Finanţări U.E.
Probleme. Neajunsuri

Fondurile europene în ansamblul lor – fie că este vorba despre cele structurale, de coeziune, cele pentru dezvoltare rurală sau pentru pescuit, au drept obiectiv reducerea decalajelor majore de dezvoltare care separă încă flagrant România de media regiunilor europene.

Putem afirma că avem de a face cu un altfel de Plan Marshall, la fel de consistent ca reţetă financiară, dar bazat pe proiecte de investiţii în sectoare–cheie, cât mai bine focalizate, menit nu numai să schimbe faţa oraşelor şi satelor noastre, dar să modifice mai ales percepţii înţepenite, comodităţi şi aşteptări.

Din nefericire însă, această miză pare deocamdată greu de realizat în România dacă privim realist care este capacitatea instituţională, dar şi calitatea managementului la nivelul autorităţilor centrale.

Contextul actual nu mai poate permite mult timp complacerea în soluţii improvizate, amânări repetate şi de-responsabilizarea celor care îşi asumă poziţiile de comandă în administrarea unor mari sume de bani.

În continuare, prezentăm o succintă trecere în revistă a tabloului actual legat de accesarea fondurilor europene. Prezentarea are loc, evident, din unghiul de vedere al beneficiarilor potenţiali şi al societăţii civile.

1. Cele mai serioase dubii se referă la calitatea şi tranparenţa informaţiilor şi comunicării între autorităţile de management şi beneficiari, pe de-o parte, şi între comitetele care selectează şi ierarhizează proiectele şi aplicanţi, pe de altă parte.

2. Continuă să apară frecvente schimbări procedurale sau legislative care impun, de pildă, refacerea studiilor de fezabilitate sau a cerinţelelor de formulare la pachet a consultanţei/asistenţei tehnice solicitate prin apelurile de ofertă.

3. Accesul majorităţii întreprinzătorilor la informare asupra axelor diverselor programe operaţionale rămâne încă dificil prin fragmentarea şi disiparea elementelor informative.

4. La capitolul „asigurarea comunicării”, cele mai multe nemulţumiri ţin de lipsa de promptitudine şi claritate punctuală a răspunsurilor diverselor autorităţi de management la problemele ridicate.

5. Numeroşi beneficiari potenţiali întâmpină serioase dificultăţi în a putea determina cărei instituţii/persoane să se adreseze în mod concret şi eficient pentru o rezolvare responsabilă şi ritmică a problemelor care se pun în cursul accesării/implementării proiectelor. În locul implementării necesare a Cartei Bunei Guvernări Europene şi a familiarizării practice cu cerinţele Agendei Lisabona, pasarea problemelor de la o autoritate/agenţie la alta pare să fi devenit aproape regulă, pentru ca în final nimeni să nu poată fi responsabilizat.

6. Încă din această etapă, persistă serioase îngrijorări şi sunt exprimate numeroase plângeri cu privire la structura ambiguă, neprofesionalistă, improvizată sau vădit „dedicată” a celor mai numeroase apeluri de ofertă ale autorităţilor locale/judeţene care solicită asistenţă tehnică sau consultanţă. De asemenea, este de natură să îngrijoreze gradul de incompetenţă sau de rea-credinţă al aleşilor/funcţionarilor publici din cadrul autorităţilor locale care lansează apelurile de ofertă.

7. Nu este asigurată pe deplin punerea în practică a unei necesare politici viguroase, concludente şi cu rezultate palpabile în domeniul activităţii de prevenţie şi instruire, atfel încât să se asigure creşterea gradului de corectitudine, verificabilitate şi transparenţă a modului în care sunt cheltuiţi banii proveniţi de la Uniunea Europeană.