Folosiţi concilierea directă!
Procedura instituită de Codul de procedură civilă prevede că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul este obligat să încerce soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Astfel, potrivit art. 7201 alin. 2, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, data convocării pentru conciliere fixându-se peste cel puţin 15 zile de la data primirii actelor comunicate.
Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării, dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile, se anexează la cererea de chemare în judecată.
Când?
Prin cererea adresată Judecătoriei, reclamanta SC S SRL a chemat în judecată pârâta SC M SRL, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând prestări servicii transport.
Prin sentinţa Judecătoriei a fost respinsă acţiunea ca prescrisă.
În motivarea sentinţei se arată că dreptul la acţiune pentru plata contravalorii serviciilor de transport s-a născut la data de 4.11. 2002 când a fost efectuat transportul şi tot atunci a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, termen care s-a împlinit la data de 4.11.2005. Acest termen de prescripţie nu a fost întrerupt prin introducerea cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 8 august 2005, deoarece aceasta a fost respinsă printr-o sentinţă din 2005 a Judecătoriei, reţinându-se că nu s-au respectat dispoziţie art. 720, ind. 1 Cod de procedură civilă.
Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta criticând sentinţa ca fiind nelegală. În motivarea recursului s-a arătat că s-a dat o interpretare greşită dispoziţiilor legale referitoare la prescripţie, în speţă termenul de prescripţie expirând la data de 4.11.2005, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 8.08.2005, respingerea acestei cereri pentru neîndeplinirea procedurii de conciliere prin sentinţa din 2005 întrerupând termenul de prescripţie, întrucât prin decizia Tribunalului Mehedinţi, prin care s-a respins recursul împotriva acestei sentinţe, s-a arătat în motivare că reclamantul nu este decăzut din dreptul de a introduce o nouă acţiune după îndeplinirea procedurii prealabile.
Se mai arată, că la depunerea cererii de chemare în judecată la data de 8.08.2005 judecătorul de serviciu trebuia să sesizeze că nu este îndeplinită procedura concilierii şi să respingă cererea la momentul potrivit cu indicarea regulilor de procedură corespunzătoare.
Recursul nu este întemeiat în drept. La data de 8.08.2005 reclamanta SC S SRL a chemat în judecată pârâta SC M SRL, pentru plata contravalorii serviciilor de transport, cererea fiind respinsă prin sentinţa 475/C/22.09.2005, sentinţă rămasă irevocabilă prin respingerea recursului prin decizia 12/R/C/9.02.2006 a Tribunalului Mehedinţi, reţinându-se că nu s-au respectat disp. art. 720 ind. 1 C. p. civ.
Recurenta reclamantă a formulat la data de 22.05.2006 o noua cerere de chemare în judecată a intimatei pârâte pentru plata sumei reprezentând c/v servicii transport actualizate. Dreptul la acţiune pentru plata serviciilor de transport s-a născut la data efectuării acestuia, respectiv la data emiterii facturii 4.11. 2002 şi tot atunci a început să curgă termenul de prescripţie de 3 ani, termen care s-a împlinit la data de 4.11.2005.
Potrivit dispoziţiilor art. 16 lit. b din Decretul nr. 167/1958, cursul prescripţiei extinctive se întrerupte prin introducerea unei cereri de chemare în judecată care a fost admisă de instanţa de judecată. Nu produce întreruperea prescripţiei cererea care a fost respinsă, anulată sau perimată ori la care s-a renunţat. O astfel de cerere atestă că intenţia titularului de drept de a părăsi starea de pasivitate nu a fost reală.
Conform dispoziţiilor art. 109 alin. 2 din Codul de procedură civilă, coroborate cu art. 720 ind. 1 din Codul de procedură civilă, în litigiile comerciale al căror obiect este evaluabil în bani, reclamantul are obligaţia ca anterior sesizării instanţei cu cererea de chemare în judecată să efectueze procedura concilierii prealabile, procedură care nu are valoarea juridică a cererii de chemare în judecată cu care de altfel nu se poate confunda.
Efectuarea procedurii prevăzute de art. 7201 din Codul de procedură civilă nu echivalează cu formularea şi sesizarea instanţei judecătoreşti cu o cerere de chemare în judecată. Ea reprezintă un act procedural care trebuie îndeplinit de către reclamant anterior momentului sesizării instanţei competente ce se concretizează într-un document ce trebuie anexat la cererea de chemare în judecată.
Faţă de aceste considerente se apreciază că îndeplinirea procedurii concilierii prealabile nu întrerupe cursul prescripţiei, cum de altfel nu întrerupe cursul prescripţiei nici o cerere de chemare în judecată respinsă ca prematur formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 16, lit. b din Decretul nr. 167/1958, interpretarea dată de recurentă în acest sens fiind total greşită.
În concluzie, instanţa urmează ca în baza dispoziţiilor art. 312 Cod procedură Civilă să respingă recursul ca neîntemeiat menţinând dispoziţiile instanţei de fond ca fiind legale şi temeinice.
