Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac!
Prin anii ’90, ghidurile de turism din străinătate îi sfătuiau pe turiștii care urmau să ajungă în România că trebuie să fie foarte atenți la hoții de buzunare care mișună peste tot și ale căror tehnici întrec orice imaginație.
Ce vremuri … Cele de azi, nu cele de atunci!
“… Prin urmare, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îi sfătuieşte pe cei interesaţi de serviciile băncilor să fie foarte atenţi la toate informaţiile primite, urmând să contracteze credite doar în momentul în care cunosc în amănunt condiţiile în care se va desfăşura serviciul bancar dorit”
(ANPC, Biroul de presă, 19.12.2007).
Mai nou, ghidurile de turism respective au ajustat favorabil rating-ul acordat românilor și precizează că “… nu se fură mai mult decât în alte țări”.
Cine a rămas în urmă?
Ați ghicit! De altfel, unul dintre motivele de nemulţumire a Comisiei Europene îl reprezintă comisionul de rambursare anticipată practicat de bănci la creditele cu dobînzi variabile. Pentru a acorda astfel de credite, băncile atrag resurse tot la dobânzi variabile, astfel că, la rambursarea anticipată, instituţiile financiare nu au nici o problemă în a plasa banii la un randament care să le acopere costul cu atragerea resurselor. Studiul Comisiei Europene menţionează că, în acest caz, comisioanele pentru plata anticipată nu sînt justificate, iar majoritatea băncilor străine admit acest lucru.
În România, aproape toate creditele imobiliare, ipotecare şi chiar şi cele auto sau de consum se acordă la dobînzi variabile, astfel că introducerea acestui punct în viitoarea directivă privind creditul de consum ar îmbunătăţi semnificativ gradul de protecţie a românilor în sfera împrumuturilor. Mai mult, băncile occidentale nu penalizează plăţile anticipate la creditele cu dobînzi variabile, ba chiar unele ţări europene au limitat chiar şi comisioanele pentru creditele cu dobânzi fixe.
În cazul leasing-ului rambursarea anticipată costă încă și mai mult. Conform contractului, clienţii care plătesc în avans vor suporta, pe lângă taxa de penalizare, şi o serie de consecinţe fiscale. Taxa percepută pentru plata în avans a datoriei poate ajunge chiar până la 7%.
Conform unor specialiști din piața financiară, plata anticipată a unui împrumut mai vechi este o operațiune care costă chiar și 10% din suma returnată înainte de termen. Iar pe lângă comisionul de plată anticipată, al cărui nivel se situează în medie la 3%, unele bănci percep și taxe pentru modificarea contractului, de 0,5% din sumă sau 150 de RON. La alte bănci, pentru a returna anticipat banii împrumutați, trebuie să treacă cel puțin trei ani. Astfel, OTP Bank percepe comsioane de 2,5% pentru rambursarea anticipată pentru toate tipurile de credite acordate. La Raiffeisen, plata în avans se taxează cu 3%, atât pentru împrumuturile imobiliare cât și pentru cele auto. La alte bănci, cazul HVB Țiriac, rambursarea anticipată se poate face numai după o anumită perioadă, de regulă de trei ani. La Bancpost, rescadențarea este taxată cu 0,5%, comisionul de rambursare anticipată la creditele pentru locuință fiind de 2,5%. La BCR, comisionul pentru renunțarea la creditele pentru casă variază, în funcție de perioada trecută de la parafarea contractului, de la 3% în primii trei ani până la 1,5% între 5 și 10 ani.
În graba lor de a obține împrumutul dorit, mulți români uită să mai citească toate prevederile contractelor, în special pe cele care stipulează plata diferitelor comisioane care încarcă pratic costul creditului de la nivelul dobânzii afișate pe geamuri până la cea efectivă.
Vă mai amintiți de Ben-Ardun și El-Zorab?
“Ia-ţi banii, paşă! Sunt sărac,
Dar fără cal eu ce să fac:
Dă-mi calul înapoi!”

