Arhiva revistei tipărite

Revista online

Procesul de due diligence juridic

Beatrice Onica Jarka

Beatrice Onica Jarka

Avocat Partner

SCA Cunescu, Balaciu & Asociaţii

office@cunescu.ro

SCA Cunescu, Balaciu & Asociaţii

Preluat din sistemul de common law, procesul de due diligence a început sa fie aplicabil în tranzacţiile comerciale - şi nu numai - din România cu ani în urmă. Dacă în sistemul de common law realizarea de due diligence poate să desemneze chiar o obligaţie legală, în dreptul românesc conceptul de due diligence a fost preluat mai ales în practică la încheierea tranzacţiilor de achiziţii şi fuziuni.

Prevederi în legislaţia românească

Legislaţia românească cuprinde foarte puţine referiri la acest concept. Asemenea referiri le găsim în domeniul reglementarii privatizărilor participaţiilor statului român în anumite societăţi comerciale. De exemplu, în Hotărârea de Guvern nr. 1014 din 26 octombrie 2000 se prevede că, în cazul Băncii Comerciale Române cât şi în cazul Băncii Agricole consultantul financiar îşi va desfăşura activitatea în mai multe etape dintre care prima etapă cuprinde “pregătirea privatizării băncii, etapă în care consultantul îşi desfăşoară acţiunea de „due diligence”, inclusiv o analiză a aspectelor legale, operaţionale şi organizaţionale ale activităţii băncii, precum şi o analiză detaliată a portofoliului băncii, evaluarea acesteia, pentru a determina o valoare de piaţă, pregătirea studiului de fezabilitate, inclusiv o descriere a alternativelor de privatizare, respectiv recomandarea metodei optime de privatizare”.

Dispoziţii asemănătoare identificăm şi în Hotărârea Guvernului nr. 1316 din 20 septembrie 2006 pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.585/2005 privind aprobarea proiectului final al contractului de vânzare-cumpărare a pachetului de acţiuni deţinut de stat la Banca Comercială Română S.A. şi a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 1.719/2005 pentru aprobarea preţului de vânzare al acţiunilor deţinute de stat la Banca Comercială Română S.A. şi a unor documente contractuale necesare încheierii procesului de privatizare a acestei bănci, sau în Hotârârea de Guvern nr. 1658 din 22 noiembrie 2006 privind aprobarea contractului de consultanţă şi servicii financiare pentru restructurarea Companiei Naţionale „Poşta Română” S.A. în vederea privatizării şi Hotărârea de Guvern nr. 1898 din 22 decembrie 2006 pentru declasificarea şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a anexei la Hotărârea Guvernului nr. 947/2006 privind aprobarea contractului de consultanţă şi servicii financiare în vederea finalizării privatizării Societăţii Comerciale "Romtelecom" S.A.