Valoarea juridică a penalităţilor pentru întârziere înscrise pe facturi
Emiterea unei facturi poate avea loc fie în ipoteza unui contract deja încheiat, ale cărui clauze au fost stabilite de părţi prealabil emiterii facturii, fie în cazul unei oferte urmate de acceptare sau comandă urmată de executare ce echivalează cu un contract valabil încheiat, în conformitate cu art. 36 Cod comercial.
Clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiilor de către debitorul său.
Problema controversată şi soluţionată divergent de către instanţele de judecată este dacă, în lipsa unui contract scris, factura privitoare la mărfurile livrate sau serviciile prestate, care conţine şi o clauză penală înscrisă de emitent, dă naştere unui raport juridic contractual care să constituie premisa răspunderii pentru întârzierea la plată.
Doctrina şi practica majoritară s-au pronunţat în sensul că factura, înscris sub semnătură privată emis unilateral de către furnizor, configurează natura contractuală a raporturilor dintre părţi, în sensul art. 46 Cod comercial, dar numai cu privire la operaţiunile ce constituie obiectul ei: marfă, condiţii de predare, preţ. În ceea ce priveşte menţiunea înscrisă pe factură cu privire la plata penalităţilor, aceasta nu poate fi asimilată unei clauze contractuale, fiind un act unilateral şi nu rezultanta negocierii dintre părţi. Ca urmare, simpla acceptare a facturii de către destinatar nu semnifică, prin ea însăşi, realizarea acordului de voinţă asupra clauzei penale, deoarece simpla tăcere – dedusă din lipsa unor obiecţiuni la primirea mărfii – nu înseamnă acceptarea tacită a penalităţilor înscrise pe factură.
Spre pildă, instanţa supremă a motivat neacordarea penalităţilor într-o cauză arătând că, deşi vânzătoarea a înscris o menţiune în sensul că pentru întârzierea la plată se aplică penalităţi, aceasta nu constituie o clauză penală, neexistând acordul părţilor exprimat de persoane ce sunt îndreptăţite, în condiţiile legii, să angajeze părţile contractante, iar semnarea facturilor de către conducătorul auto, certifică numai primirea produselor şi nimic mai mult. (C.S.J., sec. com. dec. nr. 3079 din 17 iunie 2003).
Totuşi, atunci când facturile în care se menţionează plata de penalităţi sunt acceptate prin semnătură şi ştampilă de către persoana care este îndreptăţită să-şi asume obligaţii în numele şi pentru persoana juridică, s-a decis că suntem în prezenţa unei clauze penale producătoare de efecte specifice.
Mai mult, plecând de la premisa că un contract comercial se poate încheia, potrivit intereselor părţilor, în formă scrisă, verbal, telefonic, etc. şi că esenţială în încheierea contractului comercial este existenţa şi concordanţa manifestărilor de voinţa ale părţilor contractante, indiferent sub ce formă s-a realizat acesta, într-o cauză s-a considerat că prin clauza penală înscrisă pe factură a fost modificată clauza penală prevăzută în contractul cadru.
S-a reţinut că reprezentantul legal al societăţii cumpărătoare, acelaşi care a semnat şi contractul cadru, a semnat şi a aplicat ştampila unităţii şi pe facturi, si prin urmare, ambele părţi şi-au exprimat voinţa de a modifica contractul cu privire la cuantumul penalităţilor de întârziere în decontare. Instanţa a considerat că modificarea clauzei penale prin factură reprezintă înţelegerea reală a părţilor şi poate fi asimilată actului adiţional la contractul cadru, având în vedere principiul consensualismului şi faptul că încheierea actului adiţional nu necesită o formă specială. (Curtea de Apel Braşov, sec. com. dec. nr. 436/R/23.11.2001).
Iată că, cel puţin în speţa de mai sus, problema atât de controversată a clauzelor înscrise pe factură a primit o soluţionare ce extinde limitele puterii probatorii a facturii. Semnătura din cuprinsul facturii nu a fost defalcată ca fiind producătoare de efecte juridice pentru unele menţiuni, cum ar fi preţul, şi lipsită de această aptitudine în ceea ce priveşte alte menţiuni ale facturii. Trebuie precizat că în speţă contractul cadru prevedea că valoarea contractului este cea prevăzută în facturile ce însoţesc marfa.
Prin urmare, considerăm că atunci când în factură s-au inserat penalităţi de către emitent, destinatarul ar putea să i-a atitudine, formulând un refuz cu privire la clauza penală. Obiecţiunea cu privire la clauza ce prevede aplicarea penalităţilor de întârziere în decontare îmbracă aspectul dezacordului voinţei părţilor asupra penalităţilor şi pune la adăpost debitorul împotriva pretenţiilor creditorului cu privire la executarea acestora.
