În sectorul petrolier:
Conflict între două norme de drept
În perioada anterioară anului 1997, BANCOREX a fost singura bancă românească ale cărei acreditive erau confirmate de băncile străine pentru plăţi la vedere şi la termen privind realizarea importurilor operate de fosta Companie Română de Petrol. În aceste condiţii s-a ajuns ca, la data de 30 iunie 1997, datoria acestei companii să fie de 4500 miliarde ROL.
Cauza principală a acumulării datoriei şi-a avut sorgintea în politica statului român de subvenţionare a economiei naţionale prin intermediul preţurilor interne practicate la produsele energetice, şi anume prin interzicerea majorării acestor preţuri în condiţiile devalorizării continue a monedei naţionale.
Este motivul pentru care, prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.72 din 6 noiembrie 1997 (Monitorul Oficial nr.306 din 11 noiembrie 1997) s-a preluat la datoria publică suma de 4500 miliarde ROL, urmând să fie acoperită printr-un împrumut contractat în numele şi în contul statului de Ministerul Finanţelor, prin Banca Naţională a României, ce acţiona ca un agent.
La data de 13 noiembrie 2000, obligaţiile de plată aferente fostei Companii Române de Petrol erau: 603.490 mii dolari – obligaţii constituite în valută şi 43.894 mii dolari – echivalent în valută a obligaţiilor constituite în lei.
În vederea acoperirii acestei sume, prin Ordonanţa de Urgenţă nr.249 din 30 noiembrie 2000 (Monitorul Oficial nr.647 din 12 decembrie 2000) s-a constituit Fondul special pentru produse petroliere.
Conform art.1 alin.1, fondul s-a constituit prin includerea în preţul produselor petroliere livrate – benzină şi motorină – obţinute de producători sau rezultate din procesare, a unei sume fixe în lei, reprezentând echivalentul sumei de 0,01 dolari SUA/litru la cursul de schimb valutar din ultima zi a lunii anterioare livrării.
Această sumă fixă se reflecta în preţul de livrare al benzinei şi motorinei, fără să intre în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, reprezentând o cheltuială deductibilă din punct de vedere fiscal.
Potrivit art.5, obligaţia de a calcula şi de a vira sumele rezultate din aplicarea sumei fixe în lei reprezentând echivalentul sumei de 0,01 dolari SUA/litru de benzină şi motorină revenea producătorilor şi procesatorilor, persoane juridice cu sediul în România, indiferent de forma de organizare, natura capitalului şi destinaţia produsului.
Ordonanţa a fost aprobată prin Legea nr.382 din 13 iunie 2002 (M. Of. nr.448 din 26 iunie 2002).
Modul de utilizare a Fondului special pentru produse petroliere a fost stabilit prin normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1341 din 27 decembrie 2001 (M. Of. nr.42 din 22 ianuarie 2002).
În aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr.249/2000 s-au formulat puncte de vedere diferite cu privire la livrarea produselor petroliere în raport cu care se constituia fondul special pentru produse petroliere.
Într-o primă interpretare s-a considerat că suma fixă prevăzută de art.1 din ordonanţă trebuie aplicată numai produselor petroliere livrate la intern (pe piaţa internă). Într-o a doua opinie s-a considerat că atâta timp cât nu s-a prevăzut în mod expres o limitare a aplicării sumei fixe numai pentru livrările la intern, în corpus-ul textului legal, aceasta se aplică atât livrărilor pe piaţa internă cât şi livrărilor pe piaţa externă.
În vederea clarificării acestei probleme, prin art.10 din O.G. nr.53 din 20 august 2005 (M. Of. nr.796 din 1 septembrie 2005) s-a dat o interpretare oficială, considerându-se că „expresia produse petroliere livrate se referă la produse livrate pe piaţa internă”. Consecinţa acestei interpretări legale a fost că benzina şi motorina obţinute de producători sau rezultate din procesare şi destinate pieţei externe nu au mai fost supuse aplicării sumei fixe prevăzute de O.U.G. nr.249 din 30 noiembrie 2000, cu consecinţe importante în ce priveşte cuantumul sumelor ce au intrat în Fondul special.
O.G. nr.53/2005 a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.142 din 15 mai 2006 (M. Of. nr. 431 din 18 mai 2006). De menţionat că, prin lege, art.10 din O.G. nr.53/2005 nu a fost modificat, completat sau abrogat.
În acelaşi timp legiuitorul, prin pct.3, a introdus la Capitolul II, după art.III, un nou text prin care art.1 din O.U.G. nr.249/2000 se modifică având următorul conţinut:
„Se constituie Fondul special pentru produse petroliere prin includerea în preţul produselor petroliere livrate pe piaţa internă şi externă, benzina şi motorina, obţinute de producători sau rezultate din procesare, a unei sume fixe în lei, reprezentând echivalentul sumei de 0,01 dolari SUA/litru, la cursul de schimb valutar din ultima zi a lunii anterioare livrării.”
În aceste condiţii, prin adoptarea legii, s-a ajuns la situaţia ca art.1 din O.U.G. nr.249/2000 să prevadă în mod expres că livrările produselor petroliere asupra cărora se aplică suma fixă vizează atât livrările pe piaţa internă, cât şi livrările pe piaţa externă, iar art.10 din O.G. nr.53/2005 să conţină, tot ca dispoziţie în vigoare, interpretarea că suma fixă se aplică doar produselor petroliere livrate pe piaţa internă.
Suntem în prezenţa a două texte de lege contradictorii cu consecinţe diametral opuse în ce priveşte aplicarea sumei fixe ce constituie baza de formare a Fondului special pentru produse petroliere.
Pentru a vedea care din aceste două texte de lege trebuie aplicat, trebuie să ţinem cont atât de împrejurarea pe care legiuitorul a avut-o în vedere atunci când a emis fiecare din aceste norme, cât şi de succesiunea lor în timp.
Având în vedere primul aspect, norma de interpretare conţinută de art.10 din O.G. nr.50/2005 era chemată să lămurească înţelesul expresiei produse petroliere livrate, interpretarea fiind că această expresie se referă numai la produsele livrate pe piaţa internă.
Parlamentul României, considerând că se impune extinderea sferei de aplicare şi la produsele petroliere livrate pe piaţa externă, prin Legea nr.142/2006 de aprobare a O.G. nr.53/2005, a procedat la modificarea textului iniţial al art.1 din O.U.G. nr.249/2000, în sensul prevederii exprese că suma fixă prevăzută de acest text de lege se aplică atât produselor petroliere livrate pe piaţa internă cât şi produselor petroliere livrate pe piaţa externă.
Cum textul modificat prevede expres aplicarea sumei fixe atât pe piaţa internă cât şi pe piaţa externă, norma de interpretare cuprinsă de art.10 din O.G. nr.53/2005 nu-şi mai găseşte aplicarea. Aceiaşi concluzie este şi consecinţa analizei succesiunii în timp a celor două norme, norma de modificare a art.1 din O.U.G. nr.249/2000 fiind ulterioară normei de interpretare cuprinse în O.G. nr.53/2005.
Într-o asemenea situaţie, a existenţei unui conflict între două norme succesive ce reglementează aceiaşi situaţie juridică, norma ulterioară determină încetarea valabilităţii normei anterioare, ea fiind cea care se aplică tuturor raporturilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.
În concluzie, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr.142 din 13 mai 2006, suma fixă reprezentând echivalentul în lei a sumei de 0,01 dolari SUA/litru de benzină şi motorină, livrate de producători sau rezultate din procesare, se aplică atât livrărilor pe piaţa internă cât şi livrărilor pe piaţa externă.
