Arhiva revistei tipărite

Revista online

Diurna: tratament fiscal și contabil

Petre Iosifaru

Petre Iosifaru

Director General

Evident Prest-Serv

evident@contaudit.ro

Cum se tratează din punct de vedere fiscal şi contabil diferenţa ce depăşeşte de 2,5 ori diurna legală stabilită pentru instituţiile publice?

Cadrul legal

H.G. nr. 1860 din 21 decembrie 2006 privind drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului.
Art. 9: “Persoana aflată în delegare sau detaşare într-o localitate situată la o distanţă mai mare de 5 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă primeşte o indemnizaţie zilnică de delegare sau de detaşare de 13 lei, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea.”

Legea nr. 571/2003, art. 21, pct. 3, lit b): “Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:
(…) b) suma cheltuielilor cu indemnizaţia de deplasare acordată salariaţilor pentru deplasări în România şi în străinătate, în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;”

Legea nr. 571/2003, art. 55, pct. 2, lit. i): “În vederea impunerii, sunt asimilate salariilor (…) i) sumele acordate de organizaţii nonprofit şi de alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit, peste limita de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru indemnizaţia primită pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului, pentru salariaţii din instituţiile publice;”

Tratament fiscal

Din prezentarea conţinutului actelor normative referitoare la diurnă, rezultă următoarele:

  • Cuantumul diurnei şi modul de acordare sunt stabilite de H.G. 1860/2006
  • Persoanele juridice, altele decât instituţiile publice pot acorda o indemnizaţie zilnică de deplasare în limita a de 2,5 ori nivelul legal stabilit conform legii
  • Sumele ce depăşesc limita de 2,5 ori diurnă stabilită conform H.G. nr. 1860/2006 sunt considerate drept cheltuială nedeductibilă pentru salariaţii persoanelor juridice, altele decât organizaţii nonprofit şi entităţi neplătitoare de impozit pe profit
  • Sumele ce depăşesc limita de 2,5 ori diurna stabilită conform H.G. nr. 1860/2006 acordate personalului salariat la organizaţii nonprofit şi alte entităţi neplătitoare de impozit pe profit sunt asimilate cu veniturile din salarii şi se tratează fiscal ca atare

Tratament contabil

Înregistrările contabile ale diurnei, ţinând cont de tratamentul fiscal prezentat (contabilitate1.jpg)

Exemplu

Georgescu Ion, angajat la S.C. IMPEX SRL este trimis în delegaţie pentru o perioadă de 4 zile. Diurna totală pe care o primeşte pentru această perioadă este de 200 lei, respectiv de 50 lei/zi.

Înregistrările şi operaţiunile de efectuat în evidenţa contabilă (contabilitate2.jpg)