Coeficientul de adversitate
Un termen relativ nou intrat în vocabularul specialiștilor în resurse umane, dupa ce a făcut o mică haltă în mapele managerilor de top, este AQ (coeficientul de adversitate).
Tatăl teoriei conform căreia adversitatea poate fi utilizată în munca de echipă și poate deveni un motor al eficienţei este Dr. Paul Stoltz, care, în 1990, publica prima lucrare pe acestă temă. Deși Dr. Stoltz este cel care consolideaza termenul, pe baza unor cercetări știinţifice bine documentate și realizate în peste 10 ani, prima trimitere la acest termen apare încă din Biblie, acolo unde "greutăţile și necazurile" erau privite ca încercări ale credinţei și făuritoare de caractere puternice. Pe scurt, se pleacă de la ideea că orice obstacole, piedici, acţiuni contrare, circumstanţe socio–economice negative pot duce la creșterea capacităţii de reacţie a persoanei, determină o creștere semnificativă a gradului de rezisteţă la factori de stres și au ca rezultat o creștere a performanţei proprii.
Cel mai simplu exemplu este cel al angajatului nou intrat într-o firmă, primit cu reticenţă de cei din jur, neluat în calcul în procesul decizional, căruia i se vânează greșelile dar care, cu multă ambiţie, reușește să se impună și să demonstreze că e cel puţin la fel de bun ca și ceilalţi membri ai echipei, dacă nu mai bun, "hrănindu-se" cu energia negativă a piedicilor pe care le învinge.
