Arhiva revistei tipărite

Revista online

H.G. nr. 198/2008
Inaplicabilă?

Ion Georgescu

Ion Georgescu

Managing Partner

Cardington Grup

ion.georgescu@cardington.ro

Cardington Grup

La începutul lunii martie 2008 a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea de Guvern nr. 198/2008 pentru modificarea şi completarea Normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.660/2006.

Actul normativ completează reglementările privind achiziţiile publice electronice, conţinând două tipuri de prevederi.

Primul set de astfel de prevederi se referă la operaţionalizarea unor componente ale Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), mai cunoscut sub numele e-licitatie.ro, respectiv reglementarea modului de publicare în e-licitaţie a unor tipuri de anunţuri de atribuire, sau a termenelor pentru implementarea procedurilor de licitaţie deschisă şi restrânsă, aplicabile integral prin mijloace electronice.

Ce-a de-a doua categorie de reglementări, cu un impact foarte mare atât asupra cumpărătorilor din bani publici (autorităţi contractante) cât şi a furnizorilor, prestatorilor şi executanţilor din mediul privat (operatori economici), se referă la măsurile speciale de utilizare a mijloacelor electronice în procesul de atribuire a contractelor de achiziţie publică, respectiv introducerea unei obligativităţi a autorităţilor contractante de a utiliza mijloacele electronice pentru a achiziţiona un anume procent din valoarea totală a achiziţiilor publice efectuate de acestea în cursul unui an de zile.

Recenta modificare a normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică prin mijloace electronice se înscrie în procesul de implementare în România a declaraţiei de la Manchester: „În perioada 2006-2010, Statele Membre [ale Uniunii Europene] îşi vor concentra eforturile pe crearea condiţiilor optime privind livrarea serviciilor electronice cu un impact mare asupra utilizatorilor, astfel încât, în anul 2010, cel puţin 50% dintre serviciile care privesc achiziţiile publice să se desfăşoare prin procedură electronică.”

Evoluţia este graduală – pentru 2008 HG nr. 198/2008 stabileşte o ţintă de 20% din valoarea totală a achiziţiilor publice derulate în România.

Luând în calcul estimările volumului de achiziţii publice din România, de 15% din Produsul Intern Brut, şi luând ca referinţă PIB-ul din 2007, observăm că, la un volum total de achiziţii de aproximativ 66 de miliarde RON (17 miliarde Euro), achiziţiile publice derulate prin mijloace electronice ar trebui să ajungă în 2008 la cel puţin 13,2 miliarde RON (3,5 miliarde Euro).

Comparând această cifră cu totalul achiziţiilor publice derulate prin e-licitatie.ro de la reorganizarea lui din 2006 şi până la mijlocul lunii aprilie 2008 (aproximativ 150 de milioane RON), observăm că în 9 luni din 2008 vor trebui atribuite prin mijloace electronice prin SEAP contracte cu o valoarea de 88 de ori mai mare decât totalitatea procedurilor derulate până acum.

Dacă experienţa autorităţilor contractante în utilizarea mijloacelor electronice pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice este destul de redusă (din aproximativ 9.000 de autorităţi contractante înscrise în SEAP, doar aproximativ 900 au folosit cererea de oferte derulată integral prin mijloace electronice şi doar 400 au realizat achiziţii directe prin intermediul catalogului electronic în 2007), valoarea achiziţiilor electronice în 2007 fiind sub 1% din totalul achiziţiilor, situaţia este mult mai gravă în ceea ce priveşte potenţialii ofertanţi, firmele ce pot face afaceri cu statul.

Statisticile indică faptul că, dintr-un total de 450.000 de socie-tăţi comerciale din România, potrivit Anuarului Statistic 2006, doar 10.000 sunt înscrise în SEAP. Catalogul electronic de produse, servicii şi lucrări cuprinde, la momentul redactării acestui articol, aproximativ 30.000 de poziţii, un număr insuficient faţă de gama de achiziţii a autorităţilor contractante.

Pentru a derula proceduri de achiziţii publice prin mijloace electronice în SEAP, autorităţile contractante au la dispoziţie:

  • Procedurile de licitaţie deschisă, de licitaţie restrânsă şi de cerere de oferte, aplicate integral prin mijloace electronice.
  • O modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie – licitaţia electronică.
  • Achiziţia directă prin intermediul catalogului electronic.

O altă modalitate specială de atribuire a contractului de achiziţie, derulată în întregime prin mijloace electronice şi cu un potenţial destul de ridicat de utilizare de către cumpărătorii din sectorul public, sistemul de achiziţii dinamic, nu este încă implementat din punct de vedere tehnic..

NU există în acest moment nici suficientă capacitate de derulare a procedurilor de către autorităţile contractante, nici suficientă ofertă din partea operatorilor economici.