unor nereguli privind procedura de executare, în timp ce potrivit O.G. nr. 5/2001 debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepţia cazului în care a formulat cerere în anulare împotriva ordonanţei de admitere a cererii creditorului.
Există şi alte dispoziţii procedurale care fac din procedura reglementată de O.U.G. nr. 119/2007 o procedură avantajoasă, fără să reprezinte modificări fundamentale faţă de O.G. nr. 5/2001, cum ar fi bunăoară:
- prevedea expresă că nu e necesară parcurgerea procedurii concilierii directe prealabile, deşi practica a conturat aceeaşi concluzie şi în ce priveşte somaţia de plată;
- referirea expresă la posibilitatea citării prin publicitate atunci când creditorul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a izbutit să afle domiciliul sau sediul pârâtului;
- stabilirea unui termen de 90 de zile de la data introducerii cererii creditorului în care trebuie finalizată întreaga procedură, excluzând perioadele de întârziere ce decurg din culpa creditorului;
- posibilitatea de a emite o ordonanţă de plată parţială pentru suma care corespunde părţii necontestate a creanţei sau când instanţa, examinând probele cauzei, consideră că doar o parte din pretenţiile reclamantului sunt întemeiate, urmând ca acesta să recurgă la cererea de chemare în judecată potrivit dreptului comun pentru a obţine obligarea debitorului la plata restului datoriei.
