S-a deschis sezonul la greve!
Oamenii de afaceri se mai relaxaseră puţin, unii se minţeau singuri sperând că vor ieşi la liman relativ întregi şi nu foarte sărăci, alţii îşi proiectau recuperarea pierderilor pe următorii 10 ani (ca să fugă de imaginea reală a afacerii sale), alţii pur şi simplu au devenit spectatori devotaţi ai circului mediatic ce are ca principal protagonist CRIZA.
În această cvasi-amorţeală generală, primul om în stat vine şi silabiseşte definiţia realităţii: RE-CE-SI-U-NE. Că a făcut bine sau rău, că era sau nu treaba domniei sale să comunice situaţia, că tonul ales a fost sau nu unul fericit… e altă poveste. Cert este că tot românul a recepţionat cuvântul teribil, care silabisit fiind a căpătat puteri de mantră celtică şi s-a propagat asupra naţiunii mai tare decât un tsunami. Reacţiile de masă au apărut după câteva zile – s-au inmulţit grevele şi mişcările de protest. Cu alte cuvinte, o dată cu sezonul estival s-a deschis oficial şi sezonul la greve!
Îmi este destul de greu să vorbesc obiectiv despre grevă, pentru că nu apreciez aglomerările haotice de trupuri frenetice, strigăte puerile şi gânduri amalgamate, dar cu puţin efort voi încerca. Vă propun să analizăm GREVA sub două aspecte: legal şi socio-psihologic. Pentru a ajunge la aspectul legal trebuie să trecem prin cel socio-psihologic, prin procesul de formare a ideii de grevă.
Că place sau nu, declanşarea grevei este confirmarea oficială a impotenţei intelectuale, a incapacităţii de a negocia, atât a sindicatelor cât şi a patronatelor, a încăpăţânărilor neproductive şi… de cele mai multe ori a bătăliei pentru putere între "şeful sindicatului" şi managementul companiei.
