Arhiva revistei tipărite

Revista online

Ce nu spun directorii în public

George Butunoiu

George Butunoiu

Executive Search Consultant

De 17 ani de când fac recrutări, am fost tot timpul “la mijloc”, între angajaţi şi angajatori, şi meseria asta a mea m-a obligat să-i ascult cum şi de ce se plâng unii de ceilalţi, ce apreciază unii la alţii, de ce crede, fiecare, că firma merge bine sau prost, ce şi cum ar trebui să se facă etc. Instinctiv, am căutat să sintetizez informaţiile şi, încet-încet, au inceput să se contureze nişte concluzii pe care cu greu reuşesc acum să mi le zdruncine diversele discursuri publice ale liderilor, citatele din cărţi şi din cursurile de la MBA, îndemnurile de o perfectă coerenţă morală (în fond) ale trainerilor către angajaţii cărora le e lene să citească aceste lucruri într-o carte etc. Iată, mai jos, câteva dintre ele. Nu sunt nici toate, ci numai acelea care m-au făcut pe mine să mă gândesc la o soluţie pentru cei care vor să ajungă cât mai puţin “la mana angajaţilor” de care se plâng atât de des; nu sunt, probabil, nici cele mai importante, şi ordinea în care sunt puse nu are neapărat vreo logică sau semnificaţie; nu sunt aici cele care mi se păreau evidente în ’95 sau în 2000 şi care acum nu mai sunt, ci numai acelea despre care cred că vor fi încă valabile şi când eu voi ieşi la pensie.


Citiți continuarea articolului
în ediția tipărită