Utilizaţi asociaţiile de dezvoltare intercomunitară!
Şerban Vasilescu
Dreptul de asociere şi temeiul juridic. Două sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, în limitele competenţelor autorităţilor lor deliberative şi executive, pot să coopereze şi să se asocieze, în condiţiile legii, în scopul constituirii unor asociaţii de dezvoltare intercomunitară, având ca obiect furnizarea/prestarea în comun a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi înfiinţarea, modernizarea şi/sau dezvoltarea, după caz, a sistemelor de utilităţi publice aferente.
Obiect de activitate. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice sunt structuri de cooperare cu personalitate juridică de drept privat şi statut de utilitate publică recunoscut prin efectul legii, destinate exercitării şi realizării în comun a competenţelor autorităţilor administraţiei publice locale referitoare la furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, stabilite în sarcina acestora potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51 modificată, ale Legii nr. 215/2001, republicată şi ale Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006.
Personalitate juridică. Asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se constituie, func-ţionează şi dobândesc personalitate juridică potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005. Prin derogare de la prevederile Legii administratiei locale, organele asociaţiei sunt adunarea generală, consiliul director şi comisia de cenzori. Adunarea generală adoptă hotărâri în conformitate cu statutul asociaţiei.
Dreptul de mandat. Unităţile administrativ-teritoriale pot mandata, în condiţiile legii, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, prin hotărâri ale autorităţilor lor deliberative, să exercite, pe seama şi în numele lor, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilităţi publice transferate în responsabilitatea asociaţiilor, inclusiv dreptul de a concesiona bunurile aparţinând domeniului public şi/sau privat al unităţilor administrativ-teritoriale membre care constituie infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciilor de utilităţi publice. În acest scop, hotărârile autorităţilor administraţiei publice locale privind mandatarea şi actele juridice de constituire a asociaţilor trebuie să conţină prevederi detaliate şi complete privind condiţiile de exercitare de către asociaţii a mandatului special încredinţat.
Patrimoniu. Sistemele de utilităţi publice sau părţile componente ale acestora, realizate în comun prin programe de investiţii noi derulate în cadrul asociaţiei de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, aparţin proprietăţii publice a unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se înregistrează în patrimoniul acestora conform prevederilor Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza următoarelor criterii:
a) bunurile situate pe raza unei singure unităţi administrativ-terito-riale, pe care o şi deservesc, vor aparţine domeniului public al acesteia;
b) bunurile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale şi/sau care deservesc mai multe unităţi administrativ-teritoriale vor aparţine domeniului public al judeţului, dacă toate unităţile administrativ-teritoriale implicate sunt situate în acelaşi judeţ şi judeţul este membru al asociaţiei;
c) bunurile situate pe raza mai multor unităţi administrativ-teritoriale şi/sau care deservesc mai multe unităţi administrativ-teritoriale vor aparţine domeniului public al unităţii administrativ-teritoriale stabilite prin contractul de delegare a gestiunii, dacă aceste unităţi administrativ-teritoriale sunt situate în judeţe diferite sau dacă judeţul nu este membru.
Statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se semnează, în numele şi pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene.
Gestiunea directă şi gestiunea delegată. Raporturile juridice dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori sunt reglementate prin:
a) hotărâri de dare în administrare, adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale - în cazul gestiunii directe;
b) hotărâri de atribuire şi contracte de delegare a gestiunii, adoptate, respectiv aprobate, după caz, de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale - în cazul gestiunii delegate.
Gestiunea directă este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative şi executive, în numele unităţilor administrativ-teritoriale pe care le reprezintă, îşi asumă şi exercită nemijlocit toate competenţele şi responsabilităţile ce le revin potrivit legii cu privire la furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, respectiv la administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora.
Gestiunea directă se realizează prin intermediul unor operatori de drept public înfiinţaţi la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, în baza hotărârilor de dare în administrare adoptate de autorităţile deliberative ale acestora: Aceşti operatori pot fi:
a) compartimente funcţionale organizate în structura aparatului de specialitate al primarului sau, după caz, al consiliilor judeţene;
b) servicii publice de interes local sau judeţean, fără personalitate juridică, înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale;
c) servicii publice de interes local sau judeţean, cu personalitate juridică, înfiinţate şi organizate prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sau, după caz, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice, în numele şi pe seama unităţilor administrativ-teritoriale membre, atribuie unuia sau mai multor operatori toate, ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilităţi publice, precum şi concesiunea sistemelor de utilităţi publice aferente serviciilor, respectiv dreptul şi obligaţia de administrare şi de exploatare a acestora, pe baza unui contract, denumit în continuare contract de delegare a gestiunii.
