Sediul permanent în România:
Cine? Când?
Dorin Iacob, Timişoara
Conform prevederilor art. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:
(1) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent.
(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale.
(3) Un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de 6 luni....”
Răspunsul se găseşte la punctele 6 şi 7 din Normele metodologice de aplicare a Titlului I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ale căror prevederi sunt următoarele:
“6. Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră sediu permanent dacă acel loc de activitate are un anumit grad de permanenţă. Se consideră astfel că, există un sediu permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o perioadă mai lungă de şase luni. Astfel, activităţile a căror natură este repetitivă, în aceste cazuri, fiecare perioadă în care este utilizat locul de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un număr de ani.
“Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu permanent chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de timp. Astfel:
“a) întreruperile temporare de activitate nu determină încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp dar aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict temporară.
“b) De asemenea, în situaţiile în care un loc de activitate este utilizat pe perioade foarte scurte de timp de un număr de societăţi similare conduse de aceeaşi persoană sau de persoane asociate. În această situaţie se evită considerarea locului de activitate ca fiind utilizat altfel decât în scopuri temporare de fiecare dintre societăţi.
“c) Atunci când un loc de activitate care a fost, la început, conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă încât nu constituia sediu permanent, dar este în realitate menţinut mai mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa chiar dacă a existat, în practică, doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă acesta a fost prematur lichidat datorită unor situaţii deosebite cum ar fi eşecul investiţiei.
“7. Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate. Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate cu regularitate...”
Având în vedere cele prezentate, opinia noastră este că, pentru activitatea desfăşurată în România, societatea străină trebuie să-şi deschidă un sediu permanent.
