Când solicităm avizul
Consiliului Concurenţei?
dr. Radu Muşetescu
Marian Coman, Bucureşti
În esenţă, legislaţia în domeniul concurenţei încearcă să prevină, prin prevederile specifice în ceea ce priveşte concentrările economice, ca o tranzacţie care presupune modificarea controlului asupra unei entităţi economice să aibă un impact negativ asupra concurenţei de pe o anumită piaţă. Simplificând la maxim, legea vrea să interzică unui producător să “îşi cumpere” toţi concurenţii de pe piaţă astfel încât să obţină o poziţie de monopolist (adică singur vânzător) deoarece, într-un asemenea caz, am şti cu toţi ce ne aşteaptă în calitate de consumatori.
Trebuie menţionat că „diavolul stă în detalii”. Dacă o tranzacţie care să conducă la formarea unui monopol pe o piaţă se poate întâmpla o dată la 40 de ani (sau poate niciodată), amenzi pentru nerespectarea legislaţiei în domeniul concentrărilor economice se plătesc zilnic.
Puţini patroni sau manageri din România iau în considerare aspecte privind afectarea „concurenţei” prin unele decizii avute în vedere. Câteva exemple nu strică:
- achiziţia unei alte firme;
- achiziţia unui pachet de acţiuni la o altă firmă;
- transferul, închirierea sau a-chiziţia unor active productive de la o altă firmă;
- un contract de management prin care o firmă gestionează active ale unei alte firme;
- realizarea unei societăţi-mixte prin care se produce în comun un anumit produs sau serviciu.
Iar lista nu este completă.
Mai mult, nu este nevoie ca firma care „creşte” printr-o astfel de tranzacţie să fie un gigant naţional sau internaţional. Aceasta deoarece un concept cheie în legislaţia în domeniul concurenţei este cel de „piaţă relevantă”. Paradoxal poate pentru mulţi, piaţa relevantă în cazul firmelor româneşti nu este nici piaţa românească şi nici piaţa europeană. Răspunsul corect este că „Depinde!”.
Definirea pieţei relevante pentru un anumit caz din punctul de vedere al legislaţiei concurenţei este un proces mult mai complex. Uneori aţi putea avea chiar nevoie de consultarea unui specialist în dreptul şi economia concurenţei. Altfel spus, se poate ajunge la concluzia că piaţa relevantă a unei firme este piaţa serviciilor de construcţii din Buzău sau din sudul Bucureştiului.
Deci, o firmă care nu este printre primele 10 la nivel naţional poate avea probleme în a-i fi acceptată cumpărarea unei firme concurente pe plan local deoarece ar obţine, chiar şi local, un monopol. Există însă şi o veste bună: se prevede, prin lege, anumite praguri cu privire la cifra de afaceri minimă a firmelor implicate (în cazul României, firmele trebuie să aibă o cifră de afaceri cumulată de minim 10 milioane euro sau 4 milioane euro fiecare pe teritoriul României).
Nu orice „fuziune” între două boutique-uri ridică probleme din punctul de vedere al concurenţei.
Un alt element central în obligaţiile entităţilor economice implicate într-o tranzacţie de concentrare este, conform legislaţiei în domeniul concurenţei, cel de a notifica o astfel de tranzacţie Consiliului Concurenţei (CC), autoritatea publică desemnată să aplice Legea Concurenţei. Notificarea presupune în esenţă completarea unor formalităţi prin care firmele informează CC în termen de 30 de zile despre tranzacţia pe care au efectuat-o dar înainte de a o implementa efectiv. CC va analiza orice astfel de notificare şi va emite o decizie în ceea ce priveşte tranzacţia în cauză.
Deciziile CC pot fi:
- de neintervenţie (operaţiunea nu cade sub incidenţa legii);
- de neobiecţiune (nu se constată un impact negativ asupra concurenţei);
- de declanşare a unei investigaţii (atunci când se constată un impact negativ asupra concurenţei).
În ultimul caz, în termen de maximum 5 luni, CC trebuie să decidă între autorizare (în ciuda obiecţiilor iniţiale, autorităţile nu intervin), autorizare condiţionată (tranzacţia este permisă dacă agenţii economici se obligă la un anumit comportament, care poate duce de la nepătrunderea pe o altă piaţă până la vânzarea unei întregi divizii) sau chiar refuz.
Fără existenţa unei decizii favorabile, firma care „creşte” nu poate implementa concentrarea decât cu riscul de a o vedea suspendată sau chiar poate fi obligată să restabilească condiţiile de dinainte.
De exemplu, o amendă destul de piperată a fost cea primită de Cross Lander USA Inc. cu ocazia achiziţionării ARO SA când firma achizitoare a notificat concentrarea la un termen de patru luni (şi nu 30 de zile) iar, în plus, de la data notificării, nu a aşteptat decizia CC pentru a demara procese de natură ireversibilă, precum modificarea statutului sau vânzarea de active. Amenda s-a ridicat la 3% din cifra de afaceri a firmei în anul 2005, reprezentând în total o plată de peste 650.000 RON.
Elementul fundamental care trebuie avut în vedere de către proprietarii şi managerii de firme este acela că trebuie întotdeauna să fie conştienţi de implicaţiile asupra concurenţei ale tranzacţiilor care conduc la modificarea controlului asupra unei entităţi.
Trebuie să se consulte nu numai avocatul firmei sau firma de avocatură cu care lucrează (dreptul concurenţei „vine” dinspre o altă direcţie decât legislaţia comercială tradiţională, existând destul de puţini avocaţi care să înţeleagă implicaţiile economice ale concurenţei) dar şi firmele de consultanţă de specialitate. Mai multe puteţi găsi pe www.consiliulconcurentei.ro dar mai ales în:
1. Instrucţiuni cu privire la definirea pieţei relevante, în scopul stabilirii părţii substanţiale de piaţă (www.consiliulconcurentei.ro/regulament/instr_piata_relevanta.pdf).
2. Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice (www.consiliulconcurentei.ro/regulament/reg_cec.pdf) precum şi Ordinul 150 de punere în aplicare (www.consiliulconcurentei.ro/regulament/o150_2004.pdf).
3. Regulamentul cu privire la calculul taxei de autorizare a concentrărilor economice (www.consiliulconcurentei.ro/regulament/instr_taxa_autorizare).
